Ioan Paul al II-lea și unirea cu Roma a românilor din Transilvania

RV 06 nov 2017. Referitor la anumite afirmații exprimate în episodul intitulat „Reunificarea Bisericii Ortodoxe Române” al serialului de televiziune dedicat vieții patriarhului Iustinian Marina, realizat de Trinitas TV, Biroul de presă al Arhiepiscopiei majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice a emis un comunicat în care critică lectura postului TV al Bisericii ortodoxe cu privire la desființarea Bisericii Române Unite. «Așa-numita „reîntregire” din 1948 a Bisericii Ortodoxe Române», se afirmă în comunicat, «a fost consecința desființării Bisericii Române Unite realizată de puterea stalinistă instaurată», iar «imaginea de bine pe care ar putea s-o evoce ideea însăși a unei „reunificări” este fără temei».

Vă oferim în această privință un pasaj din predica Sfântului Ioan Paul al II-lea de la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie celebrată pe 8 mai 1999 în catedrala romano-catolică Sf. Iosif din București. Este al treilea paragraf al predicii în care regretatul pontif oferă o lectură istorică despre uniunea vizibilă cu Biserica Romei a românilor din Transilvania și importanța acesteia pentru identitatea și cultura română.

[voce Ioan Paul al II-lea] «În decursul istoriei voastre diverse suflete ale creștinismului – cel latin, cel constantinopolitan și cel slav – s-au contopit în geniul original al poporului vostru. Această prețioasă moștenire religioasă a fost salvgardată de comunitățile voastre orientale, împreună cu frații Bisericii Ortodoxe Române.

Părinții voștri au voit să restabilească uniunea vizibilă cu Biserica Romei. În Clausula unionis au afirmat printre altele: „Ne-am unit noi, mai-sus numiții, cu toată tradiția noastră: riturile ecleziastice, divina Liturghie, posturile și calendarul nostru să se păstreze neatinse”. De la acea unire se împlinesc cei 300 de ani: consider providențial și plin de semnificație faptul că celebrările celui de al treilea centenar coincid cu marele jubileu al anului 2000.

Acea unire purta cu sine ecoul a secole de istorie și de cultură ale poporului român. Acestei istorii și culturi tocmai acea unire le-a adus o contribuție de mare semnificație, cum arată școala născută în acel Blaj, pe care același Eminescu l-a salutat nu întâmplător, ca „mica Romă”. Strădania voastră, preaiubiți frați și surori ai Bisericii Greco-Catolice, este cea a fidelității față de istoria și tradiția voastră. Figuri ca Teofil Szeremi și Anghel Atanasie Popa, care au apărat cu dârzenie propria identitate culturală de oricine ar fi încercat să o amenințe, arată cum catolicitatea și cultura națională pot nu numai conviețui, dar și să se îmbogățească reciproc, deschizându-se deopotrivă unei universalități care lărgește orizonturile și favorizează depășirea pericolelor de închistare și închidere în sine. La picioarele splendidului iconostas al catedralei voastre și-au aflat odihna, în sfârșit, rămășițele pământești ale veneratului episcop Inochenție Micu Klein, altă figură care și-a iubit și apărat cu generozitate și curaj catolicitatea, strâns unit cu identitatea sa de român. Dovadă a acestei sinteze fecunde este faptul că în Biserica voastră frumoasa limbă română a intrat în liturgie și că românii greco-catolici au făcut mult pentru reînnoirea intelectuală și întărirea identității naționale.

(…) Vindecați rănile trecutului prin iubire. Suferința comună să nu genereze separare, ci să trezească miracolul reconcilierii. Nu este oare acesta miracolul pe care lumea îl așteaptă de la cei ce cred?».

Mai jos, comunicatul de sâmbătă, 4 noiembrie 2017, al Arhiepiscopiei majore a Bisericii Române Unite:

Comunicat al Arhiepiscopiei majore a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, cu privire la anumite afirmaţii exprimate în episodul „Reunificarea Bisericii Ortodoxe Române” realizat de Trinitas TV

            «Desființarea și scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite, Greco-Catolice precum și persecuția sistematică contra credincioșilor greco-catolici, continuată până în 1989, au fost opera regimului comunist ateu, instalat de Uniunea Sovietică împotriva voinței poporului român. Această distrugere s-a făcut prin arestarea tuturor episcopilor uniți, a sute de preoți, călugări și călugărițe și prigonirea a mii de credincioși, mulți dintre aceștia dând mărturie cu viața lor pentru credință. A fost o tragedie care a tulburat grav pacea socială, a ruinat vechi comunități și mari instituții de cultură și de credință ale românilor din Transilvania, a distrus familii, a bulversat oameni obișnuiți, greco-catolici și ortodocși deopotrivă, care fuseseră uniți în timpul ocupației hortyste și care au continuat să depună această mărturie comună de rezistență în anii grei ai dictaturii comuniste.

            Așa-numita „reîntregire” din 1948 a Bisericii Ortodoxe Române a fost consecința desființării Bisericii Române Unite realizată de puterea stalinistă instaurată. Încercând să confere legitimitate acestei desființări, Statul comunist s-a folosit de tiparele unui recensământ realizat sub amenințare și presiune, așa cum o arată incontestabil documentele Arhivelor Securității statului și ale fostului Comitet central al P.C.R. Imaginea de bine pe care ar putea s-o evoce ideea însăși a unei „reunificări” este, deci, fără temei. Nu a fost nicidecum un act de voință liberă din partea nimănui.

            Fărădelegea distrugerii Bisericii Române Unite a fost condamnată ca atare în 2006 de la cel mai înalt nivel al Statului român. Marginalizând sau ascunzând adevărul suferinței Bisericii Greco-Catolice - care a plătit cu viața sa libertatea și dreptul său la continuitate și existență -, nu ajută nimănui, cu atât mai puțin seninătății raporturilor interconfesionale. Justificarea sau relativizarea răului produs în 1948, împiedică astăzi mărturia comună de credință, speranță și iubire pe care trebuie să o dea cele două Biserici românești - ortodoxă și greco-catolică - într-o lume din ce în ce mai marcată de "dictatura relativismului", cum spunea Papa Benedict XVI.

            Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, invită, așadar, la reconsiderarea istorică a persecuției împotriva sa, îndelung ocultate și care nu are nici pe departe caracterul unor evenimente idilice. Avem cu toții datoria de a asuma această jertfă, fără a minimaliza sacrificiul celor care au suferit, fiindcă bucuria adevărată nu vine niciodată prin durerea altcuiva. Nu se poate celebra o distrugere în favorul nimănui și mai ales nu se poate justifica teologic o asemenea suferință creată de ura unui regim ateu-dictatorial contra credinței creștine (in odium fidei). Încrezătoare în puterea lui Dumnezeu - care pe toate cele bune le susține și pe toate cele slabe le desăvârșește -, în pragul Centenarului unității patriei, Biserica Română Unită cu Roma consideră mai mult ca oricând prioritatea reînnoirii sufletești a neamului nostru pe drumul unității sale prin adevăr și prin mărturia omeniei».

(rv – A. Dancă)