2017-11-13 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 13 noiembrie 2017


RV 13 nov 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Incoerența creștinilor, armă la îndemâna diavolului: papa Francisc, la "Sf. Marta"
Scandalurile care rănesc inimile și ucid speranțele s-au aflat în centrul reflecției papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată luni, în cursul dimineții, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. "Este imposibil să nu vină scandalurile", a amintit pontiful inspirându-se din Evanghelia liturgiei zilei, după sfântul Luca, capitolul 17, subliniind totodată avertizarea "dar vai celui prin care scandalul vine" și îndemnul "Fiţi atenţi cu voi înşivă!", conținute în Evanghelie.   

@Pontifex: Pesimismul inadecvat creștinului
"Creștinul nu poate fi niciodată pesimist", se spune în mesajul papei Francisc postat luni, 13 noiembrie, pe contul de Twitter @Pontifex.

Din activitatea papei la zi
Luni, 13 noiembrie a.c., Papa Francisc a luat parte la reuniunea inter-departamentală, organizată începând cu ora 9.30 în Sala Bologna din Palatul Apostolic.

A murit cardinalul Bernard Panafieu, arhiepiscop emerit de Marsilia (Franța)
Informat cu privire la moartea cardinalului Bernard Panafieu, arhiepiscop emerit de Marsilia, Sfântul Părinte a trimis o telegramă de condoleanțe actualului arhiepiscop al metropolei franceze, mons. Georges Pontier, pentru a-și exprima rugăciunea pentru cardinalul răposat și apropierea spirituală pentru arhidieceza îndoliată. ”Aflând cu tristețe despre decesul cardinalului Bernard Panafieu, arhiepiscop emerit de Marsilia”, se citește în telegrama papei, ”transmit cele mai vii condoleanțe Dumneavoastră și rudelor sale, foștilor săi credincioși și Comunității Notre-Dame de Vie, care l-a însoțit în ultimii ani. Mă rog la Părintele milostivirilor să-l primească în pacea și lumina sa pe acest păstor înțelept, care a știut să arate bunătatea și iubirea lui Dumnezeu poporului care i-a fost încredințat, mai întâi ca episcop auxiliar de Annecy, apoi ca arhiepiscop de Aix-en-Provence și Arles, și, în fine, la Marsilia. Atent la situațiile de precaritate și la diversitatea populației din dieceza sa”, afirmă pontiful în telegrama de condoleanțe, ”el a adus o contribuție eminentă la dialogul dintre culturi și religii, susținând astfel o coexistență pașnică între toți. Ca semn de întărire”, spune la încheiere Sfântul Părinte, ”transmit binecuvântarea apostolică Dumneavoastră, episcopului auxiliar, rudelor cardinalului răposat și celor apropiați, foștilor săi credincioși, precum și tuturor persoanelor care iau parte la celebrarea funeraliilor”. 

Cetatea Vaticanului. ”A înfrunta disparitățile globale din domeniul sănătății”
A avut loc luni, 13 noiembrie a.c., la Sala de presă a Sf. Scaun, o întâlnire cu jurnaliștii privind conferința internațională ”A înfrunta disparitățile globale din domeniul sănătății”, programată în Cetatea Vaticanului în perioada 16-18 noiembrie 2017. Conferința este organizată de Departamentul pentru serviciul dezvoltării umane integrale și de Confederația internațională a instituțiilor sanitare catolice (CIISAC). La întâlnirea cu jurnaliștii din Sala de presă a Sf. Scaun au participat mons. Charles Namugera, oficial al Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, și dr. Anthony R. Tersigni, președintele Confederației amintite și, în același timp, președinte și CEO al companiei de servicii medicale ”Ascension”. Lucrările conferinței internaționale, găzduite în Aula Nouă a Sinodului, își propun să aprofundeze tema disparității, încă foarte marcantă în societățile actuale, din domeniul serviciilor de sănătate, cu referire la diverse provocări din acest domeniu: realizarea unui sistem economic în slujirea persoanei umane și a unei societăți mai juste și inclusive; posibilitatea unei asistențe personalizate nu doar pe măsura pacientului, dar și a familiei lui; impactul inovației farmaceutice și accesul la produse farmaceutice esențiale pentru toți; problematici bioetice și tutela dreptului la viață al fiecărei persoane; în fine, capacitatea managementului spitalicesc de a armoniza eficiența și proximitatea față de cei mai nevoiași și săraci. Unele sesiuni speciale vor fi dedicate misiunii ecleziale din domeniul asistenței și raportului dintre evanghelizare și pastorala sănătății și carității din instituțiile sanitare catolice. Și-au anunțat participarea, printre alții, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, cardinalul Peter K.A. Turkson, prefectul Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, dr. Christopher M. Dye, director de strategie, politică și informare la Organizația mondială a sănătății, alți reprezentanți ai Bisericii catolice și ai societății civile. Joi, 16 noiembrie, participanții la conferința internațională au programat o Sfântă Liturghie la Altarul Catedrei din bazilica Sfântul Petru.

București. Vizita arhiepiscopului Paul Richard Gallagher, secretarul Sf. Scaun pentru raporturile cu statele
Marți, 14 noiembrie a.c., arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretarul pentru Raporturile cu statele din cadrul Secretariatului de Stat al Sf. Scaun, celebrează o Sfântă Liturghie în catedrala Sf. Iosif din Capitală: informează site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Celebrarea euharistică începe la ora 18.30. Alături de arhiepiscopul mitropolit de București, mons. Ioan Robu, trimisul papei Francisc concelebrează Sf. Liturghie împreună cu nunțiul apostolic în România și R. Moldova, arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, episcopul auxiliar din arhidieceza de București, mons. Cornel Damian, precum și numeroși preoți diecezani și călugări. Născut în 1954 la Liverpool, în Marea Britanie, și sfințit preot în 1977, a intrat în serviciul diplomatic al Sf. Scaun în 1984 și a fost consacrat episcop în 2004. Și-a desfășurat slujirea diplomatică în Tanzania, Uruguay, Filipine, Burundi, Australia și, între anii 2000-2004 a îndeplinit misiunea de Observator permanent al Sf. Scaun pe lângă Consiliul Europei, la Strasbourg.  Din 8 noiembrie 2014, arhiepiscopul Gallagher este secretarul pentru Relațiile cu Statele în cadrul Secretariatului de stat al Sf. Scaun.

Episcopul Petru Gherghel: îndemn la celebrarea Zilei Mondiale a Săracilor
PS Petru Gherghel, episcop de Iași, a adresat o invitație la comuniune cu întreaga Biserică, în vederea Duminicii a XXXIII-a, din timpul de peste an, aleasă de papa Francisc ca Zi Mondială a Săracilor, dedicată atenției față de cei săraci, prin rugăciune și prin gesturi concrete de iubire față de aproapele aflat în dificultate. Evidențiind tema Zilei Mondiale a Săracilor – "Să nu iubim numai cu vorba, ci cu fapta şi adevărul"! (1In 3,18) – episcopul diecezei de Iași a amintit solicitarea pontifului, adresată episcopilor, preoților, diaconilor, persoanelor consacrate, asociațiilor, mișcărilor și voluntarilor de a instaura o tradiție a acestei zile, care să constituie o contribuţie concretă la evanghelizare în lumea contemporană. Sfântul Părinte ne cheamă, aşadar, să înţelegem că săracii nu sunt o problemă, ci sunt un izvor, din care trebuie să luăm (şi să ne adăpăm) pentru a primi şi a trăi esenţa evanghelică – scrie PS Petru Gherghel, propunându-le credincioșilor spre lectură și meditație textul integral al Mesajului destinat «să ne facă să trăim, împreună cu Sfântul Părinte şi cu întreaga Biserică şi mai ales cu cei săraci, bucuria evangheliei iubirii şi a împărtăşirii.» (AM)

România. Întâlnirea naţională a responsabililor cu învăţământul catolic
Se desfășoară între 17-19 noiembrie 2017 la Mănăstirea carmelită Ciofliceni, lângă București, întâlnirea naţională a responsabililor cu învăţământul catolic: informează site-ul ercis.ro. Sub coordonarea episcopului auxiliar Aurel Percă, responsabil al Comisiei pentru învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor din România, reprezentanții diecezelor şi eparhiilor catolice din ţară și-au stabilit ca temă generală pentru lucrările întâlnirii ”Învăţământul religios-catolic din România: realităţi şi perspective”. Potrivit sursei citate, agenda întâlnirii abordează problematici precum perspective ale învăţământului liceal românesc, prezentarea realităţilor din şcolile/liceele/colegiile teologice, reanalizarea unor documente aflate în lucru - metodologia de admitere în învăţământul teologic, noi specializări pentru învăţământul teologic, metodologia pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului confesional - olimpiada de religie catolică, organizarea Secretariatului Naţional pentru Educaţia Catolică (SNEC), în fine, oportunităţile oferite de colaborările sau parteneriatele cu asociaţii ale profesorilor catolici, ale părinţilor sau foştilor elevi catolici și alte asociații de aceeași natură. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.