2016-11-08 13:21:00

Dorința de putere ne împiedică să slujim Domnului: papa Francisc


RV 08 Nov 2016 Pentru a-l sluji bine pe Domnul trebuie să ne ferim de neloialitate și de setea de putere. Acestea au fost cuvintele papei Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți, 8 noiembrie 2016, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Episcopul Romei a reamintit faptul că nu îi putem sluji lui Dumnezeu și lumii în același timp.

Comentând lecturile zilei (Tit 2,1-8.11-14; Ps 36; Lc 17,7-10), Sfântul Părinte a spus că fiecare discipol al Domnului trebuie să repete în gândul său expresia „suntem servitori inutili”. Urmașul lui Petru s-a întrebat apoi care sunt obstacolele care ne împiedică să îl slujim pe Domnul cu libertate. Papa a observat că sunt multe, iar „unul este dorința de putere”.

Papa Francisc: „De câte ori am văzut, poate, în casa noastră: aici eu comand! Și de câte ori, fără a spune, i-am făcut pe alții să simtă că 'eu comand', nu? Dorința de putere… Isus ne-a învățat ca cel care comandă să devină precum cel care slujește. Iar dacă unul vrea să fie primul, să fie slujitorul tuturor. Isus răstoarnă valorile lumii. Această dorință de putere nu este calea pentru a deveni un slujitor al Domnului, mai mult: este un obstacol, unul dintre acele obstacole pe care l-am rugat pe Domnul să le îndepărteze de la noi”.

Pontiful Roman a observat că neloialitatea este un obstacol care poate fi prezent și în viața Bisericii. Sfântul Părinte a avertizat că acest lucru se întâmplă „când cineva vrea să îl slujească pe Domnul, dar slujește și altor lucruri care nu sunt ale Domnului”.

Papa Francisc: „Domnul ne-a spus că niciun slujitor nu poate avea doi stăpâni. Ori îl slujește pe Dumnezeu, ori slujește banului. Isus ne-a spus-o. Acesta este un obstacol: neloialitatea. Care nu este același lucru cu a fi păcătos. Toți suntem păcătoși și ne pocăim pentru asta. Dar a fi neloiali și a face joc dublu, nu? A juca în dreapta și în stânga, a juca pentru Dumnezeu și pentru lume, nu? Și acesta este un obstacol. Cel ce are dorință de putere și cel care este neloial, cu greu poate sluji sau deveni slujitor liber al Domnului”.

Suveranul Pontif a subliniat faptul că aceste obstacole, în special neloialitatea, „înlătură pacea și ne duc la neliniște în inimă, la a nu avea pace, la a fi mereu anxioși”. Aceste lucruri, a mai spus episcopul Romei, „ne duc la a trăi în acea tensiune a vanității mondene, a trăi pentru a părea”.

Papa Francisc: „Slujirea lui Dumnezeu este liberă: noi suntem fii, nu sclavi. A-l sluji pe Dumnezeu în pace, cu seninătate, pentru că El însuși a eliminat de la noi obstacolele care îndepărtează pacea și seninătatea, înseamnă a-l sluji cu libertate. Când îl slujim pe Domnul cu libertate simțim acea pace mai profundă, nu? Aceea a vocii Domnului: 'Vino, vino, slujitor bun și credincios'. Toți dorim să îl slujim pe Domnul cu bunătate și credincioșie, dar avem nevoie de harul său: singuri nu putem. Pentru aceasta trebuie să cerem mereu acest har, ca El să îndepărteze obstacolele, ca El să ne dea această seninătate, această pace a inimii pentru a-l sluji în mod liber, nu ca sclavi, ci ca fii”.

(rv – I. Ursuleac) 








All the contents on this site are copyrighted ©.