2017-07-06 08:41:00

A murit Navarro-Valls, purtătorul de cuvânt al papei Ioan Paul al II-lea


6 iulie 2017. A murit miercuri, 5 iulie, la vârsta de 80 de ani, spaniolul Joaquin Navarro-Valls, fost director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, indisolubil legat de figura sfântului Ioan Paul al II-lea care, în 1984, l-a chemat să conducă Sala de Presă a Sfântului Scaun, Navarro-Valls lăsând o amprentă de neșters sistemului de comunicare al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. Navarro-Valls a fost și purtător de cuvânt al papei Benedict al XVI-lea, în primul an de pontificat.

Câteva detalii ale figurii profesionale și spirituale a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun din timpul pontificatului papei Ioan Paul al II-lea, ne oferă colegul nostru Alessandro Gisotti:

"Grace under pressure". "Grație sub presiune": astfel a scris actualul director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Greg Burke, într-un tweet, referindu-se la mărturia de creștin, de jurnalist și de purtător de cuvânt dată de Joaquin Navarro-Valls. Stilul elegant, unit cu afabilitate și cu o extraordinară competență sunt calitățile pe care toți – nu doar colegii – le-au recunoscut în persoana medicului care a devenit jurnalist, apoi trimis de presă în zone de război și, succesiv, din dorința papei Ioan Paul al II-lea, director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. "Cum să-l refuzi pe Papă?", repeta cu plăcere Navarro-Valls, când își amintea de chemarea pe care i-a adresat-o pontiful de origine poloneză care, chemându-l, a făcut o alegere revoluționară căci, înainte, nici un laic nu mai condusese Sala de Presă a Sfântului Scaun.

În 1984, când a fost chemat să conducă Sala de Presă a Sfântului Scaun, Navarro-Valls era un jurnalist de succes la cotidianului ABC pentru care a urmărit, în calitate de trimis special, numeroase conflicte în Orientul Mijlociu. Membru laic al prelaturii personale a Bisericii Catolice "Opus Dei", Navarro-Valls s-a simțit imediat în sintonie cu marele comunicator Ioan Paul al II-lea, care l-a dorit alături până la sfârșit. 

RV/AM 








All the contents on this site are copyrighted ©.