2016-11-16 12:54:00

A suporta cu răbdare nedreptățile conduce la esențial: audiența generală a papei Francisc


RV 16 Nov 2016 „Este ușor să arătăm cu degetul defectele și lipsurile celorlalți, însă trebuie să învățăm să ne punem în locul lor”. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 16 noiembrie 2016, cu tema „A suporta cu răbdare nedreptățile”. În ciuda temperaturilor scăzute din ultimele zile, pelerinii au umplut Piața Sfântul Petru pentru a lua parte la ultima audiență generală din Anul Sfânt al Milostivirii. La saluturile finale, Pontiful Roman i-a îndemnat pe cei prezenți ca odată cu închiderea Porții sfinte să nu își închidă și porțile milostivirii din inimile lor. Sfântul Părinte a subliniat că inima milostivă a lui Dumnezeu nu se închide odată cu Poarta sfântă a milostivirii, iar milostivirea Domnului pe care am trăit-o în acest an trebuie să rămână în noi pentru a fi sursă de inspirație celorlalți.

Episcopul Romei a observat că toți suntem buni în identificarea a ceea ce ne deranjează, iar de multe ori ne deranjează chiar persoanele apropiate. Papa a remarcat că Domnul însuși a trebuit să se folosească de milostivire pentru a suporta reproșurile poporului său.

Papa Francisc: „Să privim înainte de toate la Isus: câtă răbdare a trebuit să aibă în cei trei ani ai vieții sale publice! O dată, în timp ce era pe cale cu discipolii a fost oprit de mama lui Iacov și Ioan, care îi zise: 'Poruncește ca acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și unul la stânga ta, în împărăția ta' (Mt 20,21). Chiar și din acea situație, Domnul se inspiră pentru a da o învățătură fundamentală: împărăția sa nu este o împărăția a puterii și gloriei precum cele pământești, ci de slujire și dăruire față de ceilalți. Isus ne învață să mergem la esențial și să privim cât mai departe pentru a primi cu responsabilitate propria misiune”.

Urmașul lui Petru a spus că de multe ori persoanele care se opresc la lucruri superficiale fac asta deoarece nu au întâlnit pe nimeni care să îi facă să intre în profunzime. Sfântul Părinte a subliniat că acest lucru are o mare importanță mai ales astăzi când pare că lumea și-a pierdut orientarea.

Papa Francisc: „A însoți în căutarea esențialului este frumos și important pentru că ne face să împărtășim bucuria de a gusta sensul vieții. Deseori ni se întâmplă să întâlnim persoane care se opresc asupra lucrurilor superficiale, efemere și banale; uneori pentru că nu au întâlnit pe cineva care să le stimuleze să caute altceva, să prețuiască adevăratele comori. A le învăța să privească la esențial este un ajutor determinant, mai ales într-un timp precum al nostru care pare că și-a pierdut orientarea și urmărește satisfacțiile pe termen scurt. A învăța să descoperim ce anume vrea Domnul de la noi și cum putem corespunde acestui lucru înseamnă a ne pune pe calea creșterii în propria vocație, calea adevăratei bucurii. Astfel, cuvintele lui Isus adresate mamei lui Iacov și Ioan și întregului grup de discipoli, arată calea pentru a evita căderea în invidie, ambiție și lingușire, ispite care sunt mereu ascunse chiar și între noi creștinii. Exigența de a sfătui, mustra și învăța nu trebuie să ne facă să ne simțim superiori celorlalți, ci ne obligă, în primul rând, să fim noi înșine pentru a verifica dacă suntem coerenți cu ceea ce cerem celorlalți. Să nu uităm cuvintele lui Isus: 'De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău?' (Lc 6,41). Duhul Sfânt să ne ajute să fim răbdători în a suporta și umili în a sfătui”.  

La încheierea audienței, Suveranul Pontif a făcut un apel la respectarea drepturilor copiilor și adolescenților, dat fiind faptul că duminica viitoare se celebrează Ziua mondială a drepturilor copiilor și adolescenților.

Papa Francisc: „Duminica viitoare, 20 noiembrie, se celebrează Ziua mondială a drepturilor copiilor și adolescenților. Fac apel la conștiința tuturor, instituții și familii, pentru ca adolescenții și copii să fie mereu protejați și binele lor să fie tutelat pentru a nu cădea niciodată în forme de sclavie, recrutare în grupuri armate și rele tratamente. Comunitatea internațională să vegheze asupra vieții lor: aceasta este speranța mea, garantând fiecărui copil și copile dreptul la școală și educație, pentru ca creșterea lor să fie senină și să se uite cu credință la viitor”.

Primiți acum binecuvântarea de la finalul audienței generale de miercuri, 16 noiembrie, a cărei cateheză a fost dedicată temei „A suporta cu răbdare nedreptățile”.

(rv – I. Ursuleac)








All the contents on this site are copyrighted ©.