Papa Francisc: dezvoltarea integrală face realizabilă utopia unei lumi libere de arme nucleare

RV 11 nov 2017. ”Un progres efectiv și inclusiv poate să facă realizabilă utopia unei lumi lipsite de ucigătoarele arme nucleare, în ciuda criticilor care consideră idealiste procesele de dezafectare a arsenalelor”: a spus papa Francisc primind ieri, 10 noiembrie 2017, participanții la Simpozionul internațional despre dezarmare. Participanții, printre care numeroși laureați ai Premiului Nobel pentru pace, erau însoțiți de organizatorul Simpozionului, cardinalul Peter Turkson, prefectul Departamentului pentru slujirea dezvoltării umane integrale. Lucrările Simpozionului, organizat pe 10 și 11 noiembrie a.c. în Cetatea Vaticanului, au avut ca temă generală ”Perspective pentru o lume liberă de arme nucleare și o dezarmare integrală”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, discursul papei Francisc:

«Dragi prieteni,

Adresez fiecăruia dintre voi salutul meu cordial și vă exprim gratitudinea cea mai vie pentru prezența și activitatea voastră în serviciul binelui comun. Îi mulțumesc cardinalului Turkson pentru cuvintele de salut și de introducere.

V-ați adunat la acest simpozion ca să abordați tematici de importanță crucială, fie în sine, fie în raport cu complexitatea provocărilor politice de pe actuala scenă internațională, marcată de un climat instabil de conflictualitate. Pesimismul întunecat ar putea să ne mâne să considerăm că ”perspectivele pentru o lume liberă de arme nucleare și pentru o dezarmare integrală”, după cum spune tema întâlnirii voastre, apar tot mai îndepărtate. Este o realitate concretă faptul că spirala cursei înarmărilor nu cunoaște răgaz și costurile modernizării și dezvoltării armelor, nu doar a celor nucleare, reprezintă un capitol considerabil din cheltuielile unei națiuni, atât de mari încât trebuie să pună pe locul doi prioritățile reale ale omenirii suferinde: lupta împotriva sărăciei, promovarea păcii, realizarea proiectelor educative, ecologice și sanitare și dezvoltarea drepturilor omului (cf. Mesaj la cea de-a III-a Conferință despre impactul umanitar al armelor nucleare, 7 decembrie 2014).

Nu putem, apoi, să nu simțim un viu sentiment de neliniște dacă vom considera urmările umanitare și ambientale catastrofice care decurg din orice folosire a dispozitivelor nucleare. Prin urmare, considerând și riscul unei detonări accidentale a acestor arme dintr-o eroare de orice fel, trebuie condamnată cu fermitate amenințarea folosirii lor, precum și însăși posesia lor, tocmai pentru că existența lor este funcțională unei logici de teamă care nu se referă doar la părțile în conflict, ci la întregul neam omenesc. Relațiile internaționale nu pot fi dominate de forța militară, intimidări reciproce și ostentația arsenalelor belice. Armele de distrugere în masă, în particular cele atomice, nu generează altceva decât un înșelător simț de securitate și nu pot constitui baza conviețuirii pașnice între membrii familiei umane, care trebuie să se inspire, în schimb, dintr-o etică a solidarității (cf. Mesaj la Conferința ONU vizând negocierea unui instrument juridic obligatoriu pentru interzicerea armelor nucleare, 27 martie 2017). Din acest punct de vedere, este de neînlocuit mărturia așa numitelor ”Hibakusha”, persoanele afectate de exploziile de la Hiroshima și Nagasaki, precum și mărturia celorlalte victime ale experimentelor cu arme nucleare: vocea lor profetică să fie un avertisment mai ales pentru noile generații!

În plus, armamentele care au ca efect distrugerea neamului omenesc sunt de-a dreptul lipsite de logică pe plan militar. De altfel, adevărata știință este întotdeauna în serviciul omului, în timp ce societatea contemporană apare ca amețită de devierile proiectelor concepute în interiorul ei, poate pentru o bună cauză originară. E suficient să ne gândim că tehnologiile nucleare se răspândesc acum chiar și prin comunicațiile telematice și că instrumentele de drept internațional nu au interzis ca alte State să se adauge la cercul posesorilor de arme atomice. Este vorba de scenarii de angoasă dacă ne gândim la provocările geopolitici contemporane, precum terorismul sau conflictele asimetrice.

Și totuși, un realism sănătos nu încetează să aprindă asupra lumii noastre dezordonate luminile speranței. Recent, de exemplu, printr-o istorică supunere la vot la sediul ONU, cea mai mare parte a membrilor Comunității internaționale a stabilit că armele nucleare nu sunt doar imorale, dar trebuie să fie considerate și un instrument ilegitim de război. A fost astfel acoperit un vid juridic important, din moment ce armele chimice, biologice, minele anti-persoană și bombele cluster sunt toate armamente interzise în mod explicit de Convențiile internaționale. De o semnificație și mai mare este faptul că aceste rezultate sunt datorate în principal unei ”inițiative umanitare” promovată de o puternică alianță dintre societatea civilă, state, organizații internaționale, Biserici, academii și grupuri de experți. În atare context se situează și documentul pe care voi, laureați ai Premiului Nobel pentru Pace, mi l-ați înmânat și pentru care îmi exprim aprecierea mea recunoscătoare.

Chiar în acest 2017 se împlinesc 50 de ani de la scrisoarea enciclică ”Populorum progressio” a papei Paul al VI-lea. Aprofundând viziunea creștină asupra persoanei, aceasta a pus în evidență noțiunea de dezvoltare umană integrală și a propus-o drept noul nume al păcii. În acest document memorabil și de foarte mare actualitate, papa a oferit formula sintetică și fericită potrivit căreia ”dezvoltarea nu se reduce la simpla creștere economică. Pentru a fi autentică, dezvoltarea trebuie să fie integrală, ceea ce înseamnă că trebuie să fie îndreptată spre promovarea fiecărui om și a întregului om” (nr. 14).

Este necesar, așadar, ca mai întâi de toate să fie respinsă cultura eliminării și să se aibă grijă de persoanele și popoarele care suferă inegalitățile cele mai dureroase printr-o lucrare care, în fața egoismului intereselor contingente, să privilegieze cu răbdare procese solidare. Este vorba, în același timp, de integrarea dimensiunii individuale și a celei sociale prin aplicarea principiului subsidiarității, favorizând aportul tuturor ca persoane și grupuri. Este necesar, în fine, să se promoveze umanul în unitatea sa inseparabilă de suflet și trup, de contemplație și acțiune.

Iată, așadar, cum un progres efectiv și inclusiv poate să facă realizabilă utopia unei lumi lipsite de ucigătoarele mijloace de atac, în ciuda criticilor care consideră idealiste procesele de dezafectare a arsenalelor. Rămâne mereu valabil magisteriul papei Ioan al XXIII-lea care a indicat cu claritate obiectivul unei dezarmări integrale afirmând că: ”Oprirea armamentelor în scopuri belice, reducerea lor efectivă și, cu mult mai mult, eliminarea lor sunt imposibile sau aproape imposibile dacă nu se procedează în același timp la o dezarmare integrală; adică, dacă nu se demontează și spiritele, străduindu-se în mod sincer la îndepărtarea, în rândul acestora, a psihozei belice” (scris. enc. ”Pacem in terris”, 11 aprilie 1963, nr. 61).

Biserica nu obosește să ofere lumii această înțelepciune și operele pe care aceasta le inspiră, în convingerea că dezvoltarea integrală este calea binelui pe care familia umană este chemată să o parcurgă. Vă încurajez să continuați această activitate cu răbdare și statornicie, având încrederea că Domnul vă însoțește. El să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi și munca pe care o desfășurați în serviciul dreptății și al păcii».

(rv – A. Dancă)