”Pacea cere o revoluție a mentalității”: reflecția regretatului episcop Tonino Bello despre edificarea păcii

RV 19 apr 2018. Pentru a înțelege mai bine solicitudinea pastorală și zelul apostolic al regretatului episcop Tonino Bello, pe care Succesorul lui Petru îl onorează vineri (20 aprilie 2018) prin vizita sa comemorativă la Alesano și Molfetta (sudul Italiei), vă oferim aici în traducerea noastră de lucru una din reflecțiile sale despre importanța și edificarea păcii, intitulată, în original, ”La pace è un cammino”.

«Pacea este un drum

(ep. Tonino Bello)

La drept vorbind, nu suntem obișnuiți să legăm cuvântul PACE de noțiuni dinamice.
Rareori auzim spunându-se:
”Omul acela se căznește în pace”,
”Combate în pace”,
”Trage cu dinții de viață în pace”.

Mult mai obișnuite în limbajul nostru sunt alte vorbe:
”Stă în pace”,
”Citește în pace”,
”Cugetă în pace”
și, evident, ”se odihnește în pace”.

Pacea ne amintește astfel mai mult halatul de casă decât rucsacul drumețului.
Mai mult confortul sufrageriei decât pericolele străzii.
Mai mult vatra decât atelierul ticsit cu treburi.
Mai mult tăcerea pustiei decât traficul urban.
Mai mult penumbra tăcută a unei biserici decât ședințele de sindicat.
Mai mult taina nopții decât zgomotele amiezii.

Este nevoie, poate, de o revoluție de mentalitate
ca să înțelegem că pacea nu este o realitate presupusă, ci o cucerire.
Nu un bun de consum, ci rodul unei strădanii.
Nu o panglică de start, ci o poartă de sosire.

Pacea cere luptă, suferință, îndârjire.
Cere mari costuri de neînțelegere și de jertfă.
Respinge tentația satisfacției.
Nu suportă atitudini sedentare.
Nu neutralizează starea de conflict.
Nu are prea multe de împărțit cu banala ”cale pașnică”.

Da, mai înainte de a fi un țel, pacea este un drum.
Chiar mai mult decât atât, un drum în urcare.
Aceasta înseamnă că pace are o foaie de parcurs a ei, ritmurile proprii, parcursurile preferențiale și timpii ei tehnici, încetinirile și accelerările ei.
Poate chiar și clipe în care stă pe loc.

Dacă așa stau lucrurile, atunci e nevoie de așteptări răbdătoare.

Și va fi Fericit, pentru că este făcător de pace,
nu cel care pretinde să ajungă la sosire fără să fi pornit vreodată la drum,
dar cel care pornește.
Cu mirajul unei opriri întrevăzute mereu cu bucurie,
chiar dacă – pe acest pământ, bineînțeles –
niciodată nu este întru totul împlinită».

(rv – A. Dancă)