2016-11-15 11:12:00

Fiți instrumente ale milostivirii: papa Francisc, pelerinilor olandezi


15 noiembrie 2016. La finalul Sfintei Liturghii celebrată, cu începere de la ora 10, în Bazilica Sfântul Petru (marți, 15 noiembrie), cu participarea pelerinilor din diecezele Olandei, veniți la Roma cu prilejul "Zilei Olandeze" din cadrul Jubileului Milostivirii, papa Francisc a venit în bazilică, adresându-le pelerinilor un salut.

"Anul Sfânt ne face să intrăm și mai mult în legătură cu Isus Cristos, chip al milostivirii Tatălui. Nu ajungem niciodată să terminăm trăirea acestui mare mister al iubirii lui Dumnezeu", a spus pontiful, evidențiind că iubirea lui Dumnezeu "este izvorul mântuirii noastre: întreaga lume și fiecare dintre noi având nevoie de milostivirea divină", care "ne mântuiește, ne dă viață, ne recreează ca adevărați fii și fiice ale lui Dumnezeu"

Sfântul Părinte a amintit totodată că bunătatea mântuitoare a lui Dumnezeu se experimentează îndeosebi în sacramentul Pocăinței și al Reconcilierii. "Scaunul de spovadă este locul unde se dobândește darul iertării și al milostivirii lui Dumnezeu. În acest loc începe transformarea fiecăruia dintre noi și reforma vieții Bisericii", a explicat pontiful, încurajându-i pe pelerinii olandezi să-și deschidă inimile și să se lase plăsmuiți de milostivirea lui Dumnezeu, devenind astfel, la rândul lor, "instrumente ale milostivirii".

Papa Francisc: "Îmbrățișați de Tatăl milostiv care ne oferă întotdeauna iertarea sa, veți fi în măsură să dați mărturie despre iubirea sa în viața de fiecare zi. Bărbaților și femeilor din zilele noastre le este sete de Dumnezeu, le este sete de bunătatea și de iubirea sa. Și voi, asemenea unor "canale" ale milostivirii, puteți ajuta la potolirea acestui fel de sete; puteți ajuta multe persoane să-l redescopere pe Cristos, Salvatorul și Mântuitorul omenirii; ca discipoli misionari ai lui Isus puteți "iriga" societatea prin vestirea Evangheliei și prin fapte de caritate, mai ales față de cei mai nevoiași și față de persoanele lăsate singure".

Încredințând întreaga Biserică și Olanda protecției materne a Preasfintei Fecioare Maria, Maică a Milostivirii, pontiful i-a binecuvântat pe pelerini, cerându-le să se roage pentru el.

 

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.