2017-05-24 13:07:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 24 mai 2017


RV 24 mai 2017. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc, la cateheza audienței generale de miercuri: Isus ne oferă terapia speranței
Cu o nouă cateheză despre speranța creștină, a 23-a din seria actuală, papa Francisc a vorbit miercuri zecilor de mii de pelerini din Piața Sfântul Petru despre ”Emaus, drumul speranței”. La începutul tradiționalei întâlniri săptămânale cu credincioșii, a fost proclamată pagina din Evanghelia după Luca (24,28-32). La saluturile finale adresate grupurilor de pelerini, pontiful a amintit celor de limba franceză: ”În preziua sărbătorii Înălțării Domnului, fiți siguri că chiar și în mijlocul aparentelor contrarietăți, suntem întotdeauna iubiți de Dumnezeu și că iubirea sa față de noi nu va înceta niciodată”. Celor de limba germană, papa le-a spus că ”în luna mai îi încredințez Fecioarei Maria pe fiecare dintre voi, precum și dorințele și preocupările voastre”. În fine, ca de obicei la încheierea audienței generale, un salut pentru tineri, cei bolnavi și soții recent căsătoriți: ”Astăzi celebrăm comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul Creștinilor. Dragi tineri, învățați să iubiți la școala Mamei lui Isus. Dragi bolnavi, în suferințe cereți mijlocirea cerească a Sfintei Fecioare prin rugăciunea rozariului. Iar voi, dragi soți recent căsătoriți, să ascultați mereu, asemenea Fecioarei Maria, voința lui Dumnezeu cu privire la familia voastră!”.

În audiență la papa Francisc, președintele american Donald Trump
Viața umană, libertatea religioasă și de conștiință, precum și protecția comunităților creștine, s-au aflat în centrul dialogului pe care papa Francisc l-a avut cu președintele american Donald Trump în cadrul audienței desfășurată miercuri, 24 mai 2017, în Palatul Apostolic din Cetatea Vaticanului. Colocviul privat cu papa Francisc a avut o durată de aproximativ 30 de minute. Succesiv, informează un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, președintele american a avut o întrevedere cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, însoțit de secretarul pentru raporturile cu statele, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher. ”În cadrul colocviilor cordiale”, se citește în comunicatul de presă, ”s-a exprimat satisfacția pentru bunele relații bilaterale dintre Sfântul Scaun și Statele Unite ale Americii, precum și angajarea comună în favoarea vieții și a libertății religioase și de conștiință. S-a exprimat speranța într-o colaborare senină între stat și Biserica catolică din Statele Unite, angajată în serviciul populațiilor în domeniul sănătății, educației și asistenței acordată migranților. Colocviile au oferit ocazia unui schimb de opinii asupra unor teme care privesc actualitatea internațională și promovarea păcii în lume prin negocieri politice și dialog interreligios, făcându-se referință în mod particular la situația din Orientul Mijlociu și la protecția comunităților creștine”.

@Pontifex: rugăciuni pentru catolicii din China
”Să ne rugăm împreună cu catolicii din China, punându-ne încrederea în Fecioara Maria, pentru a avea harul să suportăm greutățile cu răbdare și să le învingem cu iubire”: se citește în mesajul transmis azi pe Twitter de la contul papei @Pontifex cu ocazia Zilei mondiale de rugăciune pentru Biserica din China. Înființată de Benedict al XVI-lea în 2007, această Zi specială de rugăciune se marchează anual în 24 mai, comemorarea Fericitei Fecioare Maria, Ajutorul Creștinilor, deosebit de îndrăgită de Biserica catolică din Țara Mandarinilor.

Papa Francisc, ”profund îndurerat” de atacul terorist de la Manchester
Papa Francisc este ”profund îndurerat” pentru ”pierderea tragică de vieți omenești” provocată în seara de luni, 22 mai 2017, de atacul terorist de la Manchester în mijlocul publicului care se adunase într-o sală de concerte. Cel puțin 22 de persoane și-au pierdut viața, printre care mai mulți copii, în timp ce 12 persoane sunt date dispărute. 120 de persoane au fost rănite. Atacul kamikaze, comis de un tânăr britanic de origine libiană, a fost revendicat de gruparea auto-intitulatului Stat Islamic. Este al doilea cel mai sângeros atentat de pe teritoriul Marii Britanii, după cel din 7 iulie 2005, când atacul comis la Londra de extremiștii islamici a dus la moartea a 52 de persoane. Într-o telegramă de condoleanțe, semnată de cardinalul secretar de Stat Pietro Parolin, pontiful definește atacul de la Manchester un ”atac barbar”. Sfântul Părinte se declară ”profund îndurerat” de știrea despre pierderea de vieți omenești din Manchester și își ”exprimă din toată inima solidaritatea față de toți cei care sunt afectați de acest act de violență fără sens”. În același timp, papa Francisc a dat asigurarea rugăciunilor sale pentru cei răniți și pentru cei care au murit. ”Îndreptându-și în mod special gândul spre copiii și tinerii care și-au pierdut viața, precum și spre familiile îndoliate, papa Francisc invocă binecuvântarea lui Dumnezeu de pace, vindecare și tărie asupra întregii națiuni”, se mai afirmă la finalul telegramei.

Noul președinte al Conferinței Episcopale Italiene este arhiepiscopul de Perugia, cardinalul Gualtiero Bassetti
La încheierea Sfintei Liturghii celebrată miercuri, 24 mai 2017, în bazilica San Pietro, cardinalul Angelo Bagnasco a anunțat numirea de către papa Francisc a noului președinte al Conferinței Episcopale Italiene (CEI) în persoana cardinalului Gualtiero Bassetti, arhiepiscop de Perugia - Città della Pieve. Noul președinte a fost propus Sfântului Părinte de participanții la cea de-a 70-a adunare plenară a CEI, în desfășurare în Aula Sinodului din Cetatea Vaticanului între 22-25 mai 2017. Pe agenda lucrărilor se afla și desemnarea unei terne de candidați pentru noul prezidiu al episcopatului din Peninsulă. După cele două mandate succesive, însumând o perioadă de zece ani, președintele de până acum, cardinalul Angelo Bagnasco, își încheie misiunea de la conducerea episcopatului italian. Noul președinte, cardinalul Bassetti, va prezida conferința de presă organizată joi, 25 mai, la ora 13.30, cu ocazia încheierii adunării generale a Conferinței Episcopale Italiene, pe tema ”Tinerii, o întâlnire de credință”. Născut în 1942 în arhidieceza de Florența și sfințit preot în 1966, a fost vicar general al arhidiecezei. Ales episcop de Massa Marittima-Piombino în 1994 și transferat în 1998 la conducerea diecezei de Arezzo-Cortona-Sansepolcro, a fost numit în 2009 arhiepiscop de Perugia-Città della Pieve. Vice-președinte al Conferinței Episcopale Italiene între 2009-2014, a fost creat cardinal de papa Francisc la consistoriul din 22 februarie 2014. În cadrul Curiei Romane, este membru al Congregației pentru episcopi, al celei pentru cler și al Consiliului pontifical pentru promovarea unității creștinilor.

Statele Unite ale Americii. Iezuiții retrocedează tribului Sioux pământurile primite în secolul XIX
Iezuiții din Statele Unite ale Americii restituie peste 500 de hectare de pământ Rezervației Indiene Rosebud: informează agenția Fides. Rezervația indiană a tribului Sioux este situată în statul Dakota de Sud. Demersurile ar trebui să fie definitivate până la finele lunii mai din anul curent. Guvernul Statelor Unite ale Americii a acordat în 1880 ordinului iezuit proprietatea asupra acestui teren. Părintele iezuit John Hatcher, președintele misiunii Sfântul Francisc, a spus că ”la început erau 23 de misiuni, dar în decursul anilor, în timp ce populația se îndepărta de câmpie și din mediul rural, bisericile au fost închise pentru că nu mai erau folosite”. De aceea, a continuat iezuitul american, se poate spune că ”a venit momentul să restituim tribului Sioux toate terenurile care, din motive religioase, au fost atunci încredințate Bisericii”. Suprafața restituită Rezervației Indiene Rosebud ar putea fi folosită în scopuri agricole sau pentru pășune. Ar însemna o contribuție importantă pentru dezvoltarea comunității, însă ”ar putea fi folosită în continuare pentru scopuri religioase”, a sugerat Harold Compton, vice-directorul executiv al societății ”Tribal Land Enterprises”, căreia îi este încredințată administrarea terenurilor aflate în proprietatea Rezervației Rosebud Sioux. În prezent, din rezervația indiană menționată fac parte aproximativ 25.000 de persoane, din care 15.00 trăiesc în rezervație.

Italia. Exemplul Sfintei Rita continuă în viața pelerinilor de astăzi
Cu o Sfântă Liturghie solemnă celebrată în 22 mai a.c., comemorarea liturgică a Sfintei Rita, s-au încheiat la Cascia, orășelul italian al Sfintei, manifestările prilejuite de pelerinajul anual al pelerinilor din lumea întreagă. Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul Giovanni Lajolo, președinte emerit al Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului și s-a încheiat cu Rugăciunea către Sfânta Rita și tradiționala binecuvântare a trandafirilor. Sanctuarul Sfintei și orașul Cascia au fost grav afectate de seria de cutremure de după 24 august 2016. Pentru a face posibile manifestările din acest an, lucrările de restaurare au avut un ritm foarte accelerat. Bazilica în care sunt păstrate relicvele Sfintei a suferit daune importante, chiar dacă structura de rezistență nu a fost afectată, iar ultimele lucrări de interior au fost finalizate în luna aprilie. În prezent, celebrările liturgice se desfășoară după programul normal care funcționa înainte de cutremure. Foarte mulți cinstitori ai Sfintei Rita au trimis mici contribuții pentru restaurarea casei natale, iar printre donatorii cei mai semnificativi s-a numărat și compania MSC Crociere. Dar sărbătoarea Sfintei Rita înseamnă, în ultimii ani, și scoaterea în evidență a gesturilor creștine prin care exemplul ei de iertare și reconciliere continuă să fie practicat și în zilele noastre. Astfel că patru femei sunt ”premiate” anual cu ocazia sărbătorii printr-o ”Recunoaștere Internațională Sfânta Rita”. În 2017, au primit ”recunoașterea” Federica Lisi, soția jucătorului de basket Vigor Bovolenta care a murit pe terenul de joc în 2012, pentru exemplul ei de femeie și mamă a cinci copii, dedicându-și întreaga viață familiei și vieții; Antonella Leardi, pentru a-l fi iertat pe ucigașul fiului ei Ciro Esposito, care a murit la Roma în 2014 în cadrul violențelor de la Cupa Italiei la fotbal; Anna Montebruno, pentru a-l fi iertat pe omul care a călcat-o cu mașina pe fiica ei Maria, de 15 ani, aceasta pierzându-și viața; în fine, Luciana Mosciatti, pentru a-l fi iertat pe tânărul care a provocat moartea fiului ei într-un accident rutier și pentru exemplul ei de viață creștină în familie și în parohie. În lumina acestor exemple se poate spune, într-adevăr, că virtuțile creștine ale Sfintei Rita, ”Sfânta cazurilor imposibile”, continuă să inspire și viața creștinilor din mileniul al treilea. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.