2016-11-05 13:41:00

La papa Francisc, Familia de Habsburg, în pelerinaj jubiliar la Roma


RV 05 nov 2016. Sâmbătă, 5 noiembrie 2016, Sfântul Părinte a primit în Sala Clementină din Palatul Apostolic aproximativ 300 de membri ai Familiei de Habsburg cu ocazia pelerinajului jubiliar. În scurtul său discurs, Sfântul Părinte a subliniat faptul că au venit împreună pentru că ”familia în sens larg, cu bogăția legăturilor și a varietății sale, este o valoare de redescoperit în timpurile noastre”.
Papa Francisc: ”Cu această fericită ocazie, voi marcați și comemorarea liturgică a Fericitului Carol de Austria, care a fost întronat chiar acum o sută de ani. Prezența sa spirituală în mijlocul vostru face în așa fel încât familia de Habsburg să nu fie îndreptată spre trecut de o manieră nostalgică ci, dimpotrivă, să fie prezentă în mod activ în istoria de astăzi, cu provocările și necesitățile ei”.

Pontiful a menționat astfel faptul că unii membri ai Familiei îndeplinesc roluri de prim plan în organizații de solidaritate și promovare umană și culturală, precum și în susținerea proiectului de a face din Europa o casă comună fondată pe valorile umane și creștine.
Papa Francisc: ”Cu bucurie am aflat că în noua generație a Familiei voastre s-au maturizat unele vocații la preoție și la viața consacrată. Îi mulțumesc Domnului împreună cu voi și găsesc în aceasta o nouă confirmare a faptului că familia creștină este primul teren în care semințele vocațiilor – pornind întocmai de la cea conjugală, care este o adevărată vocație – pot să înmugurească și să se dezvolte”.

Sfântul Părinte a remarcat faptul că Fericitul Carol de Austria a fost mai presus de toate ”un bun tată de familie și, ca atare, un slujitor al vieții și al păcii”. El a cunoscut războiul, fiind simplu soldat la începutul Primului Război Mondial. După ce a preluat coroana regală în 1916, a fost ”sensibil la glasul papei Benedict al XV-lea” și ”s-a străduit cu toate puterile pentru pace, chiar cu prețul de a fi neînțeles și luat în râs”. ”El”, a încheiat Pontiful, ”ne oferă astfel un exemplu mai actual ca niciodată și îl putem invoca în rugăciune ca mijlocitor pentru a dobândi de la Dumnezeu pace pentru omenire”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.