2016-12-09 07:28:00

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (A). Evanghelia bucuriei


(RV – 11 decembrie 2016) E Ziua Domnului. Liturghia celei de-a treia duminici de Advent ne invită să aşteptăm cu bucurie venirea Domnului: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape” (cf. Fil 4,4-5). Acest îndemn al apostolului Paul către comunitatea creştină din oraşul Filipi, prima de pe continentul european, este adresat şi nouă care credem că „patria noastră este în ceruri de unde îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul nostru Isus Cristos. El va schimba trupul umilinţei noastre, făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (Fil 3,20-21). Apropierea venirii lui Mesia este motiv de reînnoită bucurie şi pentru comunitatea noastră. Mesia, doritul popoarelor vine să ne elibereze de jugul captivităţii, să ne înalţe la demnitatea de „fii ai lui Dumnezeu” şi să ne dea viaţa din belşug. Să trăim acest timp în credinţă şi bucurie, lăsându-ne călăuziţi de Scripturile sacre în pregătirea venirii Domnului.

1. Dumnezeu ne vrea fericiţi
În prima lectură profetul Isaia (cf. Is 35,3-6.10) arată că Dumnezeu vrea să ne dăruiască bucuria. În viaţă pot exista atâtea evenimente dureroase şi triste, dar planul lui Dumnezeu rămâne mereu acela de a ne îmbucura. Dumnezeu este un Tată plin de generozitate, care vrea ca fiii săi să fie fericiţi. Isaia vesteşte eliberarea poporului şi întoarcerea deportaţilor din exilul babilonian. Chiar ţinuturile pustii şi uscate sunt invitate „să tresalte de bucurie iar stepa să se veselească şi să înflorească precum trandafirul”. Bucuria este dată prin intermediul unei transformări pe care profetul o ilustrează prin imagini concrete: „Atunci se vor deschide ochii orbilor şi urechile surzilor se vor destupa. Atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie”. Totul va fi un spectacol de voioşie: „Cei eliberaţi de Domnul se vor întoarce şi vor veni în Sion cu strigăte de bucurie. O veselie fără de sfârşit va coborî asupra lor, bucuria şi veselia îi vor urma, iar amărăciunea şi suspinul se vor îndepărta”. Perspectiva ce se deschide este minunată, căci corespunde planului divin. Noi nu suntem convinşi îndeajuns că Dumnezeul nostru ne vrea fericiţi, că ne pune la dispoziţie mijloacele pentru a dobândi adevărata bucurie, că putem vedea „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru”. De aceea ne invită: „Întăriţi mâinile slăbite şi îndreptaţi genunchii care se clatină! Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru! Vine răzbunarea, răsplata lui Dumnezeu! El vine şi vă va mântui” (Is 35,3-4). Promisiunile lui Dumnezeu făcute prin profeţi nu sunt un vis, nu sunt o utopie. Există deja o lume de pace pentru cei ce vor să o primească. Dumnezeu este credincios făgăduinţelor sale. Dacă el ne deschide ochii, putem vedea cât de multe a făcut pentru noi şi vom şti să aşteptăm cu încredere şi bucurie şi ceea ce va realiza. Dacă vom avea inimă curată şi ochii deschişi, ochi de săraci şi smeriţi, vom fi în stare să-l vedem pe Domnul care ne deschide calea dreaptă chiar în necazurile cele mai mari, convinşi că „el îndreaptă toate spre binele celor care îl iubesc” (Rom 8,28).

2. Evanghelia bucuriei
În Evanghelia duminicii (Mt 11,2-11) nu se vorbeşte explicit despre bucurie, însă Isus, răspunzând la o întrebare adresată de Ioan Botezătorul prin mesagerii săi, afirmă că semnele anunţate de profetul Isaia încep să se realizeze. Iată contextul. Ioan Botezătorul fusese arestat şi aruncat în temniţă. Rupt de lume, Ioan nu percepe situaţia reală. Anunţase un Mesia plin de forţă, judecător puternic şi sever care trebuia să doboare cu securea pomii neroditori şi să ardă pleava de grâu cu un foc nestins (cf. Mt 3,10-12). Aştepta un Mesia care să redreseze lumea prin ameninţări şi pedepse. Află însă că Isus nu este atât de tare, nu se manifestă cu atitudini de judecător implacabil dar se poartă cu îngăduinţă şi milă, primeşte pe vameşi şi păcătoşi, este înţelegător cu toţi. Ştirile care îi parvin în închisoare prin ucenicii săi, creează în Ioan o stare de nelinişte şi descumpănire. Probabil şi ucenicii au sesizat neliniştea maestrului şi i-au zis într-o zi: „Dar ce face acest Mesia?” Circulau în popor păreri contrastante rezumate astfel de Isus: „A venit Ioan, care nu mănâncă şi nu bea, iar ei spun: «Are diavol». A venit Fiul Omului, care mănâncă şi bea, iar voi spuneţi: «Iată un mâncăcios şi un băutor de vin, prieten cu vameşii şi păcătoşii!»” (Mt 11,18-19). În această situaţie incertă, auzind de faptele lui Cristos, Ioan i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: „Tu eşti cel care trebuie să vină”, profetul vremurilor din urmă” sau să aşteptăm un altul?” Isus, făcând referinţă la profeţia lui Isaia, le răspunde, că cele anunţate se împlinesc: „Mergeţi şi faceţi-i cunoscut lui Ioan ceea ce auziţi şi vedeţi: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie”.

3. Săracilor li se aduce vestea cea bună
Situaţia se lămureşte. Faptele concrete săvârşite de Isus şi restul evenimentelor indică o transformare a omului realizată prin predica şi minunile Mântuitorului. Răspunsul lui Isus conţine în final şi un semn nemenţionat în profeţia lui Isaia: „săracilor li se aduce vestea cea bună”. Evanghelia este veste bună adusă săracilor, adică celor care par cei mai departe de bucurie. Apoi, Isus adaugă ceva important: „fericit este cel care nu se scandalizează de mine”. "Fericit este acela care nu va găsi în mine un prilej de poticnire”, adică cei care nu sunt derutaţi în faţa unui Mesia slab şi neînarmat, un Mesia care, da, proclamă vestea cea bună săracilor, dar nu recurge la forţă pentru a-i „elibera pe cei prinşi în război” (cf. Is 61,1). Fraza îi sugerează lui Ioan că nu trebuie să fie surprins şi derutat de faptul că Isus nu este acel Mesia puternic şi sever la care el se aştepta, dar un Mesia blând şi umil. Toţi suntem chemaţi să fim vestitori de speranţă în situaţiile de incertitudine ale credinţei noastre.

4. Isus îl elogiază pe Ioan Botezătorul
În timp ce Ioan Botezătorul părăseşte scena, Isus trasează solemn identitatea lui Ioan Botezătorul. El a atras atâta lume. Mulţi s-au dus la el în pustiu. După ce ucenicii lui Ioan au plecat, Isus a început să le vorbească mulţimilor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu?” În felul acesta Isus vrea ca mulţimile să înţeleagă că şi Ioan Botezătorul a fost un semn important. Aţi mer să vedeţi „o trestie legănată de vânt?” Desigur, nu! El nu este un spectacol ce atrage. „Sau ce altceva aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi?” Cu totul altceva! „Acest Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică” (Mt 3,4). „Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele regilor! Dar ce aţi ieşit să vedeţi?” Lumea ştia asta, dar nu era pe deplin conştientă: „Un profet?” Şi Isus conclude: „Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el va pregăti calea înaintea ta»”. Ioan Botezătorul era un semn trimis de Dumnezeu ca să pregătească venirea lui Mesia, să-i pregătească pe oameni să adere la mesajul şi la persoana sa. De aceea adaugă:  „Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuţi din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. Ioan este ultimul dintre profeţi, dar şi cel mai mare dintre ei, pentru că pregăteşte direct calea Fiului lui Dumnezeu întrupat, a Mântuitorului, Mesia cel adevărat.

5. Mai mare decât Ioan Botezătorul
Importantă este şi ultima precizare făcută de Isus cu privire la Ioan Botezătorul: „însă cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât el”. Afirmaţia subliniază din nou importanţa venirii lui Mesia. Prin credinţa în Isus Cristos noi devenim mai mari chiar decât Ioan Botezătorul pentru că suntem mai avantajaţi decât el. Ioan Botezătorul l-a arătat pe Mesia venit între oameni, dar nu i-a devenit ucenic; a vestit împărăţia mesianică, dar nu a intrat să facă parte din ea; a murit fără să fi avut timpul de a înţelege până la capăt infinita bogăţie purtată de Isus, pe care până şi un tâlhar a înţeles-o când, înainte de a muri răstignit împreună cu el, i-a zis: „Isus, aminteşte-ţi de mine când vei fi în împărăţia ta” (Lc 23, 42). Ioan s-a aflat în timpul pregătirii, noi ne găsim în timpul împlinirii: un timp diferit, un timp de mare bucurie.

6. Bucuria, rodul aşteptării întru răbdare
Nici Isaia, nici Ioan Botezătorul nu s-au lăsat descurajaţi de situaţiile dificile în care îşi îndeplineau misiunea. Adevăraţii profeţii se caracterizează prin statornicie şi răbdare în a crede că Domnul duce la împlinire lucrarea sa mântuitoare. Apostolul Iacob ne îndeamnă şi noi: „Fraţilor, luaţi-i ca exemplu de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe profeţii ce au vorbit în numele Domnului!” (cf. Iac 5,7-10, lectura a doua). Dumnezeu rămâne credincios făgăduinţelor sale pentru totdeauna. Poporul lui Israel a putut să se reîntoarcă în patrie. Isus era într-adevăr Mesia care trebuia să vină. Isaia şi Ioan nu au dat greş iar profeţiile lor n-au căzut în zadar. Lucrarea lui Dumnezeu este misterioasă, cere răbdare activă, adică aşteptare susţinută de încredere cum îndeamnă acelaşi apostol Iacob: „Fraţilor, fiţi răbdători până la venirea Domnului. Priviţi la agricultor: el speră să adune rodul preţios al pământului, aşteptând cu răbdare ploaia cea timpurie şi cea târzie. Fiţi deci şi voi răbdători şi întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului este aproape. Nu vă plângeţi, fraţilor, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiţi judecaţi. Iată, judecătorul stă înaintea uşii”. Este răbdarea celui care ştie că împărăţia lui Dumnezeu creşte, se maturizează lent, chiar dacă profeţii o întrevăd şi o vestesc aproape. Biserica îndeamnă la răbdare din respect faţă de persoane, convinsă că în nerăbdare şi în violenţă sărăcii sunt mereu perdanţi. Răbdarea nu este resemnare ci curajul de a stărui în munca cinstită, ştiind că nu vom obţine totul şi imediat.

7. Cântarea psalmistului
A lucra cu convingerea profundă că Dumnezeu este credincios, nu dezamăgeşte. Aceasta este credinţa psalmistului: „Domnul este în veci credincios cuvântului său, el face dreptate celor asupriţi. Domnul dă pâine celor flămânzi şi eliberează pe cei închişi. Domnul luminează pe cei orbi, Domnul ridică pe cei împovăraţi. Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi, Domnul are grijă de cel străin. Domnul sprijină pe văduvă şi orfan, dar nimiceşte calea celor răi. Domnul Dumnezeul tău, Sioane, stăpâneşte în veci, din neam în neam” (Ps 145/146,7.8-9a.9bc-10).

8. Rugăciunea Bisericii
„Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău, care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare”.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 9 decembrie 2016)








All the contents on this site are copyrighted ©.