2017-04-25 13:36:00

Mesaj video al papei Francisc înainte de călătoria sa apostolică în Egipt


RV 25 apr 2017. «Drag popor egiptean, ”Al Salamò Alaikum!”, Pacea să fie cu voi!», începe cu acest salut de pace, mesajul video pe care papa Francisc l-a transmis poporului egiptean cu câteva ore înainte de călătoria sa apostolică în această țară, programată vineri și sâmbătă, 28 și 29 aprilie 2017.

Pontiful afirmă că merge ”cu inima plină de bucurie și recunoștință” în Egipt, ”leagăn de civilizație, dar al Nilului, pământ de soare și ospitalitate, în care au trăit patriarhii și profeții și unde Dumnezeu, cel blând și milostiv, atotputernic și unic, și-a făcut auzită vocea”.
Papa Francisc: «Sunt cu adevărat fericit să vin ca prieten, mesager de pace și pelerin în țara care, în urmă cu peste două mii de ani, a oferit ospitalitate Sfintei Familii care a fugit din fața amenințărilor regelui Irod (cf. Mt 2,1-6). Mă simt onorat să vizitez țara vizitată de Sfânta Familie! Vă salut cordial și vă mulțumesc pentru că mi-ați adresat invitația de a vizita Egiptul, pe care voi îl numiți “Umm il Dugna”, Mama universului!».

În continuarea video-mesajului, Sfântul Părinte și-a exprimat gratitudinea față de președintele Republicii Egipt, față de organizatorii călătoriei și de autoritățile religioase: patriarhul Bisericii ortodoxe copte, Tawadros al II-lea, marele imam al moscheii Al Azhar și, bineînțeles, față de patriarhul Bisericii copto catolice. Dar, a continuat pontiful adresându-se tuturor egiptenilor, ”vă mulțumesc fiecăruia dintre voi, cei care îmi faceți loc în inimile voastre”.
Papa Francisc: «Îmi doresc ca această vizită să fie o îmbrățișare de consolare și încurajare pentru toți creștinii din Orientul Mijlociu; un mesaj de prietenie și stimă față de toți locuitorii Egiptului și ai regiunii; un mesaj de fraternitate și reconciliere față de toți fiii lui Abraham, în special față de cei din lumea islamică, în care Egiptul ocupă un loc de prim plan. Am speranța că aceasta va fi și o importantă contribuție la dialogul inter-religios cu lumea islamică și la dialogul ecumenic cu venerata și iubita Biserică ortodoxă coptă».

”Lumea de astăzi, sfâșiată de violența oarbă care a lovit și inima țării voastre”, a remarcat papa în mesajul său, ”are nevoie de pace, iubire și milostivire. Are nevoie de făcători de pace și persoane libere și eliberatoare, de persoane curajoase care știu să învețe din trecut pentru a construi viitorul fără a se închide în prejudecăți. Are nevoie de constructori de punți de pace, dialog, fraternitate, dreptate și omenie”.
Papa Francisc: «Dragi frați egipteni, tineri și bătrâni, femei și bărbați, musulmani și creștini, bogați și săraci, vă îmbrățișez cordial și îi cer lui Dumnezeu atotputernicul să vă binecuvânteze și să ferească țara voastră de orice rău. Vă rog, rugați-vă pentru mine! ”Shukran wa Tahiaì Misr!” – ”Vă mulțumesc și Trăiască Egiptul!”».

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.