2016-10-01 13:34:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 1 octombrie 2016


RV 01 Oct 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc în Georgia: predica Sfintei Liturghii de la Tbilisi
”Să ne deschidem inimile la mângâierea lui Dumnezeu”. ”Didi madloba!” – Vă mulțumesc mult!”. În cea de-a doua zi a călătoriei apostolice în Georgia, sâmbătă, 1 octombrie 2016, papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie pe stadionul ”Mikhail Meskhi” din Tbilisi împreună cu aproximativ 6-7 mii de credincioși. Ritul sacru, urmând prescrierile de la comemorarea liturgică a Sfintei Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, a început la ora locală 10.00, fiind prezent administratorul apostolic al latinilor din Caucaz, episcopul Giuseppe Pasotto, alături de reprezentanți ai altor religii și ai autorităților locale. Contrar celor anunțate anterior, delegația Patriarhiei ortodoxe a Georgiei nu a asistat la Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc. La rugăciunea credincioșilor au răsunat limbile micilor comunități catolice locale – georgiană, armeană, aramaică, rusă și polonă. La încheierea celebrării euharistice, pe mega-ecranul de lângă altar au apărut cuvintele lui Isus din Evanghelie ”Ut unum sint”, ”Ca toți să fie una”, literele venind una câte una din diferite direcții până s-au alăturat și au format un mesaj înțeles de toți oamenii. ”Prezența lui Dumnezeu în inimă este izvorul mângâierii noastre în evenimentele vieții, dar pentru a o primi este nevoie a se face mici, smeriți și încrezători în Dumnezeu Tatăl”, a spus papa Francisc la predica Sfintei Liturghii, făcând referință la lecturile biblice proclamate în comemorarea liturgică a Sfintei Tereza a Pruncului Isus. 

Papa Francisc în Georgia: vizita la centrul catolic de asistență sanitară și la catedrala ortodoxă din Mtsketa (Tbilisi)
După Sfânta Liturghie de pe stadionul ”M. Meskhi” din Tbilisi, papa Francisc a mers la nunțiatură pentru prânz. Sâmbătă după amiază, pe agenda călătoriei apostolice în Georgia, întâlnirea Sfântului Părinte cu preoții și persoanele consacrate la biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, vizita la centrul catolic de asistență sanitară ”Redemptor Hominis”, întâlnirea cu asociațiile catolice de caritate și vizita la catedrala patriarhală ”Svetițkoveli”, centrul spiritual al Bisericii ortodoxe georgiene. Duminică, Pontiful pleacă din Georgia în cursul dimineții și ajunge în Azerbaidjan, pentru ultima etapă a călătoriei sale apostolice în Caucaz.

Programul călătoriei apostolice în Azerbaidjan
Călătoria apostolică în Azerbaidjan (2 octombrie 2016) are moto cuvintele ”Suntem toți frați”, care se inspiră din cuvintele lui Isus din Evanghelia după Matei (23,8). Papa Francisc ajunge în Azerbaidjan duminică, 2 octombrie, la ora locală 9.30, pe aeroportul internațional ”Heydar Aliyev” din Baku. După ceremonia de primire, Pontiful celebrează Sfânta Liturghie în biserica ”Neprihănita Zămislire” de la Centrul salezienilor din Baku, unde va ține omilia celebrării euharistice și va recita rugăciunea ”Angelus”. Papa stă la prânz împreună cu misionarii salezieni și cu membrii suitei papale. La 15.30 are loc ceremonia oficială de bun venit în Piața Palatului Prezidențial din Ganjlik, urmată de vizita protocolară la președintele Republicii. Succesiv, Papa aduce un omagiu la Monumentul celor căzuți pentru independență și are o întâlnire cu autoritățile țării, în cadrul căreia va ține primul discurs oficial în Azerbaidjan. La ora 17.45 papa Francisc are o întâlnire privată cu șeicul musulmanilor din Caucaz în moscheea ”Heydar Aliyev”, urmată de întâlnirea inter-religioasă cu șeicul musulmanilor și cu reprezentanții celorlalte religii, cu un nou discurs din partea Sfântului Părinte. În fine, la ora locală 19.00, ceremonia de plecare, pe aeroportul din Baku, și întoarcerea la Roma, unde sosirea este prevăzută la ora 22.00.

Urările transmise de papa Francisc la Anul Nou evreiesc
A fost difuzat astăzi mesajul Sfântului Părinte adresat Comunității ebraice din Roma în preajma festivităților ebraice Rosh ha-Shanah 5777, Yom Kippur și Sukkot. ”Cu ocazia frumoaselor festivități”, se citește în mesajul pe care papa Francisc l-a adresat Rabinului șef al Romei, Riccardo Di Segni, ”îmi este deosebit de drag să vă transmit cele mai sincere felicitări. Gândul meu se extinde și la comunitățile ebraice din lumea întreagă, cu speranța ca sărbătorile care se apropie să aducă tuturor binecuvântări îmbelșugate. Cel preaînalt să ne dăruiască pacea și dorința neobosită de a o promova. În veșnica sa milostivire, să dăruiască speranță și seninătate zilelor noastre și să întărească legăturile de prietenie între noi”.

Un nou director numit de Sfântul Scaun la spitalul ”Institutul de Dermopatie al Nepriănitei”
În conformitate cu statutul fundației ”Luigi Maria Monti”, Sfântul Scaun a numit-o astăzi, 1 octombrie 2016, pe prof. Maria Pia Garavaglia în funcția de președinte al Consiliului de administrație al fundației căreia îi aparține ”Institutul de Dermopatie al Neprihănitei” (”Istituto Dermopatico dell’Immacolata” - IDI): se citește într-un comunicat difuzat de Sala de Presă a Sfântului Scaun. Fost ministru al sănătății în Italia și Comisar al Crucii Roșii italiene, prof. Garavaglia îi succede cardinalului Giuseppe Versaldi, care în ultimii ani a îndeplinit rolul de ”cardinal patron” al fundației într-o perioadă de mare dificultate și urgență, în care devenise necesară supravegherea Sfântului Scaun. În forme diferite, dată fiind situația parțial îmbunătățită, Sfântul Scaun continuă să fie aproape de IDI care, la peste o sută de ani de la fondare, este una dintre cele mai importante realități spitalicești din Europa în ceea ce privește tratamentul bolilor de piele, chiar și al celor mai rare, în care lucrează resurse și profesionalități care nu pot fi pierdute. Fericitul Luigi Maria Monti a înființat congregația ”Fiii Neprihănitei Zămisliri” pentru ca, în spirit de caritate, să ofere ajutor categoriilor mai slabe și lipsite de apărare ale populației. Sfântul Scaun își dorește ca, în acest spirit, Fundația să continue misiunea sa într-un context de globalizare în care apar noi patologii și noi forme de sărăcie, găsind spații tot mai adecvate pentru prezența congregației ”Fiii Neprihănitei Zămisliri”, care păstrează carisma fondatorului. 

Nigeria. Rectorul seminarului din Tansi a fost eliberat
Părintele Emmanuel Dim, rectorul Seminarului major din Tansi, în Nigeria, a fost eliberat, după ce fusese răpit de curând, informează agenția Fides. Informația a fost făcută publică de părintele Hyginus Aghalour, din dieceza de Nnewi. Conform părintelui Aghalour, în seara zilei de luni, 26 septembrie 2016, câțiva păstori Fulani, care erau înarmați, au blocat mașina cu care se deplasa părintele Dim împreună cu alți doi preoți. În urma atacului, preotul Emmanuel Dim a fost răpit, iar ceilalți doi preoți au fost răniți ușor. Conform diecezei de Awka pentru eliberarea părintelui Dim nu a fost plătită nici o recompensă. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru eliberarea părintelui Emmanuel Dim, rectorul Seminarului major din Tansi, fără a se plăti nici o răscumpărare”, se citește într-o notă a agenției Fides, care îl citează pe episcopul de Awka, mons. Paulinus Chukwuemeka Ezeokafor. De asemenea, prelatul a cerut autorităților de statul din Enugu și celor federale să garanteze siguranța populației, expusă riscurilor datorită incursiunilor păstorilor Fulani.

Considerații omiletice la Duminica XXVII (anul C): Măreşte-ne credinţa!
Conform tradiţiei apostolice, care datează încă din ziua învierii lui Cristos, Biserica celebrează misterul pascal în fiecare a opta zi, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau duminica. În această zi ne adunăm în lăcaşurile de rugăciune pentru ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu şi participând la sfânta Euharistie, să ne amintim de patima, învierea şi gloria Domnului Isus şi să-i mulţumim lui Dumnezeu, care ne-a „renăscut la o nădejde vie prin învierea lui Cristos din morţi” (1Pt 1,3). Liturghia acestei duminici începe cu o mărturisire de credinţă din cartea Esterei: „Toate se află în stăpânirea ta, Doamne, şi nimeni nu se poate împotrivi voinţei tale. Căci tu ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se află în ele; tu eşti Stăpânul universului” (cf. Est 5,17). Într-un moment de mare cumpănă pentru toţi cei din neamul său aflaţi în diaspora persană, un evreu evlavios numit Mardoheu este hotărât să rămână neclintit în credinţa strămoşilor. Era convins că Dumnezeu are grijă de poporul său şi îl eliberează din orice primejdie. Astăzi, lecturile liturgice ne invită să avem mai mult credinţă în Dumnezeu şi să fim slujitori dezinteresaţi şi umili ai Domnului în comunitatea noastră. 
Considerațiile omiletice la Duminica XXVII (anul C) sunt prezentate de mons. Anton Lucaci.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.