2017-01-19 12:20:00

Papa Francisc, delegației ecumenice din Finlanda: să pășim împreună spre unitatea deplină și vizibilă


RV 19 ian 2017. ”Adevăratul ecumenism se bazează pe convertirea comună la Isus Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru. Dacă ne apropriem împreună de El, ne apropiem și unii de alții”: a spus papa Francisc primind joi, 19 ianuarie 2017, delegația ecumenică din Finlanda care a venit anual la Roma cu ocazia comemorării, pe 20 ianuarie, a Sfântului Henric, episcop, martir. Născut în Anglia, sfântul Henric a fost numit episcop al Bisericii din Uppsala, dăruindu-se cu toată energia în evanghelizarea populației finlandeze. De peste 30 de ani, a remarcat papa Francisc, pelerinajul la Roma al delegației ecumenice din țara scandinavă coincide cu Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, zile în care ”îl invocăm mai intens pe Duhul Sfânt ca să trezească în noi convertirea, care face posibilă împăcarea”.

”Dialogul teologic rămâne esențial pentru reconciliere și trebuie continuat cu o angajare constantă”, a spus papa Francisc în cuvântul său, referindu-se la eforturile comune pe care partea catolică și cea luterană le depun pentru ”a ajunge la noi convergențe despre conținutul doctrinei și învățăturii morale a Bisericii”, în vederea unei ”apropieri tot mai mari de unitatea deplină și vizibilă”. Pontiful a invocat binecuvântarea cerească asupra lucrărilor Comisiei de dialog luterano-catolică din Finlanda, care are în atenție ”o interpretare sacramentală comună despre Biserică, Euharistie și ministeriul eclezial”.

În continuarea discursului, papa Francisc a subliniat comemorarea Reformei luterane din 31 octombrie 2016, desfășurată la Lund, în Suedia, comemorare comună care ”a avut o semnificație importantă pe plan uman și teologico-spiritual”. Dacă, după 50 de ani de dialog ecumenic oficial, catolicii și luteranii au reușit să prezinte cu claritate ”perspectivele asupra cărora astăzi putem spune că suntem de acord”, în același timp ”păstrăm vie în inimă căința sinceră pentru vinovățiile noastre”. ”În acest spirit, la Lund a fost amintit faptul că, acum 500 de ani, intenția lui Martin Luther era să reînnoiască Biserica, nu să o despartă”.
Papa Francisc: ”2017, anul comemorativ al Reformei, reprezintă așadar pentru catolici și luterani o ocazie privilegiată pentru a trăi de o manieră mai autentică credința pentru a redescoperi împreună Evanghelia și a-l căuta și mărturisi pe Cristos cu un reînnoit elan”.

Pe de altă parte, a mai spus papa Francisc, creștinii de diferite confesiuni pot oferi o mărturie comună înaintea lumii atunci când ”îi sprijină împreună pe cei care suferă, pe cei aflați în dificultate, pe cei expuși la persecuții și violențe. Făcând aceasta, ca creștini nu mai suntem despărțiți, ci suntem uniți pe calea către deplina comuniune”.

În fine, papa Francisc a menționat că 2017 înseamnă o dublă aniversare pentru Finlanda: centenarul Consiliului Ecumenic Finlandez și centenarul independenței țării. ”În timp ce îmi exprim urarea ca pelerinajul vostru să contribuie la întărirea bunei colaborări dintre ortodocșii, luteranii și catolicii din Finlanda și din lume, iar mărturia comună de credință, speranță și caritate, prin mijlocirea Sf. Henric, să aducă roade îmbelșugate, invoc din inimă pentru voi toți”, a încheiat Sfântul Părinte, ”harul și binecuvântarea lui Dumnezeu”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.