2017-02-12 12:34:00

Angelus. Papa Francisc, adulterul, furtul și corupția încep în inima omului


RV 12 feb 2017. Mai înainte de a fi vizibil în comportamentul concret, adulterul, asemenea furtului și corupției, începe în inima omului: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus” recitată duminică împreună cu mii de romani și pelerini care au venit în Piața Sfântul Petru. Comentând lecturile duminicii, a șasea din timpul liturgic de peste an în calendarul roman sau latin, papa Francisc s-a oprit asupra Evangheliei în care a fost proclamată o nouă pagină din Predica lui Isus de pe munte (5, 17-37).

”În această pericopă”, a spus Sf. Părinte, ”Isus vrea să-i ajute pe ascultătorii săi să facă o relectură a legii mozaice. Ceea ce s-a spus în vechea alianță nu era totul: Isus a venit ca să împlinească și să promulge pentru totdeauna legea lui Dumnezeu. El îi arată finalitățile originare și îi duce la împlinire aspectele autentice și face toate acestea prin predicarea sa și, mai mult, prin jertfa vieții sale de pe cruce”.
Papa Francisc: ”În acest fel, Isus învață cum se poate face pe deplin voința lui Dumnezeu, cu «o dreptate mai mare» decât a cărturarilor și a fariseilor (cf. v. 20). O dreptate însuflețită de iubire, caritate, milostivire și, de aceea, capabilă să realizeze substanța poruncilor, evitând riscul formalismului”.

Evanghelia duminicii, a continuat papa Francisc, analizează în mod particular trei aspecte: omuciderea, adulterul și jurământul. Referitor la porunca din vechime «Să nu ucizi!», Isus ”afirmă că aceasta este încălcată nu doar de omuciderea efectivă, dar și prin acele comportamente care ofensează demnitatea persoanei umane, inclusiv prin cuvintele jignitoare (cf. v. 22)”. Evident, a recunoscut Sfântul Părinte, ”acestea nu au aceeași gravitate și vinovăție pe care le are uciderea, dar se situează pe aceeași linie, pentru că sunt premisele ei și exprimă aceeași rea voință. Isus ne invită nu să stabilim o gradație a ofenselor, ci să le considerăm pe toate dăunătoare, fiind puse în mișcare de intenția de a face rău aproapelui”. Din păcate, a remarcat papa Francisc, ”suntem obișnuiți să insultăm, e ca și cum am spune «bună ziua»” dar ”cine îl insultă pe unul din frații săi, îl ucide în inima sa. Vă rog, să nu insultăm! Nu avem nimic de câștigat!”.

O altă împlinire este adusă de Isus în privința legii matrimoniale. Adulterul era considerat ”o încălcare a dreptului de proprietate a bărbatului asupra femeii”. Isus, în schimb, merge la rădăcina răului:
Papa Francisc: ”După cum se ajunge la omucidere prin jigniri și ofense, tot la fel se ajunge la adulter prin intențiile de posesie față de o femeie diferită de propria soție. Adulterul, asemenea furtului, corupției și celorlalte păcate, sunt mai întâi concepute înăuntrul nostru și, odată ce alegerea greșită s-a împlinit în inimă, este realizată în comportamentul concret”.

În fine, Isus spune discipolilor săi să nu jure, căci jurământul este semnul nesiguranței și al duplicității cu care se desfășoară relațiile umane. ”Autoritatea lui Dumnezeu”, a subliniat pontiful, ”este folosită în mod instrumental pentru a da garanție faptelor noastre umane. Suntem chemați mai degrabă să instaurăm între noi, în familiile noastre și în comunitățile noastre un climat de limpezime și încredere reciprocă astfel încât să putem fi considerați sinceri fără a recurge la intervenții superioare ca să fim crezuți. Neîncrederea și suspiciunea reciprocă amenință întotdeauna seninătatea”.

La finalul alocuțiunii sale, Sfântul Părinte a cerut mijlocirea Fecioarei Maria pentru o apropiere tot mai mare de Evanghelie ”ca să fim creștini nu de fațadă, ci de substanță”, ceea ce este posibil prin harul Duhului Sfânt: El ne ajută să facem totul cu iubire și să împlinim astfel voința lui Dumnezeu.

După rugăciunea ”Angelus”, Sfântul Părinte a salutat pelerinii prezenți, în special grupurile de elevi și credincioși din Spania, și a invocat asupra tuturor Binecuvântarea sa apostolică, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.