2017-03-04 13:15:00

Să traducem Cuvântul lui Dumnezeu în cântări de laudă: Papa, despre muzica sacră


4 martie 2017. Sfântul Părinte i-a primit sâmbătă în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe cei circa 400 de participanți la Simpozionul internațional de muzică sacră, dedicat temei: "Muzica și Biserica: cult și cultură la 50 de ani de la Musicam sacram ". Simpozionul a fost organizat de Consiliul Pontifical al Culturii și al Congregației pentru Educație Catolică, în colaborare cu Institutul Pontifical de Muzică Sacră și Institutul Liturgic Pontifical al Ateneului Sfântul Anselm.

Referindu-se la documentul conciliar Musicam sacram, pontiful a evidențiat intenția simpozionului de a aprofunda o optică interdisciplinară și ecumenică, raportul actual dintre muzica sacră și cultura contemporană, dintre repertoriul muzical adoptat și folosit de comunitatea creștină și tendințele muzicale prevalente.

«Primul document emis de Conciliul Vatican al II-lea a fost tocmai Constituția despre liturgie Sacrosanctum Concilium". Părinții conciliari își dădeau seama de dificultatea credincioșilor de a participa la o liturgie fără a înțelege pe deplin limbajul, cuvintele și gesturile. Pentru a concretiza liniile fundamentale trasate de Constituție, au fost emanate unele Instrucțiuni, printre care și cea despre muzica sacră. De atunci, chiar dacă nu au elaborate alte documente ale Magisteriului privind acest subiect, au existat diverse și semnificative intervenții pontificale care au orientat reflecția și angajarea pastorală.»

Oprindu-se asupra indicațiilor conținute în document, privind salvgardarea și valorizarea patrimoniului cultural bogat și multiform moștenit din trecut, pontiful a subliniat totodată indicațiile conciliare care evidențiază importanța participării întregii adunări de credincioși, definită "activă, conștientă, deplină", subliniind totodată în mod clar "adevărata solemnitate a unei acțiuni liturgice care nu depinde într-atât de forma cea mai bogată a cântului și de fastuozitatea organizării ceremoniei, cât mai ales de modul demn și de trăirea spirituală a celebrărilor.

Fără a lăsa la o parte aspectele privind modernitatea, exprimată prin diferite limbaje, forme și genuri muzicale, pontiful a atras atenția asupra aspectelor mediocre, superficiale și banale care au prevalat uneori, în dauna frumuseții și a intensității celebrărilor liturgice.

«De aceea,  pe de o parte, este necesară salvgardarea și valorizarea patrimoniului bogat  și multiplu moștenit din trecut, folosindu-l cu echilibru în prezent și evitând riscul unei viziuni nostalgice și arheologice. Pe de altă parte, este necesar să se facă astfel încât muzica sacra și cântul liturgic să fie pe deplin aculturate în limbajele artistice și muzicale din actualitate, să știm așadar să întrupă și să traducem Cuvântul lui Dumnezeu în cântări.»

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.