2017-02-06 13:45:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 6 februarie 2017


RV 6 feb 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Creștinul este sclavul iubirii, nu al obligației: papa Francisc
Celor rigizi le este „frică” de libertatea pe care Dumnezeu ne-o dă, le este „frică de iubire”. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată luni, 6 februarie 2017, în capela Casei „Sfânta Marta” din Vatican. Alături de Pontiful Roman, la celebrare au participat și episcopii Bisericii patriarhale a Alexandriei copților, aflați la Roma pentru vizita „ad limina”.
Sfântul Părinte a subliniat faptul că creștinul este „sclav” al iubirii, nu al obligației, și i-a invitat pe credincioși să nu se ascundă după „rigiditatea” poruncilor. Episcopul Romei și-a dezvoltat predica sa în jurul Psalmului 103, propus de liturgia zilei, „un cânt de laudă” lui Dumnezeu pentru minunile sale. Tatăl, a observat pontiful, „lucrează pentru a face această minune a creației și pentru a face cu Fiul această minune a recreării. Urmașul lui Petru și-a amintit că odată un copil l-a întrebat ce anume făcea Dumnezeu înainte de a crea lumea. „Iubea”, a fost răspunsul papei Francisc, care s-a întrebat apoi: 'De ce a creat Dumnezeu lumea?'. „Simplu”, a continuat pontiful, „pentru a împărtăși plinătatea sa, pentru a avea pe cineva căruia să-i dea și cu care să împărtășească plinătatea sa”. Și în recreare, Dumnezeu îl trimite pe Fiul său pentru a „re-aranja”: face „din urât, un frumos; din eroare, un adevăr; din rău, un bun”.

În vizită la Sfântul Părinte, arhiepiscopul emerit de Washington D.C.
Luni, 6 februarie, papa Francisc i-a primit în audiență comună pe episcopii Bisericii patriarhale a Alexandriei copților cu ocazia vizitei ”ad Limina Apostolorum”, însoțiți de Beatitudinea Sa Isaac Sedrak, patriarhul Alexandriei copților. Tot luni, papa Francisc l-a primit în audiență pe cardinalul Theodore Edgar McCarrick, arhiepiscop emerit de Washington D.C., în Statele Unite ale Americii.

La papa Francisc, o delegație ecumenică a Bisericii evanghelice din Germania
”Având același botez, să mergem unii alături de ceilalți”: a spus papa Francisc primind azi în audiență Delegația ecumenică a Bisericii evanghelice din Germania. Delegația era condusă de episcopul evanghelic Heinrich Bedford-Strohm și însoțită de cardinalul Reinhard Marx, președintele Conferinței episcopale germane. Este semnificativ, a spus papa Francisc în discursul său, că la 500 de ani de la Reforma protestantă creștinii catolici și luterani se folosesc de ocazia acestei comemorări comune ”pentru a-l pune din nou pe Cristos în centrul relațiilor reciproce”. Tocmai ”chestiunea despre Dumnezeu”, despre ”cum poți avea un Dumnezeu milostiv”, a spus pontiful citându-l pe Benedict al XVI-lea, era ”pasiunea profundă, resortul vieții și al întregului parcurs” al lui Luther (Benedict XVI, Întâlnire cu reprezentanții Bisericii Evanghelice din Germania, 23 septembrie 2011). ”Ceea ce îi însuflețea și îi frământa pe reformatori era, în cele din urmă, să arate calea către Cristos. Este ceea ce trebuie să ne stea la inimă și astăzi după ce, mulțumită lui Dumnezeu, am întreprins din nou o cale comună”. În continuarea discursului său, pontiful a remarcat că ”diferențele în chestiuni de credință și morală care continuă să existe” între Biserica catolică și Biserica evanghelică, ”rămân provocări care marchează parcursul către unitatea vizibilă, la care aspiră credincioșii noștri. Suferința este resimțită într-un chip deosebit de soții care aparțin unor confesiuni diverse. Este necesar”, a mai spus papa Francisc, ”să ne angajăm în mod conștient, cu rugăciune stăruitoare și cu toată puterea, la depășirea piedicilor care încă există, intensificând dialogul teologic și întărind colaborarea între noi, mai ales în slujirea celor care au mai mult de suferit și în grija față de mediul aflat în pericol. Chemarea urgentă a lui Isus la unitate (cf. In 17,21) ne interpelează, precum și întreaga familie umană, într-o perioadă în care se resimt grave sfâșieri și noi forme de excluziune și marginalizare. Răspunderea noastră este mare și în fața acestor fapte”, a încheiat papa Francisc, care a invitat oaspeții să se roage împreună rugăciunea ”Tatăl Nostru”.

Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare 2017
Marți, 7 februarie 2017, la Sala de presă a Sf. Scaun are loc o conferință de presă în cadrul căreia este prezentat Mesajului papei Francisc pentru Postul Mare 2017. Mesajul are ca temă ”Cuvântul este un dar. Celălalt este un dar”. Intervin la întâlnirea cu jurnaliștii cardinalul Peter K. A. Turkson, prefectul Departamentului pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, și Chiara Amirante, fondatoarea Comunității Noi Orizonturi. Textul va fi pus la dispoziția jurnaliștilor în italiană, franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă și arabă.

Papa Francisc a transmis un mesaj video la Super Bowl 2017
Finala Super Bowl din acest an ”să fie un semn de pace, prietenie și solidaritate pentru lume”: spune papa Francisc într-un mesaj video transmis cu ocazia celebrei finale de fotbal american care, prin intermediul televiziunii, unește de la o coastă la alta populația Statelor Unite ale Americii. Cea de-a 51-a finală a avut loc duminică seară, 5 februarie, la Houston, în Texas, și a fost adjudecată de New England Patriots, care a câștigat cu 34-28 în fața rivalei Atlanta Falcons. ”Marile evenimente sportive, precum Super Bowl”, spune papa Francisc în mesajul video, ”au o mare valoare simbolică, dovedind că este posibilă construcția unei culturi a întâlnirii și a unei lumi de pace. Participarea la activități sportive ne face să mergem dincolo de viziunea personală asupra vieții și, într-un mod sănătos, ne face să învățăm semnificația sacrificiului, ne face să creștem în spiritul respectului și al loialității față de reguli. Fie ca [finala] Super Bowl din acest an”, încheie pontiful, ”să fie un semn de pace, prietenie și solidaritate pentru lume”. 

Prezentate, Ziua Mondială a Bolnavului și noua Cartă a Lucrătorilor Sanitari
La Sala de Presă a Sfântului Scaun a avut loc luni, 6 februarie, cu începere de la ora 11, prezentarea – în cadrul unei conferințe de presă – a celei de-a XXV-a Zi Mondială a Bolnavului, cu desfășurare la Lourdes, în Franța, la 11 februarie. Tot în cadrul conferinței de presă a fost prezentată noua Cartă a Lucrătorilor Sanitari. La conferința de presă de prezentare a Zilei Mondiale a Bolnavului au intervenit card. Peter Kodwo Appiah Turkson, prefect al noului Departament în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale; mons. Jean-Marie Mate Musivi Mupendawatu, secretar delegat al aceluiași departament; doctorul Alessandro De Franciscis, președinte al Biroului de Constatări Medicale de la Lourdes și al Asociației Medicale Internaționale de la Lourdes și Antonio Gioacchino Spagnolo, profesor de bioetică și director al Institutului de Bioetică și Științe Medicale Umanistice de la Facultatea de Medicină și Chirurgie a Universității Catolice "Sacro Cuore" din Roma. 

Biserica din Mongolia: la 25 de existență, încă trei noi parohii
Peste 50 de misionari din 14 țări „își oferă propria viață în Mongolia, credincioși vocației de a cultiva relația lor profundă cu Dumnezeu și de a se dărui aproapelui”. Datorită slujirii lor, Biserica din Mongolia, care se pregătește să sărbătorească 25 de ani de misiune, va putea în curând să înființeze în mod oficial trei noi parohii, informează agenția Sir. Anunțul a fost făcut cu ocazia sărbătorii Prezentării lui Isus la Templu, atunci când se celebrează Ziua mondială a vieții consacrate. Părintele Prosper Mbumba, misionar congolez din Congregația Inimii Neprihănite a Mariei, a spus că această sărbătoare „a fost o ocazie de reflecție pentru toți”. Persoanele consacrate s-au reunit în jurul episcopului Wenceslao Selga Padilla, prefect apostolic de Ulaanbatar. Printre participanții la eveniment s-a numărat și sora indiană Nirmala, care a împărtășit celorlalți experiența sa de viață. Călugărița se află în Mongolia de peste zece ani, din cei 18 de viață consacrată. Sora Nirmala a reamintit că anul trecut Biserica mongolă s-a bucurat de hirotonirea primului preot autohton, iar în 2017 sărbătorește „Jubileul de argint”, adică 25 de ani de misiune într-o țară care era de curând ieșită din regimul comunist. „Astăzi”, a spus călugărița, „comunitatea catolică are peste o mie de credincioși botezați și sute de catecumeni care provin din cele șase parohii și din cele trei centre misionare, care fi vor ridicate la rangul de parohie cu ocazia celebrării Jubileului, semn al binecuvântării lui Dumnezeu care iubește poporul Mongoliei”.

România. Luni, 6 februarie, a șaptea zi la rând de proteste în București împotriva Guvernului
Deși guvernul lui Sorin Grindeanu a abrogat controversata Ordonanță de urgență 13/2017, un nou protest este așteptat luni, 6 februarie, în piața Victoriei. Pe platformele de socializare online, potrivit presei centrale, mai multe mii de persoane și-au anunțat prezența la demonstrația din cursul serii. Noul protest are loc după manifestațiile istorice de duminică seară, când în București și în alte zeci de orașe din țară, aproximativ 600 de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea și neîncrederea față de guvernul coaliției PSD – ALDE. Potrivit televiziunii Digi24, manifestanţii prezenți duminică la proteste au spus că nu vor să mai fie păcăliţi, că nu mai au încredere în Guvern și că au promis să iasă în stradă până când la Palatul Victoria vor fi instalaţi oameni noi. Manifestațiile de protest au atras atenția presei internaționale, dar și a colegilor noștri de la Radio Vatican. 

Aici, emisiunea zilei:
 








All the contents on this site are copyrighted ©.