2017-06-13 13:50:00

Mărturia creștină este sare și lumină; nu, siguranțelor artificiale: papa Francisc, la ”Sf. Marta”


RV 13 iun 2017. Să fim lumină și sare pentru ceilalți, glorificându-l pe Dumnezeu prin viața noastră: este îndemnul papei Francisc la predica Sf. Liturghii celebrată în dimineața de marți, 13 iunie 2017, în capela reședinței sale din Casa Sfânta Marta. La celebrarea euharistică au luat parte și cardinalii din Consiliul celor nouă cardinali, care își desfășoară în aceste zile, în prezența Sfântului Părinte, cea de-a XX-a reuniune privind proiectul de reformă a Curiei Romane. Comentând lecturile biblice la predica Sfintei Liturghii (2Cor 1,18-22 și Mt 5,13-16), pontiful a pus accentul pe mesajul decisiv și fără nuanțe propus de Evanghelie și a îndemnat creștinii să nu caute siguranțe, certitudini artificiale, ci să-și pună încrederea în Duhul Sfânt.

Sfântul Părinte a subliniat centralitatea a trei cuvinte din lecturile biblice ale zilei după calendarul roman sau latin: sare, lumină și da. Vestirea Evangheliei este ”decisivă”, nu există ”acele nuanțe” care pun la un loc și da și nu, ceea ce, în cele din urmă, ”te conduc să cauți o siguranță artificială”, cum se întâmplă, de exemplu, în cazuistică. Aceste cuvinte ”indică puterea Evangheliei” care conduce la ”mărturie și la glorificarea lui Dumnezeu”. În acest ”da”, găsim ”toate cuvintele lui Dumnezeu în Isus, toate făgăduințele lui Dumnezeu”. În Isus ”se împlinește tot ceea ce a fost făgăduit și, de aceea, El este plinătatea”.
Papa Francisc: «În Isus nu există un „nu”. Întotdeauna ”da”, pentru gloria Tatălui. Dar și noi participăm la acest ”da” al lui Isus, pentru că El ne-a conferit ungerea, ne-a pus pecetea, ne-a dat arvuna Duhului. Noi participăm pentru că suntem unși, pecetluiți și avem în mână acea siguranță, arvuna Duhului. Duhul ne va conduce la un ”da” definitiv, inclusiv la împlinirea noastră. De asemenea, același Duh ne va ajuta să devenim lumină și sare, altfel spus, Duhul ne va conduce la mărturia creștină».

”Totul este pozitiv”, a reluat papa Francisc la predică. ”Acea mărturie creștină” este ”sare și lumină”. Lumină, pentru a lumina, iar cine ascunde lumina face o contra-mărturie, refugiindu-se într-un ”un pic da și un pic nu”. Acesta are lumină, dar nu o dăruiește, nu o face vizibilă și dacă nu o face să se vadă nu-l preamărește pe Tatăl care este în ceruri. Mai departe, a continuat, ”are sarea, dar nu o ia pentru el însuși și nu o dăruiește ca să se evite stricăciunea”. ”Da – da”, ”nu – nu”: cuvinte decisive, după cum ne-a învățat Domnul, pentru că ”ce este în plus vine de la cel rău”. Domnul a încredințat Bisericii și celor botezați tocmai această atitudine de siguranță și de mărturie:
Papa Francisc: «Siguranță în plinătatea promisiunilor în Cristos. În Cristos totul este împlinit. Mărturie față de ceilalți; darul primit de la Dumnezeu în Cristos, care ne-a dat ungerea Duhului pentru mărturie. Aceasta înseamnă a fi creștini: a lumina, a ajuta pentru ca mesajul și persoanele să nu se strice, cum face sarea; dar dacă se ascunde lumina, sarea devine fără gust, fără putere, slăbește, iar mărturia va fi slabă.  Aceasta se întâmplă când eu nu accept ungerea, nu accept pecetea, nu accept acea arvună a Duhului care este în mine. Aceasta se întâmplă atunci când nu accept acel ”da” în Isus Cristos”.

Să cerem harul, a spus papa la încheierea predicii, ”să fim atașați, înrădăcinați în plinătate promisiunilor în Cristos Isus, care este ”da”, numai ”da”, și să ducem la ceilalți această plinătate prin sarea și lumina mărturiei noastre ca să-l glorificăm pe Tatăl care este în ceruri. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.