2016-12-20 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 20 decembrie 2016


RV 20 dec 2016. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Un nou director la Muzeele Vaticanului
fântul Părinte a numit-o directoare a Muzeelor Vaticanului, începând cu 1 ianuarie 2017, pe dr. Barbara Jatta, până acum vice-directoare a Muzeelor Vaticanului. Noua directoare îi succede istoricului de artă italian Antonio Paolucci, fost ministru pentru bunurile culturale, care a fost numit la conducerea Muzeelor în 2007 de papa Benedict al XVI-lea. Născută la Roma în 1962, Barbara Jatta este laureată în litere la universitatea ”La Sapienza” din Roma și diplomată în arhivistică la Școala Vaticanului de Paleografie, Diplomatică și Arhivistică. Are o specializare în istoria artelor și a publicat numeroase articole, recenzii și cataloage în domeniu. A predat la universitatea din Napoli pentru doctoranzii în litere și conservarea bunurilor culturale. Angajată la Biblioteca Apostolică a Vaticanului în 1996, a fost responsabilă a cabinetului de stampe și, succesiv, a colaborat la departamentul de stampe. În iunie a.c. a fost transferată la direcțiunea Muzeelor Vaticanului în oficiul de vice-directoare.

@Pontifex: milostivirea lui Dumnezeu schimbă viața omului
”Milostivirea este acțiunea concretă a iubirii lui Dumnezeu care, iertând, transformă și schimbă viața”: a scris papa Francisc în mesajul trimis azi pe Twitter de la contul @Pontifex. Între timp, numărul prietenilor care urmăresc contul de pe Twitter menționat mai înainte a depășit cifra respectabilă de 32 de milioane în cele nouă limbi.

Opera Omnia Joseph Ratzinger: un prim volum despre Conciliul Vatican II
Contribuția teologului Joseph Ratzinger la Conciliul Vatican II este în centrul celui mai recent volum din seria ”Opera Omnia” care cuprinde toate scrierile papei emerit Benedict XVI. Volumul de scrieri pe care teologul Joseph Ratzinger le-a publicat în decursul timpului despre Conciliul Vatican II a apărut la editura LEV sub coordonarea cardinalului Gerhard Ludwig Müller, prefectul Congregației pentru doctrina credinței. Prezentat la Universitatea Pontificală Gregoriana, volumul este primul din cele două prevăzute pe acest subiect și cuprind intervențiile pe care Joseph Ratzinger le-a făcut înainte, în timpul și imediat după Conciliu. Tânăr profesor de teologie la Universitatea din Bonn, pr. Ratzinger a participat la Conciliu în calitate de ”peritus”, expert, fiind colaboratorul cardinalului Josef Frings, arhiepiscop de Köln. După ce a atras atenția prin faptul că a pregătit în numele card. Frings o conferință intitulată ”Conciliul și gândirea modernă”, pe care papa Ioan al XXIII-lea a apreciat-o foarte mult, Ratzinger avea să participe mai târziu ca ”peritus”, expert, la lucrările diferitelor comisii pregătitoare. Martor direct al perioadei preconciliare, parte activă în elaborarea documentelor finale adoptate de Conciliu și protagonist al vieții Bisericii, mai întâi ca prefect al Congregației pentru doctrina credinței și, mai târziu, ca papă cu numele de Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger reprezintă ”o hermeneutică a continuității și a reformei” pentru o Biserică ce rămâne un subiect unitar, una și aceeași, atât înainte cât și după Conciliu. La prezentarea volumului, cardinalul Gerhard Ludwig Müller a subliniat că teologia lui Joseph Ratzinger exprimă o viziune actuală și pentru zilele noastre, pentru că depășește o ”instrumentalizare ideologică” între sceptici și entuziaști ai Conciliului, fapt care a dus la confuzie în ”diferite chestiuni de credință și morală”. Textele volumului ”Învățătura Conciliului Vatican II” au fost traduse din nou din germană pentru această ediție și cuprind documente din anii 1961-1966. Volumul se încheie cu scrierile lui Ratzinger despre card. Frings, părintele său spiritual, scrieri care aduc o nouă lumină asupra colaborării ecleziale dintre cei doi. 

Locurile Sfinte. Mons. Pizzaballa: tragică, situația creștinilor din Siria, Irak și Egipt
”Situația creștinilor din Siria, Irak și Egipt este o completă tragedie”, a spus la prima sa conferință de presă cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, mons. Pierbattista Pizzaballa, administratorul apostolic al Patriarhatului latin al Ierusalimului. ”Pe aceste meleaguri, originea civilizației noastre, ciclul vicios al violenței care este în act pare să fie fără speranță și fără capăt”, a adăugat prelatul catolic la întâlnirea cu jurnaliștii, luni, 19 decembrie a.c., la Ierusalim. ”Noi toți”, a mai spus mons. Pizzaballa, ”am văzut imaginile de la Alep de săptămâna trecută, dar și din întreaga regiune din timpul lungilor ani de conflicte. Siria și Irak sunt efectiv distruse”. Atenția administratorului apostolic, însă, s-a îndreptat firește spre situația din Țara Sfântă în care ”se simt răbufnirile extremismului și fundamentalismului, care sunt în creștere în toată lumea”. De aceea, a continuat prelatul, viitorul este ”încețoșat” pentru că în multe privințe ”ducem lipsă de viziune”. Cu toate acestea, a încheiat mons. Pizzaballa, se pot întrezări și câteva lumini la orizont, alimentate în mod special de cuvântul și exemplul papei Francisc. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.