2017-03-26 12:39:00

Angelus. Papa Francisc: creștinii, fii ai luminii, să renunțe la mirajul falselor lumini


RV 26 mar 2017. Asemenea orbului din naștere care a fost vindecat de Isus, ”și noi am fost «iluminați» de Cristos la botez și suntem chemați să ne comportăm ca fii ai luminii”. Cu o amplă reflecție despre evanghelia duminicii, a patra din Postul Mare, papa Francisc a recitat duminică, 26 martie 2017, rugăciunea ”Angelus” de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic împreună cu zeci de mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. La saluturile finale, pontiful a mulțumit arhiepiscopului de Milano, cardinalul Angelo Scola, pentru organizarea vizitei pastorale pe care papa a efectuat-o sâmbătă în metropola italiană. Sfântul Părinte a menționat de asemenea beatificarea, sâmbătă, la Almeria, în Spania, a unui nou grup de 115 martiri care și-au dat viața pentru Cristos în timpul Războiului Civil din secolul trecut: ”acești preoți, călugări și laici”, a afirmat, ”au fost martori eroici ai lui Cristos și ai Evangheliei sale de pace și reconciliere fraternă. Exemplul lor și mijlocirea lor să sprijine angajarea Bisericii în a edifica civilizația iubirii”.

Vorbind pe larg despre evanghelia duminicii din liturgia latină, cu vindecarea orbului din naștere (In 9,1-41), papa Francisc a remarcat că ”prin această minune, Isus se manifestă și se manifestă pentru noi drept lumină a lumii; orbul din naștere îl reprezintă pe fiecare dintre noi, care am fost creați ca să-l cunoaștem pe Dumnezeu, dar din cauza păcatului suntem ca și orbi, avem nevoie de o lumină nouă, de lumina credinței pe care Cristos ne-a dăruit-o”.

Acest episod, a reluat Sfântul Părinte, ne face să ne gândim la credința noastră în Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și în același timp, se referă la botez, primul sacrament al credinței. Este sacramentul care ne face ”să venim la lumină” prin noua naștere din apă și Duhul Sfânt, ”după cum i s-a întâmplat orbului din naștere, căruia i s-au deschis ochii după ce s-a spălat în apa scăldătoarei din Siloe”.
Papa Francisc: «Orbul din naștere care a fost vindecat ne reprezintă atunci când nu ne dăm seama că Isus este lumina, este ”lumina lumii”, când ne uităm în altă parte, când preferăm să ne punem încrederea în luminile mărunte, când ne clătinăm în întuneric. Faptul că acel orb nu are un nume ne ajută să ne oglindim cu chipul și numele nostru în viața lui. Și noi am fost ”iluminați” de Cristos la botez și, prin urmare, suntem chemați să ne comportăm ca fii ai luminii». 

”A se comporta ca fii ai luminii”, a spus mai departe papa Francisc, ”cere o schimbare radicală de mentalitate, o capacitate de a judeca oamenii și lucrurile după o altă scară de valori, care vine de la Dumnezeu. Sacramentul botezului cere, de fapt, alegerea de a trăi ca fii ai luminii și de a umbla în lumină”.
Papa Francisc: «Ce înseamnă a avea lumina adevărată, a umbla în lumină? Înseamnă, mai presus de toate, a abandona falsele lumini: lumina rece și îngâmfată a prejudecăților împotriva celorlalți, pentru că prejudecata distorsionează realitatea și ne încarcă cu o aversiune împotriva celor pe care îi judecăm fără milostivire și îi condamnăm fără drept de apel. Așa ceva este o realitate de toate zilele. Când se bârfește despre ceilalți, nu se umblă în lumină, se umblă printre umbre. O altă lumină falsă, pentru că este seducătoare și ambiguă, este interesul personal: dacă îi cântărim pe oameni și lucrurile după criteriul avantajului, plăcerii și prestigiului nostru, nu facem adevărul în relații și situații. Dacă mergem pe această cale a căutării numai a interesului personal, umblăm printre umbre».

Fecioara Maria, cea dintâi care l-a primit pe Cristos, lumina lumii - a fost îndemnul final al pontifului – ”să ne dobândească harul de a primi din nou în acest Post lumina credinței, redescoperind darul inestimabil al botezului”, ca să fim la rândul nostru ”purtătorii unei raze din lumina lui Cristos”.

Primiți acum Binecuvântarea apostolică a Sfântului Părinte invocată duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.