RV - 2 martie 2018. "Sfinţenia înseamnă uniunea perfectă cu Cristos": de la această viziune, ce reflectă preocuparea generală a Conciliului Vatican al II-lea de întoarcere la izvoarele biblice şi patristice, a pornit predicatorul Casei Pontificale, părintele Raniero Cantalamessa (din Ordinul Fraților Minori Capucini) în cea de-a doua predică din Postul Mare, pronunţată vineri dimineaţă (2 martie a.c.), în Capela"Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, în prezenţa papei Francisc şi a mai multor membri ai Curiei romane. Cea de-a doua Predică de Postul Mare a fost precedată de rugăciunea canonică a Orei a Treia.
«Alături de chemarea universală la sfinţenie, Conciliul Vatican al II-lea a dat
indicaţii precise privind semnificaţia sfinţeniei», a amintit părintele Cantalamessa
la începutul predicii intitulată «Iubirea să fie fără ipocrizie», potrivit capitolului
12 din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani. Evidenţiind esenţa sfinţeniei
creştine, ce este cristologică şi constă în imitarea lui Cristos şi în ajungerea la
uniunea perfectă cu EL, părintele Cantalamessa a pus în lumină trăsăturile caracteristice
sfinţeniei creştine. Numite în zilele noastre "virtuţi creştine" şi roade ale Duhului
Sfânt, trăsăturile sfinţeniei creştine – mai exact slujirea, iubirea, smerenia, ascultarea,
curăţia – "nu sunt virtuţi de cultivat pentru ele însele, ci în calitate de consecinţe
necesare ale acţiunii lui Cristos şi a botezului", iubirea fiind însă virtutea care
le sintetizează pe toate celelalte:
P. Cantalamessa: «Agape, sau iubirea creştină, nu este una dintre
virtuţi, nici chiar dacă ar fi prima dintre acestea; iubirea este modelul tuturor
virtuţilor; cea de care "depind întreaga lege şi profeţii" (MT 22,40; Rom 12,9). Printre
roadele Duhului Sfânt, pe care apostolul le enumeră în Scrisoarea către Galateni 5,22,
pe primul loc se află iubirea: "Rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea…". Şi cu
acesta începe, în mod coerent, şi pareneza despre virtuţi în Scrisoarea către Romani.
Întreg capitolul al doisprezecelea este o succesiune de îndemnuri la caritate: "Iubirea
să fie fără ipocrizie […]; iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească, întreceţi-vă
în a vă stima unii pe alţii…(Rm 12,9)
Pentru a surprinde spiritul care uneşte toate aceste îndemnuri, ideea de bază, sau
mai bine spus sentimentul avut de Paul privitor la iubirea creştină, trebuie pornit
de la acea afirmaţie iniţială: "Iubirea să fie fără ipocrizie"»
RV/AM
All the contents on this site are copyrighted ©. |