2016-11-28 10:53:00

Organizatorii și colaboratorii Jubileului primiți de papa Francisc


28 noiembrie 2016. Sfântul Părinte s-a întâlnit luni, 28 noiembrie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, cu cei circa 400 de organizatori și colaboratori care au contribuit la buna desfășurare a  Jubileului Milostivirii.

Pontiful i-a mulțumit în mod deosebit mons. Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, pentru valoroasa implicare în vederea bunei desfășurări a acestui "An dens și plin de inițiative pentru întreaga Biserică", inițiative care au permis "atingerea cu mâna a roadelor milostivirii lui Dumnezeu".

Pontiful a mărturisit că, în momentul în care a avut intuiția Jubileului Milostivirii nu s-a gândit că Domnul ar fi făcut să devină realitate și că, mai ales, s-ar fi putut celebra cu o atât de mare credință și bucurie în comunitățile creștine din întreaga lume.
"Decizia de a deschide Poarta milostivirii în toate catedralele și sanctuarele, a făcut astfel încât credincioșii să nu afle niciun obstacol în experimentarea iubirii lui Dumnezeu", a spus Sfântul Părinte, mulțumindu-le tuturor acelora care au făcut posibil ca acest eveniment de har să se celebreze în mod sigur, cu mare aflux de pelerini, astfel încât să fie evidențiată deosebita valoare spirituală reprezentată de Jubileu.

Pontiful a numit toate instituțiile care au contribuit la buna desfășurare a Jubileului Milostivirii, la final rezervând un gând Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare:
Papa Francisc: «În cele din urmă, adresez un gând de profundă gratitudine Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări care a dus greul programării și a întregii organizări jubiliare; numeroșilor voluntari veniți din diferite părți ale lumii și cei care au colaborat prin munca lor zilnică, deseori tăcută și departe de lumina reflectoarelor, la a face din acest Jubileul extraordinar un adevărat moment de har. "Dacă vrei să primești milostivire, trebuie să fii tu însuți milostiv" (Sf. Augustin, Discurs 259,3) Aceste cuvinte ale Sfântului Augustin să fie spre mângâierea tuturor. Prin implicarea voastră ați efectuat nu doar o muncă zilnică, dar ați împlinit o autentică slujire față de milioane de pelerini care au venit la Roma. Fie ca acest efort să fie recompensat prin harul milostivirii de care Domnul vă va face cu siguranță părtași." RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.