2017-04-13 13:18:00

Mișcați inimile predicând cu adevăr, milostivire și bucurie: Papa, la Liturghia Crismei


13 aprilie 2017. Joi 13 aprilie, Joia Sfântă, papa Francisc a prezidat Liturghia Crismei, în bazilica Sfântul Petru, începând cu ora 9.30. Potrivit ritului sacru, episcopul Romei a consacrat uleiurile sfinte alături de preoții diecezei, care și-au reînnoit făgăduințele preoțești. Ritul sacru cuprinde binecuvântarea uleiurilor pentru bolnavi și catecumeni și sfințirea crismei.

«Duhul Domnului este asupra mea/pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună/m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii/să redau libertatea celor asupriți» (Lc 4,18)

Bucuria aducerii veștii celei bune, despre care se vorbește în capitolul 4 al Evangheliei după sfântul Luca, cu trimitere la cartea profetului Isaia, s-a aflat în centrul omiliei pontifului. «Tot ceea ce Isus vestește, și ceea ce noi, preoții, anunțăm este Veste bună, plină de bucuria evanghelică», a spus papa Francisc, oprindu-se asupra modului în care un preot manifestă această bucurie:

Papa Francisc: «Când predică omilia – scurtă, dacă este posibil – [n.n. preotul] o face cu o bucurie care mișcă inima credincioșilor prin Cuvântul cu care Domnul i-a făcut să-i vibreze inima în rugăciune. Ca orice discipol misionar, cu toată ființa sa, preotul anunță cu bucurie Vestea cea bună. Pe de altă parte, după cum am experimentat cu toții, tocmai detaliile cele mai mici sunt cele care comunică bucuria: micul detaliu al celui care face un mic pas în plus, astfel încât milostivirea ajunge să se reverse în locurile uitate de toți (…).»

Insistând asupra vestirii cu bucurie, despre care a spus că este "perla Evangheliei", pontiful a scos în evidență caracterul misionar al vestirii, care i-a naștere din ungerea sacerdotală. Totodată, a pus în lumină diferitele caracteristici ale vestirii: bucuria, adevărul și milostivirea. «Nimeni să nu încerce să separeu aceste trei haruri ale Evangheliei: Adevărul său – care nu este negociabil; Milostivirea sa, necondiționată,  față de toți păcătoșii și Bucuria – intimă și inclusivă»,  a spus pontiful.

Pentru a exemplifica în mod concret vestirea cu bucurie a Evangheliei, pontiful a propus trei episoade evanghelice, pe care le-a definit icoane ale predicării cu bucurie a Evangheliei.

Papa Francisc: «O icoană a vestirii cu bucurie a Evangheliei este cea a amforelor de piatră de la nunta din Cana (cf In 2,6). Îndeosebi, reflectă bine acel Burduf perfect care este – ea însăși și pe deplin – Preacurata, Fecioara Maria (…) Maica promptitudinii, cea care a zămislit în trupul său imaculat Cuvântul vieții. Plenitudinea ei molipsitoare ne îngăduie să depășim tentația fricii; acea lipsă de curaj de a se lăsa umpluți până la refuz, acea lașitate de a nu-i molipsi și pe alții cu bucurie. »

Succesiv, prezentând cea de-a doua icoană a vestirii cu bucurie a Evangheliei, papa Francisc a vorbit despre femeia samariteană, cu ulciorul purtat pe cap și căușul de lemn pentru băut apă, subliniind aspectul central pe care-l propune.

Papa Francisc: «Exprimă bine o chestiune esențială: cea a concreteții; concretețe. Domnul, care este Izvorul Apei celei vii, nu avea un mijloc pentru a lua apă și a bea câteva înghițituri. Iar Samariteana, luând apă din ulciorul ei, cu căușul, a potolit setea Domnului. Și a stins și mai mult această sete prin confesiunea păcatelor ei concrete. Agitând ulciorul acelui suflet samaritean; debordant de milostivire, Duhul Sfânt s-a vărsat în toți locuitorii acelui mic ținut, care l-au invitat pe Domnul să poposească în mijlocul lor. »  

«Cea de-a treia icoană a vestirii cu bucurie a Evangheliei este Amfora imensă a Inimii străpunse a Domnului: integritatea plină de blândețe, smerită și săracă, care-i atrage pe toți la el », a spus papa Francisc, amintind că de la Isus trebuie învățat că vestirea unei mari bucurii celor săraci nu se poate face decât în mod respectuos și smerit până la umilință.

Papa Francisc: «Evanghelizarea nu poate fi arogantă. Integritatea adevărului nu poate fi rigidă. Duhul vestește și învață 'tot adevărul' (In 16,13) și nu se teme să dea de băut cu mici înghițituri. Duhul Sfânt ne spune în orice moment ceea ce trebuie să spunem dușmanilor noștri (cf Mt 10, 19) și iluminează micul pas înainte pe care-l putem face în acel moment. Această integritate plină de blândețe dăruiește bucurie celor săraci, îi reînsuflețește pe păcătoși și-i face să respire pe cei oprimați de diavol. »

RV/AM

Aici, emisiunea completă în format audio: 








All the contents on this site are copyrighted ©.