2016-11-21 11:18:00

Franța. Beatificarea servului lui Dumnezeu Maria-Eugen al Pruncului Isus


RV 21 Nov 2016 „Ieri la Avignon, în Franța, a fost proclamat fericit părintele Maria Eugen al Pruncului Isus, din Ordinul carmelitanilor desculți, fondator al Institutului secular Doamna Noastră a Vieții, om al lui Dumnezeu, atent la nevoile spirituale și materiale ale aproapelui. Exemplul și mijlocirea sa să susțină parcursul nostru de credință”. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la rugăciunea Angelus de duminica trecută, 20 noiembrie 2016. Sfânta Liturghie cu ritul beatificării a fost prezidată de prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Angelo Amato, reprezentant al Suveranului Pontif.

Sfânta Tereza a Pruncului Isus, sfântul Ioan al Crucii și sfânta Tereza de Avila: acestea au fost exemplele strălucitoare care au iluminat încă din tinerețe viața spirituală a lui Maria-Eugen al Pruncului Isus. Fericitul s-a născut în 1984, la Aveyron, într-o familie săracă de mineri, fiind o vocație timpurie care nu a apăsat greu din punct de vedere economic pe propria familie. Astfel Maria-Eugen a intrat de tânăr în Congregația Duhului Sfânt, unde a descoperit că nu viața misionară este vocația sa, fapt pentru care a intrat în Seminarul minor din Rodez.

La 13 ani a citit pentru prima dată scrierile sfintei Tereza a Pruncului Isus și a găsit în ea o prietenă a copilăriei alături de care a crescut în lumina lui Cristos. În anul 1920 a ajuns în mâinile sale o biografie a sfântului Ioan al Crucii care a ajuns să-l lumineze pe viitorul fericit, care va spune mereu, chiar și pe patul de moarte: „Eu trăiesc cu sfântul Ioan al crucii în adâncul sufletului meu”. După hirotonirea sacerdotală a intrat în Ordinul carmelitan, iar în timpul noviciatului a descoperit-o pe marea reformatoare a ordinului, sfânta Tereza de Avila, găsindu-și în ea propria mamă spirituală.

Servul lui Dumnezeu Maria-Eugen al Pruncului Isus l-a pus în centrul propriei existențe pe Duhul Sfânt, pe care îl percepea drept „iubire substanțială, adevăr, lumină, duhul care face unitatea sufletelor, a Bisericii și a Carmelului”. Duhul Sfânt a fost cel care a locuit în sufletul său plin de râvnă în răspândirea milostivirii lui Dumnezeu, adică a iubirii gratuite ce dorește să-i hrănească pe cei mai mici și mai săraci. Pe durata întregii sale vieți a slujit Ordinului carmelitan desculț, la început ca definitor și vicar general, iar mai apoi ca provincial.

În 1929 câteva tinere care voiau să se dăruiască lui Dumnezeu îi cer să le îndrume spiritual și astfel părintele Maria-Eugen își dă seama că misiunea sa este aceea de a conduce suflete la Dumnezeu, de a le forma la unitatea contemplării și a acțiunii, arătându-le calea rugăciunii și a vieții în Duh. Astfel ia naștere Doamna Noastră a Vieții, care astăzi este un institut secular de drept pontifical compus din trei ramuri autonome: una feminină, una masculină laică și una sacerdotală.

A conduce oamenii către Dumnezeu este și obiectivul cărții „Vreau să îl văd pe Dumnezeu”, pe care fericitul Maria-Eugen al Pruncului Isus a lăsat-o moștenire tuturor ca breviar spre sfințenie. În această operă preotul călugăr Maria-Eugen ne ia de mână pentru a ne îndruma la a crește în iubire și a ne abandona acțiunii Duhului Sfânt. În această carte răsună strigătul copilei Tereza de Avila, care reușește să ajungă la inimile celor care doresc să se facă apostoli ai Bisericii, dincolo de timp și spațiu.

Fericitul Maria Eugen al Pruncului Isus a murit în anul 1967.

(rv – I. Ursuleac)   

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.