2017-12-18 09:00:00

Despre "marele absent": părintele Cantalamessa în predicile de Advent


18 decembrie 2017. Ce spațiu ocupă Isus în viața creștinului și a oamenilor de azi? La această întrebare încearcă să răspundă predicatorul Casei Pontificale, părintele Raniero Cantalamessa , în predicile de Advent prezentate, începând din 15 decembrie, în capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic, în prezența Suveranului Pontif și a membrilor Curiei romane. 

Privitor la tema predicilor din acest an – "Toate au fost făcute prin el și pentru el" (Col 1,16) – părintele Cantalamessa a explicat că motivul esențial este de a pune în lumină relevanța avută de credința în Cristos în domenii care, la prima vedere, ar putea să pară independente de aceasta, precum problematicile arzătoare ale mediului și ale ecologiei. « Are ceva de spus Cristos privitor la aceste probleme, sau acestea nu au nimic de a face cu el?», părintele Cantalamessa răspunzând la această întrebare printr-o reflecție pe care filosofului Maurice Blondel o făcea, în vremea sa, în apărarea gândirii lui Teihard de Chardin, spunând:  "În fața orizonturilor lărgite ale științei naturii și umanității nu se poate, fără a trăda catolicismul, rămâne la explicații mediocre și la modalități limitate de a vedea ce fac din Cristos un accident istoric, care-l izolează în cosmos ca pe un episod greșit și pare să facă din el un intrus sau un dezorientat în strivitoarea și ostila imensitate a universului ". «Ceea ce se spune  despre relația lui Cristos cu cosmosul este valabil și pentru raportul cu istoria umană în care venirea sa marchează un "înainte" și un "după" ireversibile», a explicat predicatorul Casei Pontificale, precizând într-un interviu acordat cotidianului vatican l'Osservatore Romano: «Nimeni – cel puțin în rândul credincioșilor – nu consideră că există opoziție reală între știință și credință. Dar de fapt Cristos este absent în dialogul dintre credință și știință. Aceasta vrea să afle dacă lumea are un creator sau dacă este în schimb rodul întâmplării, cu siguranță nu este interesată de Isus din Nazaret. Trebuie luat act de un lucru: în ciuda faptului că în domeniul teologic se vorbește continuu despre Cristos – și în cultura laică, în filme și romane – el este absent în cele trei dialoguri cele mai importante ale momentului. Am observat că nu se vorbește despre el în dialogul cu știința, dar nu se vorbește despre el nici în dialogul cu filosofia care se ocupă de concepte metafizice și nu de personaje istorice și, cu atât mai puțin se vorbește, din motive evidente, în dialogul dintre religii.»

Întrebat cum poate fi pus Cristos în centrul propriei vieți, părintele Raniero Cantalamessa a explicat: «Eu țin predici, meditații spirituale, nu conferințe. De aceea, unei părți doctrinale îi urmează întotdeauna – ca în scrisorile pauline – pareneza, adică îndemnul și punerea în practică în viața creștină. După ilustrarea relevanței pe care Isus o are asupra păzirii creației prin porunca iubirii față de aproapele, trebuie luat act de faptul că în categoria aproapelui nostru nu intră doar cei care trăiesc acum alături de noi, cei ce ne sunt apropiați în spațiu, dar și cei care vor veni după noi, cei ce sunt "aproape" în timp. Astfel, după ilustrarea locului ocupat de Cristos în istoria omului și în timp, trebuie să ne întrebăm ce loc ocupă în viața și în istoria mea.»

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.