2016-10-13 10:16:00

Drum comun: prefața papei Francisc la biografia patriarhului Bartolomeu


13 octombrie 2016. Cotidianul vatican "l'Osservatore Romano" a publicat în ediția de miercuri, 12 octombrie, prefața papei Francisc la biografia oficială a patriarhului ecumenic Bartolomeu I, intitulată "Bartolomeu apostol și vizionar". De asemenea, a fost publicată și contribuția lui Benedict al XVI-lea la volumul apărut recent în Statele Unite ale Americii, în contextul împlinirii a 25 de ani de la alegerea sa la Scaunul din Constantinopol.

Intitulată "Cammino comune" (Drum comun), prefața pontifului istorisește prima întâlnire pe care a avut-o cu Bartolomeu I, petrecută la Roma, în ziua în care și-a început ministerul petrin. "Am simțit că mă întâlneam cu un om care 'umblă în credință' (cfr 2 Corinteni 5,4)", scrie pontiful amintind totodată de întâlnirile succesive de la Ierusalim, Roma și Constantinopol, care au întărit afinitatea lor spirituală.

"Biserica Romei și Biserica Constantinopolului sunt unite de o profundă și antică legătură pe care nici măcar secolele de tăcere și de neînțelegeri nu au reușit să o distrugă. Această legătură este simplificată de relația dintre cei cărora tradiția le atribuie fondarea Bisericilor noastre, adică apostolii Petru și Andrei, doi frați de sânge, dar mai ales doi discipoli ai Domnului Isus care, împreună, au crezut în El, l-au urmat și, în final, au împărtășit destinul său pe cruce, ambii cu speranța de a sluji venirii împărăției sale", scrie pontiful în prefața biografiei oficiale a patriarhului ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu.

În prefață, pontiful îi amintește și pe iluștrii predecesori Athenagoras I și Paul al VI-lea care au lăsat în ereditate misiunea sacră de a parcurge în sens invers calea ce a dus la separarea Bisericilor noastre, "pentru a însănătoși originea îndepărtării reciproce și pentru a continua restaurarea deplinei comuniuni în credință și iubire, conștienți de diferențele legitime dintre noi, așa cum era în primul mileniu".

Pontiful a amintit totodată angajarea comună în favoarea unei lumi mai drepte și mai respectuoase față de demnitatea și libertățile fundamentale, printre care libertatea religioasă este cea mai importantă. De asemenea, papa Francisc evidențiază profunda sensibilitate spirituală avută de patriarhul Bartolomeu față de "dureroasa condiție a umanității actuale, într-atât de lovită de violențe de nedescris".

Reflecția papei emerit Benedict al XVI-lea, intitulată "Tovarăși de drum" istorisește de asemenea parcursul legăturii cu patriarhul de Constantinopol, întâlnire care a căpătat o nouă dimensiune odată cu alegerea lui Benedict al XVI-lea la sediul lui Petru. "Consider deosebit de frumos faptul că, după renunțarea mea, patriarhul mi-a rămas mereu aproape, în mod personal, venind chiar să mă viziteze în micul meu schit. În multe colțuri din apartamentul meu se află amintiri primite de la el, aceste obiecte fiind nu doar semne pline de afecțiune ale prieteniei noastre, dar și simboluri ale unității dintre Constantinopol și Roma, semne ale speranței că ne îndreptăm spre unitate", scrie Benedict al XVI-lea în reflecția inclusă în biografia oficială a patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu I.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.