2018-03-30 10:30:00

Via Crucis la Colosseum. Stațiunea a XII-a: Isus moare pe cruce (meditație)


RV 30 mar 2018. Vă oferim aici meditația de la stațiunea a XII-a pregătită de tinerii din Roma pentru ”Calea Crucii” de la Colosseum, rugăciune care se desfășoară prin tradiție în Vinerea Sfântă cu participarea papei Francisc.

Staţiunea a XII-a. Isus moare pe cruce

«Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat sufletul. Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Cu adevărat, omul acesta era drept"» (Luca, 23,44-47).

Te văd, Isuse, însă de data aceasta n-aş vrea să te văd. În timp ce mori. Când vorbeai mulţimilor, erai frumos de privit dar acum totul s-a sfârşit. Iar eu nu vreau să văd sfârşitul; de prea multe ori mi-am întors privirea în altă parte, aproape că m-am obişnuit să alung durerea şi moartea, m-am anesteziat.

Strigătul tău pe cruce este puternic, sfâşietor: nu eram pregătiţi pentru atâta chin, nu suntem pregătiţi şi nu vom fi pregătiţi niciodată. Fugim din instinct, în faţa morţii şi a suferinţei şi, cuprinşi de panică, le refuzăm, preferăm să privim în altă parte sau să închidem ochii. În schimb, tu rămâi acolo pe cruce, ne aştepţi cu braţele deschise, ne deschizi ochii.

Ce mare mister, Isuse: tu ne iubeşti în timp ce mori, abandonat; când îţi dai sufletul, împlinind voinţa Tatălui, retrăgându-te. Tu rămâi pe cruce, şi atât, fără a încerca să explici misterul morţii, al consumării tuturor lucrurilor. Tu faci mai mult:  îl traversezi cu tot trupul spiritul tău. Un mare mister, care continuă să ne interogheze şi să ne neliniştească; ne provoacă, ne îndeamnă să deschidem ochii pentru a şti să vedem iubirea ta şi în moarte, ba chiar pornind de la moarte.  Acolo ne-ai iubit: în condiţia noastră cea mai adevărată, imposibil de eliminat şi de evitat. Acolo percepem, deşi încă în mod imperfect, prezenţa ta vie, autentică. De acest lucru ne va fi mereu sete: de apropierea ta, de  a fi Dumnezeu cu noi.

Te rog, Doamne,
deschide ochii mei,
ca eu să te văd şi
în suferinţe,
în moarte, în sfârşitul care nu
este adevăratul sfârşit.
Zdruncină indiferenţa mea
prin crucea ta, zgâlțâie
aţipirea mea
Interoghează-mă mereu
cu misterul tău tulburător,
care depăşeşte moartea
şi dăruieşte viaţa.

 








All the contents on this site are copyrighted ©.