2017-11-04 11:45:00

Inspirați-vă din exemplul sfântului Carol Borromeu: Papa, membrilor Federației Universităților Catolice


4 noiembrie 2017. În cadrul audienței acordată de papa Francisc membrilor Federației Internaționale ale Universităților Catolice, la încheierea Conferinței Internaționale cu titlul "Refugiați și Migranți într-o lume globalizată: responsabilitate și răspunsuri ale universităților", pontiful și-a exprimat aprecierea față de interesul privind "realitatea globală și complexă a fenomenului migratoriu contemporan", exprimat printr-o "reflecție științifică, teologică și pedagogică bine înrădăcinată în doctrina socială a Bisericii.

În contextul audienței desfășurată în Sala Clementină din palatul Apostolic, Sfântul Părinte și-a exprimat speranța adoptării – în sfera educației și a învățământului – a unor programe destinate formării refugiaților la diferite niveluri, fie prin intermediul unor cursuri la distanță, fie prin acordarea unor burse de studiu care să le permită o nouă clasificare. De asemenea, referindu-se la rolul universităților în sfera promovării sociale, pontiful a evidențiat importanța unei conștiințe critice față de diferite forme de putere politică, economică și culturală.

Papa Francisc: «Azi îl comemorăm liturgic pe Sfântul Carol Borromeu, un Păstor iluminat și pasionat care a făcut din smerenie mottoul său. Viața sa exemplară să vă inspire activitatea intelectuală și socială și experiența de fraternitate pe care o trăiți în cadrul Federației. Domnul să binecuvânteze angajarea voastră în slujba lumii universitare și a fraților și surorilor care trăiesc condiția de migranți și refugiați.»

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.