Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: ”Să ne provocăm o fractură, dar nu la oase”

RV 13 oct 2017. Numai Cristos cel răstignit ne va salva de demonii care ne fac ”să alunecăm treptat spre mundanitate”, salvându-ne în același timp de ”nesăbuința” de care vorbește Sf. apostol Paul în Scrisoarea către Galateni și de ”seducție”. Este, pe scurt, reflecția papei Francisc prezentată la predica Sfintei Liturghii celebrată vineri în capela Casei ”Sf. Marta”. Comentând evanghelia zilei (Lc 11, 15-26), pontiful a scos în evidență cuvintele lui Isus: ”Dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi” (v. 26.). Papa a îndemnat cu această ocazie să redescoperim atât valoarea examenului de conștiință cât și a faptelor de caritate, ”cele care ne costă”, dar care ne vor ajuta să fim mai atenți și să veghem ca să nu intre în inima noastră personaje ”viclene”, cum sunt diavolii.

Evangheliile prezintă în repetate rânduri lupta lui Isus cu diavolii, iar unii au ajuns să spună că El ar fi primit permisiunea lui Beelzebul, căpetenia diavolilor. În fața acestor afirmații, Isus nu povestește o parabolă, dar spune un adevăr: atunci când un duh necurat iese din om, rătăcește prin locuri pustii căutând ușurare și, negăsind, se hotărăște să se întoarcă de unde a plecat, acolo unde locuiește omul ”liber”. Dar în acest caz, diavolul ia cu el alte șapte duhuri necurate, mai rele decât el, astfel încât condiția acelui om devine ”mai rea” decât înainte. Tocmai această schimbare din rău în mai rău ocupă un loc important în cuvintele lui Isus pentru că diavolii intră ”în surdină”.

Papa Francisc: «Încep să facă parte din viață. Ba chiar cu ideile și inspirațiile lor, ei îl ajută pe acel om să ducă o viață mai bună. Intră în viața lui, intră în inima lui și din interior încep să-l schimbe pe om, dar în liniște, fără să facă zgomot. Acest fel de a face este diferit de posesia diabolică, aceasta este puternică. Stăpânirea diabolică este un pic ”de salon”, să-i spunem. Aceasta este lucrarea diavolului în viața noastră, ca să schimbe criteriile, ca să ne ducă la mundanitate. Se mimetizează în modul nostru de a acționa, iar noi ne dăm seama foarte greu. În acest fel, acel om, eliberat de un diavol, devine un om rău, un om stăpânit de mundanitate. Este ceea ce vrea diavolul: mundanitatea».

Pe de altă parte, mundanitatea este un pas înainte în stăpânirea diavolului. Este ”o fermecare”, este ”seducția” pentru că el este ”părintele seducției”. Când diavolul intră atât de lin, educat și pune stăpânire pe atitudinile noastre, atunci și valorile noastre nu mai sunt puse în slujirea lui Dumnezeu, ci a mundanității. Aceasta este calea prin care devenim ”creștini lâncezi, creștini mundani”, cu un amestec – pe care papa Francisc îl numește ”ghiveci” – ”între duhul lumii și duhul lui Dumnezeu”. Toate acestea îndepărtează de Domnul. Ce trebuie făcut pentru a evita această cădere și a ieși din această condiție? Este necesară starea de veghe, fără a se înspăimânta, ci cu mult calm.

Papa Francisc: «A veghea înseamnă a înțelege ce se întâmplă în inima mea, a mă opri un pic și a face o analiză a vieții mele. Sunt creștin? Îi educ mai mult sau mai puțin bine pe copiii mei? Viața mea este creștină sau mundană? Și cum pot să înțeleg acest lucru? Aceeași rețetă a Sfântului apostol Paul: a privi la Cristos cel răstignit. Numai înaintea crucii Domnului se înțelege unde este mundanitatea și cum poate fi distrusă. Acesta este scopul Crucifixului în fața noastră. Nu este un ornament, ci tocmai ceea ce ne salvează de aceste ademeniri, de aceste seducții care te conduc la mundanitate».

La finalul omiliei sale din Casa ”Sf. Marta”, papa a îndemnat să ne întrebăm dacă privim la Cristos cel răstignit, dacă facem rugăciunea ”Calea Crucii” pentru a vedea ”prețul mântuirii”.

Papa Francisc: «Apoi, după cum spuneam, examenul de conștiință, ce se întâmplă. Dar întotdeauna înaintea lui Cristos cel răstignit. De asemenea, rugăciunea. Va fi bine să ne facem o fractură, dar nu la oase, o fractură în atitudinile comode și să ne confruntăm cu faptele de caritate. ”Eu sunt comod, dar voi face cutare lucru, care mă costă. Voi face o vizită la un bolnav, voi da un ajutor unei persoane care are nevoie, nu știu…, o faptă de caritate. Acest lucru rupe armonia pe care încearcă să o facă acest diavol, aceste șapte duhuri împreună cu capul lor, ca să facă mundanitatea spirituală».

(rv – G. Aquilino – A. Dancă)