Consideraţii omiletice la Duminica a II-a de peste an (A): Mărturia lui Ioan

(RV – 15 ianuarie 2017) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Adunaţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îl preamărim pe Dumnezeu cel viu şi adevărat care pentru noi s-a născut din Fecioara Maria, a murit pe cruce şi a înviat în slavă: „Tot pământul să te adore şi să-ţi cânte ţie, Dumnezeule; să cânte numelui tău, Dumnezeule Preaînalt!” (Ps 65/64,4). La cântarea psalmistului putem adăuga îndemnul sfântului Ignaţiu de Antiohia: „În armonia înţelegerii dintre voi, primind melodia lui Dumnezeu în unitate, să-i cântaţi Tatălui prin Isus Cristos cu o singură voce, pentru ca el să vă asculte şi să vadă din faptele voastre bune că sunteţi mădularele Fiului său” (Scrisoarea către Efeseni). Nu putem uita că am intrat în familia lui Dumnezeu prin taina Botezului şi că Isus Cristos ne uneşte pe toţi cu persoana sa, cu lauda şi mijlocirea sa, cu cererile sale către Tatăl în Duhul Sfânt. Suntem fii ai lui Dumnezeu întru Fiul său Isus, căci „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi… iar celor care l-au primit, le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (cf. In 1,14.12 versetul la Evanghelie). Să păstrăm tradiţia apostolică şi unitatea Duhului prin legătura păcii.

1. Memorialul euharistic
Sfânta Liturghie este numită şi un memorial euharistic în sensul că este o experienţă actuală de mântuire întru aducere de mulţumire. Biserica înalţă către Tatăl rugăciunea de mulţumire, amintindu-i iubirea manifestată de Isus Cristos în cruce. Îi aminteşte şi Dumnezeu îşi aduce aminte. Memorialul (zikkaròn, mnemòsynon, anàmnesis) nu este numai amintirea evenimentelor din trecut, ci şi proclamarea faptelor minunate pe care Dumnezeu le-a săvârşit pentru oameni. În celebrarea lor liturgică, aceste evenimente devin, într-un anume fel, prezente şi actuale. Aşa îşi înţelege Israelul eliberarea din Egipt; ori de câte ori se celebrează Paştele, evenimentele Exodului capătă existenţă în memoria credincioşilor, ca ei să-şi conformeze viaţa după ele: „Această zi să vă fie memorial şi să o celebraţi ca o sărbătoare în cinstea Domnului din generaţie în generaţie: hotărâre veşnică să o celebraţi” (Ex 12,14). Memorialul primeşte o semnificaţie nouă în Noul Legământ. Biserica se consideră legată de porunca pe care Domnul a dat-o apostolilor în ajunul pătimirii la ultima cină: „Faceţi aceasta în amintirea mea” (cf. 1Cor 11,24-25). Când Biserica celebrează Euharistia, ea reaminteşte Paştele lui Cristos, şi acesta devine prezent. Ori de câte ori se celebrează pe altar jertfa Crucii, în care Cristos, Paştele nostru, a fost jertfit, se împlineşte lucrarea răscumpărării noastre.

2.  Mărturia Duhului şi mărturia lui Ioan
Evanghelia acestei duminici (cf. In 1,29-34) este o continuare a celei despre botezul lui Isus. După mărturia Duhului care s-a coborât la botez deasupra lui Isus şi l-a consacrat pentru misiune, urmează mărturia dată de Ioan Botezătorul. El nu era lumina, dar a fost trimis de Dumnezeu să dea mărturie despre lumină (In 1,6). Acum Ioan dă mărturie despre cele petrecute la râul Iordan, spunând: „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer şi a rămas deasupra lui. Eu nu-l cunoşteam, însă cel care m-a trimis să botez cu apă, el mi-a zis: «Acela deasupra căruia vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste el, el este cel care botează în Duhul Sfânt». Eu am văzut şi am dat mărturie: acesta este Fiul lui Dumnezeu” (In 1,32-34). Intre timp, Ioan a reflectat asupra evenimentului, căci a doua zi, când l-a văzut pe Isus venind la el, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Acesta este cel despre care am spus: «După mine vine un bărbat care a fost înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine. Eu nu-l cunoşteam, dar am venit să botez cu apă, ca, prin aceasta, el să fie făcut cunoscut lui Israel». (cf. In 29-31). La fel ca poporul lui Israel, nici Ioan nu-l cunoaşte pe Mesia deja prezent. De aceea, zice de două ori: „Eu nu-l cunoşteam”. Îl va cunoaşte botezând. Doar după ce l-a botezat pe Isus, Ioan poate spune: „Am văzut… am văzut… şi acum pot da „mărturie despre Lumină pentru ca toţi să creadă prin el” (cf. In 1.7). Întreaga pericopă este dominată de mărturia solemnă dată de Ioan Botezătorul. În prima parte se arată că Isus este Slujitorul lui Dumnezeu sau Mielul pascal. A doua parte este axată pe mărturia Duhului pe care Ioan îl vede coborând ca un porumbel şi rămânând deasupra lui Isus. Asta înseamnă că Isus este acela care botează în Duhul Sfânt şi este Fiul lui Dumnezeu. Prima parte a textului îl dezvăluie pe Isus ca răscumpărător jertfit; a doua parte dezvăluie autoritatea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu care botează şi consacră cu Duhul Sfânt.

3. Duhul coboară şi rămâne deasupra lui Isus
Ce spune Ioan Botezătorul despre Isus? Pe scurt, evanghelistul Ioan răspunde în cinci fraze. Primele două sunt: 1) Isus este cel deasupra căruia a coborât şi a rămas Duhul. 2) Isus este cel care botează cu Duhul Sfânt. Aceasta era tradiţia bisericească documentată de ceilalţi evanghelişti. Prin verbul „a rămâne” se precizează permanenţa Duhului lui Dumnezeu deasupra lui Isus, care îl abilitează pentru misiunea mesianică potrivit profeţilor (cf. Is 11,2; 42,1; 61,1). „Am văzut Duhul coborând ca un porumbel din cer”: nu este vorba de aspectul fizic al porumbelului, ci de modul zborului său care nu trezeşte teamă. Iubirea lui Dumnezeu pentru Isus este firească precum întoarcerea porumbelului la cuib. Expresia „ca un porumbel” se referă, deci, la legătura afectivă cu locuinţa firească. Aşa cum porumbelul coboară la cuibul său, la fel Duhul coboară în Isus. Porumbelul simbolizează iubirea Tatălui care se stabileşte în Isus ca în locuinţa sa obişnuită, cunoscută şi permanentă. Duhul îşi află locuinţa naturală de iubire în Isus. Apoi, Isus nu doar îl posedă pe Duhul Sfânt, dar şi îl comunică, pentru că va boteza cu Duhul Sfânt care este dăruit ca forţă sfinţitoare. Ideea de purificare nu este absentă, dar se accentuează forţa de regenerare, dătătoare de viaţă, care îi face pe oameni capabili să dea mărturie.

4. Isus, Mielul lui Dumnezeu
Ioan spune: 3) Isus Este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Ponderea acestei expresii este unică. Explicaţia care trimite la ideea pascală este cea mai coerentă cu gândirea evanghelistului. Isus este adevăratul miel pascal, al Paştelui de eliberare ce se concretizează în dăruirea Duhului Sfânt şi în puterea de a ierta păcatele (cf. In 19,36; 20,22-23). Acela care este Cuvântul şi-a pus cortul între noi, pentru a face împreună cu noi o nouă trecere (Exod), adică noul Paşte (Pesach). Însă binoamele păcat-miel pascal şi întuneric-lumină amintesc de Slujitorul lui Dumnezeu anunţat de profetul Isaia: „Tu eşti slujitorul meu, Israel; în tine mă voi glorifica… Te-am pus lumină pentru popoare, ca să fie mântuirea mea până la marginile pământului” (cf. Is 49,3.5-6 prima lectură). Şi mai explicită este comparaţia Slujitorului cu un miel dus la înjunghiere care poartă păcatele celor mulţi (cf. Is 53,7-12).

5. Isus Mesia, Fiul lui Dumnezeu,
Ioan Botezătorul dă mărturie: 4) Isus este Fiul lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Ioan Botezătorul atinge momentul de vârf când vede Duhul coborând şi rămânând deasupra lui Isus. La acest punct, glasul menţionat de primii trei evanghelişti ca venind din cer şi zice: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt 3,16-17); „de el să ascultaţi!” (Mc 9,7), devine mărturia lui Ioan: „Acum pot da mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (cf. In 1,34), adică Mesia. 5) Mărturia „Este mai mare decât mine pentru că era înainte de mine”. Isus nu este doar unul care vine după Ioan, dar şi acela care era înainte de el, adică preexistent. Acela care era la început la Dumnezeu şi care s-a făcut om pentru a-l revela pe Tatăl (cf. In 1,2.14.18).

6. Aducere de mulţumire şi închinare
Într-adevăr, trebuie să cădem în genunchi înaintea lui Dumnezeu şi să-i mulţumim pentru cele transmise de evanghelistul Ioan. Ne-a împărtăşit credinţa comunităţii creştine în Isus; ne-a pus în situaţia justă de înţelegere a Evangheliei. De sigur, la fel ca discipolii şi ceilalţi pe care îi întâlnim în ascultarea Evangheliei, suntem şi noi în căutare, în situaţia de a decide dacă să-i dăm adeziunea de credinţă. Însă pentru noi drumul va fi mult mai uşor. Noi deja credem datorită revelaţiei că Isus este Mesia, trimisul lui Dumnezeu, Fiul însuşi al lui Dumnezeu, care şi-a pus cortul în mijlocul nostru. Domnul merge cu noi pe drumurile îngheţate sau pline de praf în anotimpurile şi vicisitudinile vieţii.

7. Misiunea creştină derivată din taina Botezului
Poporul lui Israel fusese eliberat de sclavia Egiptului prin sângele mielului pascal. Noi am fost răscumpăraţi de sângele lui Cristos prin noul exod de eliberare definitivă. Isus ca miel nevinovat s-a lăsat botezat de Ioan, asumând pentru toţi oamenii o atitudine de pocăinţă. A anticipat acel botez desăvârşit pe care îl dăruieşte, eliberându-ne pentru totdeauna de vină „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”. Apa de botez purifică şi sfinţeşte. Ea primeşte puterea regenerativă din sângele Domnului vărsat pe cruce. Taina apei este strâns unită cu cea a sângelui. În moartea şi învierea lui Isus noi ne renaştem la viaţă, suntem asociaţi la natura sa, devenim membri ai împărăţiei sale şi moştenitori ai gloriei sale infinite. Ca „fii” ai lui Dumnezeu Tatăl  avem menirea de a continua misiunea lui Isus cu Duhul său dăruit nouă în sacramentele credinţei. Asemenea creştinilor din Corint şi noi am fost „sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi să fim sfinţi împreună cu toţi cei care invocă în orice loc numele Domnului nostru Isus Cristos, Domnul lor şi al nostru”. Salutul de urare a apostolului Paul ajunge până la noi ca binecuvântare: „har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!” (1Cor 1,1-3 lectura a doua).

8. Cântarea psalmistului: ascultare şi mărturie
Isus Cristos ne uneşte pe toţi cu persoana sa, cu lauda şi mijlocirea sa, cu cererile sale către Tatăl. Suntem creştini când îl urmăm şi îl imităm pe Cristos în ascultarea sa faţă de Tatăl şi dăm mărturie înaintea lumii despre iubirea şi milostivirea sa. În toată viaţa pământească Isus a spus „da” Tatălui. Viaţa noastră devine trăire în Isus, când facem ceea ce spunem Tatălui împreună cu el: „Iată, vin, Doamne, ca să fac voinţa ta! Cu dor l-am aşteptat pe Domnul, iar el s-a plecat spre mine şi mi-a ascultat strigătul. El a pus în gura mea un cântec nou, un imn de laudă pentru Dumnezeul nostru. Jertfă şi ofrandă tu nu doreşti, tu mi-ai deschis urechile; nu ceri nici arderi de tot, nici jertfă pentru păcat. Atunci, am zis: „Iată, vin!” În sulul cărţii este scris despre mine, ca să fac voinţa ta. Dumnezeul meu, aceasta o doresc. Legea ta este în adâncul inimii mele. Vestesc dreptatea ta în adunarea cea mare; nu-mi închid buzele, tu ştii lucrul acesta, Doamne!” (cf. Ps 39/40,2.4.7-10)

9. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care stăpâneşti toate câte sunt pe pământ şi în cer, ascultă cu bunătate rugăciunile poporului tău şi dăruieşte timpurilor noastre pacea ta.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 13 ianuarie 2017)