2016-12-14 11:30:00

În Pruncul din iesle, Dumnezeu care mântuiește: papa Francisc la audiența generală


14 decembrie 2016. "Ne apropiem de Crăciun și profetul Isaia ne ajută încă o dată să ne deschidem spre speranță, primind Vestea cea Bună a venirii mântuirii". Astfel și-a început Sfântul Părinte cateheza audienței generale de miercuri, 14 decembrie, cu desfășurare în aula Paul al VI-lea, cateheză intitulată "Speranța creștină", inspirată din capitolul 52 al cărții profetului Isaia.

Referindu-se la versetul 6, în care se spune: "Pentru aceasta îmi va cunoaște poporul meu numele în ziua aceea: că Eu sunt cel ce vorbește", pontiful a reliefat că expresia "eu sunt", spusă de Domnul, sintetizează întreaga voință de mântuire, răspunzând la cântul de bucurie, potrivit asigurării dată de Domnul: "de față sunt ca munții-n floarea frumuseții/ca pașii celui ce vestește zvon de pace, ca glasul celui ce rostește vestea cea bună".
Papa Francisc: "Domnul este aproape de "rămășița sfântă" care, în exil, a rezistat în credință, care a traversat criza și a continuat să creadă și să spere chiar și în mijlocul întunericului, cu convingerea că va putea vedea minunea lui Dumnezeu."

Meditând asupra versetelor 7 până la 10, din capitolul 52 al cărții profetului Isaia, pontiful a explicat că acestea se referă la miracolul păcii, făcând-o într-un mod deosebit, ațintindu-și privirea nu asupra mesagerului ci asupra picioarelor sale  care aleargă repede, "ca pașii celui ce vestește zvon de pace", căci – spune pontiful - "Dumnezeu nu și-a abandonat poporul și nu s-a lăsat învins de cel rău, pentru că El este fidel și harul său este mai mare decât păcatul".

Cateheza Sfântului Părinte îndeamnă la speranța creștină bazată pe convingerea că "Dumnezeu domnește", și pe credința "într-un Domn a cărui putere se apleacă asupra umanității pentru a oferi milostivire și  a elibera omul de ceea ce desfigurează în el frumusețea imaginii lui Dumnezeu. Iar la împlinirea unei iubiri atât de mari se va ajunge tocmai prin împărăția instaurată de Isus, acea împărăție a iertării și a păcii pe care noi o celebrăm de Crăciun și care se realizează în mod definitiv în sărbătoarea Învierii."

Totodată, Sfântul Părinte sugerează că îndemnul la trezire adresat de profetul Isaia Ierusalimului ne este adresat și nouă, celor de azi:
Papa Francisc: "Și noi suntem solicitați să ne trezim puțin, precum Ierusalimul, potrivit îndemnului pe care ni-l adresează profetul; suntem chemați să devenim bărbați și femei plini de speranță, care colaborează la venirea acestei  Împărății a luminii, ce este destinată tuturor, bărbați și femei cu speranță".

"Mesajul Vestei celei Bune care ne este încredințat este urgent, și noi trebuind să alergăm asemenea unor mesageri peste munți, pentru că lumea nu poate aștepta, umanității îi este foame și sete de dreptate, adevăr și pace", a adăugat pontiful.

"Și, văzându-l pe micuțul Prunc din Betleem, cei mici ai lumii vor ști că promisiunea s-a împlinit, că mesajul s-a realizat", a spus papa Francisc la încheierea catehezei dedicată speranței creștine, amintindu-ne că: "Într-un copilaș abia născut, care are nevoie de orice, înfășat în scutece și așezat în iesle, se află întreaga putere a lui Dumnezeu care mântuiește". Îndemnul pontifului este de a ne deschide inimile și de a ne pregăti, plin de speranță, în acest timp de așteptare.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.