2017-03-02 08:50:00

Urmarea lui Cristos cel Răstignit, unicul drum sigur: Papa, la "Sfânta Marta"


2 martie 2017. Busola creștinului constă în urmarea lui Cristos cel Răstignit, nu a unui Dumnezeu fără trup, ci un Dumnezeu care s-a făcut om, care a luat asupra lui rănile fraților. Pornind de la această reflecție, omilia papei Francisc de la Sfânta Liturghie de joi, 2 martie, a scos în evidență îndemnul la convertire, ce devine și mai răsunător în timpul Postului Mare.  

Inspirându-se din liturgia zilei, pontiful a explicat că cele două fragmente biblice, din Cartea Deuteronomului și din Evanghelia după sfântul Luca, pun acest îndemn în fața a trei realități: cea a omului, a lui Dumnezeu și a drumului pe care-l avem de urmat. Realitatea omului constă în alegerea dintre bine și rău, Sfântul Părinte explicând că Dumnezeu ne-a făcut liberi, în consecință alegerea fiind a noastră dar, a subliniat, Dumnezeu "nu ne lasă singuri", ci ne indică drumul cel bun prin intermediul Poruncilor. Există, de asemenea, realitatea lui Dumnezeu, pontiful evidențiind că "pentru discipoli era dificil să înțeleagă" calea crucii lui Isus, faptul că "Dumnezeu și-a asumat întreaga realitate umană în afară de păcat". "Nu există Dumnezeu fără Cristos. Un dumnezeu fără Cristos, un dumnezeu 'neîntrupat', nu este real", a explicat Sfântul Părinte:
Papa Francisc: «Realitatea lui Dumnezeu este Cristos, Dumnezeu întrupat pentru noi, pentru a ne mântui. Și, când ne îndepărtăm de această realitate, de Crucea lui Cristos, de adevărul rănilor Domnului, ne îndepărtăm și de iubirea, de caritatea lui Dumnezeu, de mântuire și o luăm pe o stradă ideologică, a unui Dumnezeu îndepărtat, nu a unui Dumnezeu care s-a făcut aproapele nostru pentru a ne mântui. Aceasta este realitatea lui Dumnezeu. »

La omilia Sfintei Liturghii de joi, 2 martie, papa Francisc a amintit dialogul dintre un agnostic și un credincios, citat de un scriitor francez din secolul trecut:
Papa Francisc: «Un agnostic de bună-voință îi spune unui credincios: 'Problema mea este că nu reușesc să înțeleg cum poate fi Cristos Dumnezeu. Iar credinciosul îi răspunde: 'Pentru mine nu este o problemă. Pentru mine ar fi fost o problemă dacă Dumnezeu nu s-ar fi făcut Cristos'. Aceasta este realitatea lui Dumnezeu: Dumnezeu făcut Cristos, Dumnezeu făcut trup, acesta fiind fundamentul faptelor de caritate. Rănile fraților noștri sunt rănile lui Cristos, sunt rănile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu s-a făcut Cristos. Cea de-a doua realitate, fără de care nu putem trăi Postul Mare, [evidențiază că] trebuie să ne convertim, însă nu la un Dumnezeu abstract ci la un Dumnezeu concret, care s-a făcut Mântuitor. »

Referindu-se în final la cea de-a treia realitate, cea a căii pe care o avem de urmat, pontiful a făcut trimitere la Evanghelia din liturgia zilei, amintind cuvintele lui Isus: "Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!":
Papa Francisc: «Realitatea căii constă în urmarea lui Cristos, împlinirea voinței Tatălui, luând, asemenea lui, crucile de fiecare zi și renegându-ne pentru a-l urma pe Cristos. Să nu urmez voința mea, ci să fac voința lui Isus, să-l urmez pe Isus.
Urmând această cale, ne pierdem viața de acum pentru a o recâștiga succesiv; este o continuă pierdere a vieții, a pierderii a ceea ce vreau, a comodităților, pentru a fi întotdeauna pe calea lui Isus, care este în slujba altora, a adorației lui Dumnezeu. Aceea este calea cea dreaptă.»

"Unicul drum sigur», a încheiat papa Francisc - «este urmarea lui Cristos cel răstignit; scandalul Crucii". Aceste trei realități: omul, Dumnezeu și urmarea lui Cristos "sunt busola creștinului", care-l ajută să nu greșească strada.   

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.