2016-10-11 13:39:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 11 octombrie 2016


RV 11 oct 2016. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: nu, unei religii de machiaj și aparențe
Isus ne cere să facem binele cu umilință, ferindu-ne de aparență și de prefăcătorie: a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii celebrată marți, 11 octombrie 2016, comemorarea liturgică a Sfântului Ioan al XXIII-lea, în capela reședinței sale din Casa ”Sf. Marta”. Comentând lecturile biblice ale zilei, pontiful a atras atenția la pericolul unei ”religii de machiaj”. Calea Domnului, a afirmat Sfântul Părinte, este calea umilinței. Libertatea creștină vine de la Isus, ”nu de la faptele noastre”, a remarcat papa Francisc, făcând referință la prima lectură biblică a Sfintei Liturghii, luată din Scrisoarea Sfântului apostol Paul către Galateni (Gal 5,1-6). Faptele omului sunt și în atenția lui Isus, în Evanghelia zilei (Lc 11,37-41). Domnul îi reproșează unui fariseu atașamentul față de aparențe și nu față de esențialul credinței. Acelui învățător al legii, care îl criticase pe Isus pentru că nu făcuse ritualul spălării înainte de prânz, Domnul îi răspunde fără echivoc: ”Voi, fariseii, curățați exteriorul paharului și al farfuriei, dar în interiorul vostru sunteți hrăpăreți și răutăcioși” (v. 39). 

Preotul albanez Simoni: din temnițele comuniste la demnitatea de cardinal
La 21 septembrie 2014, lumea făcea cunoștință cu părintele Ernest Simoni. Papa Francisc asculta cu vădită emoție mărturia lui, în timpul călătoriei apostolice la Tirana, în Albania. Închis, torturat, constrâns la munci forțate și condamnat de mai multe ori la moarte, părintele Ernest s-a încredințat cu totul lui Isus, învingând astfel totalitarismul comunist care a subjugat Albania timp de decenii. 

Episcopii europeni: negarea lui Dumnezeu, sărăcire spirituală și socială
„Eliminarea sau negarea apartenenței lui Isus Cristos la Dumnezeu nu este o garanție a dezvoltării, dar stă la originea sărăcirii spirituale și morale care caracterizează timpurile noastre și care, pe termen lung, generează și sărăcie socială, economică și culturală”. Este mesajul președinților Conferințelor episcopale din Europa dat la încheierea plenarei de la Monaco, în care Bătrânul Continent este îndemnat să nu marginalizeze creștinismul. În cadrul plenarei anuale, cardinalul italian Angelo Bagnasco a fost ales noul președinte al Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa.

Statele Unite ale Americii. Biografia oficială a patriarhului ecumenic Bartolomeu, cu o prefață de papa Francisc
Are ca titlu, în engleză, ”Bartolomeu. Apostol și vizionar”, și o prefață semnată de papa Francisc, prima biografie detaliată a patriarhului ecumenic Bartolomeu, care apare marți, 11 octombrie 2016, în librăriile din Statele Unite ale Americii. Biografia oficială este scrisă de John Chryssavgis, teolog, arhidiacon al Scaunului Ecumenic și consilier al patriarhului în chestiuni de mediu. Volumul face referință la documente bisericești și note personale, dar în cea mai mare parte este rodul contactului direct cu ierarhul Bisericii ortodoxe. Prezentarea volumului, promovată de arhieparhia greco-ortodoxă a Americii, coincide cu cea de-a 25-a aniversare a alegerii lui Bartolomeu la conducerea patriarhatului ecumenic. Înscăunarea sa a avut loc pe 2 noiembrie 1991. Biografia se bucură de contribuții semnificative ale unor personalități marcante ale timpului nostru, atât pe plan religios cât și civil, precum papa emerit Benedict XVI, arhiepiscopul anglican Rowan Williams, rabinul David Rosen, și vice-președinții Statelor Unite ale Americii Joe Biden și Al Gore. ”Această primă biografie completă a patriarhului ecumenic Bartolomeu”, a explicat arhiepiscopul Demetrios al arhieparhiei greco-ortodoxe a Americii, ”prezintă un mare apostol contemporan al lui Cristos atât generațiilor de credincioși cât și celor care nu cred, impresionați de puternicul său mesaj de reconciliere, pace, speranță, iubire și răscumpărare pentru toate făpturile lui Dumnezeu”. Patriarhul Bartolomeu, a mai spus arhiereul, ”continuă să tindă spre unitate în sânul comunității ortodoxe și să construiască punți spre ceilalți oameni. Este o îndatorire grea, dar importantă, pentru că Biserica pe care o conduce, cu sediul la Istanbul, reprezintă o mică minoritate în spațiul religios local”. Reprezentanții editurii ”Thomas Nelson”, cu sediul la Nashville, în Tennessee, au declarat că ”este o onoare publicarea acestei cărți fundamentale despre un om atât de important și smerit. El reprezintă un tezaur pentru ortodocși, dar și o busolă spirituală pentru milioane de credincioși din lumea întreagă”. 

Cetatea Vaticanului. Jandarmeria susține un proiect pentru copiii din Bangui și Valle del Tronto
Cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la înființare, Jandarmeria Cetății Vaticanului a anunțat proiectul AVRAI pentru susținerea copiilor din Bangui, în R. Centrafricană, și din Valle del Tronto, din regiunea italiană Marche, afectată de cutremurul din 24 august a.c. Inițiativa, lansată în colaborare cu Fundația O'Scia', cuprinde un concert-eveniment al cantautorului italian Claudio Baglioni. Concertul va avea loc în mod excepțional pe 17 decembrie 2016 în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului. Primul scop benefic al proiectului are în vedere situația din R. Centrafricană, unde recentul război civil a lăsat în urmă importante carențe formative și structurale în domeniul sanitar. Ajutoarele vor susține formarea medicilor, școala de specializare în pediatrie și construcția de noi pavilioane sanitare prin intermediul Spitalului ”Bambino Gesù”. Al doilea obiectiv al proiectului AVRAI se îndreaptă spre copiii din Valle del Tronto, afectați de recentul seism din centrul Italiei. Pentru a facilita participarea publicului la această inițiativă de binefacere, organizatorii au pregătit un spațiu special pe site-ul news.va, un call center (+39 3356485882) și un Info Point la oficiul poștal mobil amenajat în Piața San Pietro. 

Haiti/Uragan. Un milion de euro de la Conferința Episcopală Italiană
Conferința Episcopală Italiană a alocat un milion de euro, din fondurile 8 la mie, pentru a oferi asistență sutelor de mii de persoane care au rămas fără adăpost și alimente în Haiti după trecerea uraganului Matthew. Suma alocată va fi gestionată de asociația Caritas Italia, care a trimis în țara caraibiană mai multe echipe de operatori sociali încă de la cutremurul din 2010. Principalele bunuri de urgență au în vedere apa potabilă, alimente și îmbrăcăminte de primă necesitate. Inițiativa Bisericii catolice din Italia reprezintă un răspuns la apelul papei Francisc lansat duminica trecută la rugăciunea ”Angelus”. ”Dau asigurarea apropierii mele spirituale față de locuitori”, spunea Sfântul Părinte, ”și îmi exprim încrederea în simțul solidarității Comunității internaționale, al instituțiilor catolice și al persoanelor de bună voință”. 

Mexic. Campanie de rugăciune după uciderea a trei preoți
În Mexic, după recenta asasinare a unor preoți, mons. José Trinidad Zapata Ortiz, episcop de Papantla, i-a îndemnat pe credincioși să se roage pentru pace în Mexic și în întreaga lume.  La sfârșitul lunii septembrie, au fost uciși în Mexic trei preoți: primii doi –  Alejo Naborì e José Alfredo Jimenez – au fost sechestrați și uciși la Poza Rica, în statul Veracruz, în vreme ce uciderea celui de-al treilea preot, José Alfredo Lopez Guillen, s-a petrecut în Statul Michoacan. Papa Francisc și-a exprimat profunda întristare pentru uciderea celor trei preoți atât printr-o telegramă cât și la rugăciunea Angelus din 25 septembrie, lansând un apel la oprirea unor astfel de violențe. Într-o notă dată publicității, episcopul mexican evidențiază "agravarea faptelor de violență", izvorâte și din lăcomie, corupție și impunitate, aspecte adânc înrădăcinate în societate. Păstorul diecezei de Papantla îndeamnă la depășirea "crizei moralități" răspândită pe întreg teritoriul mexican, făcând apel la combaterea violenței în mod eficient, deoarece "nerespectarea drepturilor omului și îndepărtarea lui Dumnezeu din societate împiedică schimbarea situației actuale". "Construirea unei societăți fără Dumnezeu și chiar împotriva lui Dumnezeu înseamnă urmarea unui parcurs al morții și distrugerii", a atras atenția mons. Zapata Ortiz.Episcopul de Papantla îi îndeamnă pe credincioși să recite rugăciunea Rozariului "când pot și unde pot", pentru a cere de la Maica Domnului darul păcii. "Să spunem zilnic Rozariul cu această intenție, atât în privat cât și în cadrul comunității, în capelă, în familie, acasă sau în grupuri de rugăciune", scrie monseniorul Zapata Ortiz, explicând că o astfel de bătălie poate fi câștigată doar în genunchi, adică prin rugăciune. Totodată, preoții și episcopii sunt îndemnați "să dea mărturie despre învățăturile Evangheliei prin propria viață", astfel încât catolicii mexicani să aibă "curajul de a-și trăi credința în ciuda timpurilor dificile". (AM)

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.