2017-12-04 10:38:00

Iași. Comemorarea liturgică a Fericitului Anton Durcovici, episcop, martir


RV 04 dec 2017. Are loc sâmbătă, 9 decembrie a.c., la episcopia romano-catolică de Iași, simpozionul ”Fericitul Anton Durcovici, o viață consacrată Fecioarei Maria”: informează site-ul ercis.ro. Manifestarea, găzduită în aula ”Anton Durcovici” din catedrala nouă, se bucură de participarea episcopului de Iași, mons. Petru Gherghel, și a mai multor invitați care au aprofundat aspecte biografice relevante despre mărturia eroică a curajosului păstor de suflete de pe plaiurile moldave. Se va vorbi astfel, potrivit programului, despre ”Închisoarea din Sighetu Marmației, capela sfinților”, câteva considerații despre ”Episcopul Anton Durcovici în timpul comunismului”, mai departe, ”Sunetul rugăciunii în «Închisoarea tăcerii». Preoți romano-catolici în detenție la Râmnicu Sărat în anii comunismului”, ”Devoțiunea Fericitului Anton Durcovici către Sfânta Fecioară Maria”. În cadrul simpozionului, studenții anului III de la Seminarul din Iași prezintă tema ”Fericitul Anton Durcovici și consacrarea Diecezei de Iași la Inima Neprihănită a Fecioarei Maria”. Manifestarea se încheie cu Sfânta Liturghie în cinstea Fericitului Anton Durcovici, cinstit anual în calendarul local pe 10 decembrie, prezidată de mons. Petru Gherghel.

Inițiativa a fost organizată de Departamentul de Cercetare istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, Seminarul diecezan "Sfântul Iosif" şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi.  Simpozionul – subliniază organizatorii - este prilejuit de împlinirea a patru ani de la autorizaţia acordată în 31 octombrie 2013 de papa Francisc Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor de a promulga decretul de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Este primul fericit martir din istoria diecezei de Iaşi, model de sfinţenie și mărturie curajoasă pentru creştinii din orice timp.

Născut în 18 mai 1888 într-un sat din Austria situat pe malurile Dunării, Anton Durcovici a emigrat împreună cu familia și s-au stabilit în România. A fost numit episcop de Iași în 1947, când presiunea regimului comunist începea să devină din ce în ce mai grea. Ținut sub strictă observație în timpul vizitelor pastorale, episcopul Durcovici era mereu în vizorul Securității care trimitea zi de zi rapoarte amănunțite despre mișcările sale, precum și despre tot ceea ce spunea și predica. Amestecați printre credincioșii care participau la slujbele sale, informatorii înregistrau totul. Unul dintre aceștia, în 5 ianuarie 1949, a furat din sacristie fără ca vreun preot să-și dea seama scrisoarea sa pastorală ”Consacrarea diecezei de Iași la Inima Neprihănită a Mariei”. Episcopul Anton a fost arestat în 1949 de poliția politică a regimului comunist și dus mai întâi la Jilava. A murit martir la închisoarea din Sighetu Marmației în 10 decembrie 1951. Trupul său a fost dus într-o groapă comună și nu se știe nici astăzi unde se află rămășițele sale pământești. A fost beatificat la Iași în 17 mai 2014 și este cinstit anual în 10 decembrie.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.