2017-01-11 13:50:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 11 ianuarie 2017


RV 11 ian 2017. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Atenție la falsele speranțe pe care ni le propune lumea: Papa, la audiența generală
"Idolii lor sunt argint și aur, lucrarea mâinilor omului. /Ei au gură, dar nu vorbesc;/au ochi, dar nu pot să vă vadă;/au urechi, dar nu aud;  (…) Ca ei vor fi cei care i-au făcut/ și toți cei care se încred în ei (…) Cei ce se tem de Domnul se încred în El; Domnul este ajutorul și scutul lor".  Din aceste versete ale Psalmului 115 (Ps 115, 4-5, 8, 11) s-a inspirat cateheza Sfântului Părinte de miercuri, 11 ianuarie, din cadrul audienței generale ținută în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Continuând șirul reflecțiilor dedicate speranței creștine, papa Francisc a pus accentul pe speranță ca nevoie primară a omului.

„Creștini în slujba provocărilor omenirii” – intenția de rugăciune a papei Francisc pe luna ianuarie
În lumea actuală, mulți creștini din diverse Biserici lucrează împreună în slujirea omenirii nevoiașe, pentru apărarea vieții umane și a demnității sale, a Creației și împotriva nedreptăților.
Această dorință de a păși împreună, de a colabora în slujire și în solidaritate în raporturile cu cei mai slabi și cu cei care suferă este motiv de bucurie pentru toți. Unește-ți vocea ta cu a mea pentru a ne ruga pentru ca toți să contribuie cu rugăciunea și cu iubirea fraternă la restabilirea deplinei comuniuni ecleziale în slujirea provocărilor omenirii.
Pentru a primi direct clipurile video cu intențiile de rugăciune ale Sfântului Părinte, vă puteți înscrie la canalul Vatican Youtube în limba română la următorul link: https://www.youtube.com/channel/UCcZglPdUT1aMEWYp4gBj5Sw/videos

Vatican. Campanie mediatică de sensibilizare a Secției pentru Migranți și Refugiați
Cu ocazia celei de-a 103-a Zi Mondială a Migrantului și Refugiatului, din 15 ianuarie 2017, Secția pentru Migranți și Refugiați din cadrul Departamentului în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale lansează prima campanie mediatică de sensibilizare privind problematici de competența acestui organism.
În linie cu tema aleasă de pontif pentru ediția 2017 a Zilei –  "Migranți minori, vulnerabili și fără voce" – campania mediatică se va concentra asupra situației copiilor și adolescenților migranți, refugiați, evacuați sau victime ale traficului de persoane.
Între 12 și 15 ianuarie 2017, mesajele pontifului pe Tweeter vor fi dedicate unor astfel de situații, făcând trimitere la pagina de Facebook a Secției pentru Migranți și Refugiați din cadrul Departamentului în Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, în care vor fi prezentate scurte relatări și reflecții legate de tematica generală. (AM)

Cultura milostivirii versus cultura indiferenței
"Fiecare poate contribui la o cultură a milostivirii în care nimeni nu se uită la celălalt cu indiferență", se spune în mesajul papei Francisc, postat miercuri, pe contul de Tweeter @Pontifex.

S.U.A. Săptămâna migrațiilor: între solidaritate și speranță
„Săptămâna națională a migrațiilor este oportunitatea de a continua activitatea importantă de a-l primi pe cel străin și de a-l sluji pe cel mai vulnerabil, ca parte a unei politici umanitare de imigrare”. Așa începe textul publicat de Conferința episcopilor din S.U.A. cu ocazia Săptămânii migrațiilor, care este marcată de Biserica Catolică americană de la 8 la 14 ianuarie 2017, informează agenția Sir.
„Migrația”, spun episcopii, „este un act de mare speranță. Frații și surorile noastre sunt constrânși să migreze, suferă separări familiare devastante și trebuie să înfrunte mereu condiții economice disperate. O mare parte dintre noi pot găsi în propriile familii povești ale părinților, bunicilor sau străbunicilor care și-au lăsat țările lor pentru un viitor mai bun în Statele Unite”. La 15 noiembrie, episcopii americani i-au trimis o scrisoare președintelui Donald Trump în care îl felicitau pentru victoria din alegeri, dar în același timp îi cereau să recunoască contribuția migranților la progresul națiunii și să nu separe familiile cu planul său de expulzare în masă anunțat în timpul campaniei electorale.  
Conferința episcopală americană subliniază faptul că episcopii, preoții și călugării trebuie să apere familiile fără documente și trebuie să-și exprime susținerea față de frații și surorile care ajung în țară fugind de persecuții.

Aici, emisiunea radio:








All the contents on this site are copyrighted ©.