2017-10-02 12:44:00

Papa, Micilor Surori ale lui Isus: Mențineți ferventă viața spirituală, izvorul iubirii față de frați


2 octombrie 2017. Sfântul Părinte s-a întâlnit luni, 2 octombrie, în jurul orei prânzului, cu circa 60 de călugărițe din Institutul "Micile Surori ale lui Isus", reunite la Roma cu prilejul capitlului general. Adresându-se membrelor comunității fondată de Sora Magdalena a lui Isus, urmând carisma fericitului Charles de Foucauld, Sfântul Părinte a spus: "La izvorul Institutului vostru se află experiența copleșitoare a iubirii lui Dumnezeu trăită de fondatoare, Mica Soră Magdalena a lui Isus. Pe urmele fericitului Charles de Foucauld, ea a simțit că lui Dumnezeu Atotputernicul, Creator și Domn al universului, nu i-a fost teamă să se facă prunc, încrezător, în brațele Preacuratei, din iubire față de noi și care vrea încă să se dăruiască fiecăruia dintre noi, cu smerenie, din iubire".

Amintind că, la aproximativ 80 de ani de la fondare, cele peste o mie de călugărițe din Institutul Micile Surori ale lui Isus activează în multe părți ale lumii, dedicându-se persoanelor aflate în situații dificile de sărăcie și marginalizare, Sfântul Părinte a evidențiat trăsătura esențială a misiunii desfășurată de aceste călugărițe":

Papa Francisc: "Acestea se află în contact cu situații dificile din punct de vedere uman, [în contact] cu cei mai mici și săraci. Nu e află acolo mai ales pentru a-i îngriji, educa, catehiza – chiar dacă aceste lucruri le fac bine – ci pentru a iubi, pentru a sta cu cei mai mici, așa cum făcea Isus, pentru a vesti Evanghelia cu viața simplă făcută din muncă, din prezență, din prietenie, din acceptarea necondiționată a celuilalt. Este important, de vitală importanță pentru voi să reveniți continuu la această experiență originară a apropierii lui Dumnezeu, care ni se dăruiește cu blândețe și smerenie pentru a ne salva și a ne umple de iubirea sa. Mai ales, dragi surori, mențineți ferventă viața voastră spirituală, pentru că din această iubire, primită de la Dumnezeu în mod reînnoit și neîncetat, se revarsă iubirea voastră față de frați și surori."

Sfântul Părinte le-a îndemnat pe Micile Surori să acorde importanță calității vieții fraterne din comunitățile lor, după exemplul fondatoarei care, în ciuda încercărilor, a găsit adevărata bucurie în urmarea lui Isus.

Papa Francisc: "Simplitatea și bucuria aparțin vieții consacrate și, îndeosebi, căii  consacrate pe care ați ales să o urmați. Pruncul Isus din Nazaret era vesel; cu siguranță, El s-a jucat cu Maria și Iosif, cu copilașii de vârsta lui și cu vecinii de casă. Pentru regăsirea gustului vieții comunitare, este întotdeauna necesară căutarea simplității, a afecțiunii, a micilor gesturi de atenție, a slujirii, a uimirii".

RV/AM

 








All the contents on this site are copyrighted ©.