RV 17 sep 2016. ”Prima experiență a unui refugiat să nu fie coșmarul
de a dormi în frig pe stradă, ci primirea caldă și umană”. Sfântul Părinte a primit sâmbătă în audiență membrii Confederației Europene
și ai Uniunii Mondiale a foștilor Studenți ai Iezuiților, care au organizat la Roma
în aceste zile o conferință internațională despre migrații și criza refugiaților.
”Este cea mai mare criză umanitară după al Doilea Război Mondial”, a spus pontiful
în discursul său, subliniind că în prezent peste 65 de milioane de persoane sunt constrânse
să-și abandoneze locuințele și să plece în altă parte. Dincolo de statistică, a remarcat
Sfântul Părinte, fiecare dintre aceștia ”are un nume, un chip și o istorie, precum
și dreptul inalienabil de a trăi în pace și de a aspira la un viitor mai bun pentru
copiii lor”.
Papa Francisc: ”În decursul acestui An al milostivirii Poarta Sfântă a bazilicii San Pietro
a rămas deschisă, pentru a aminti că milostivirea lui Dumnezeu este oferită tuturor
celor care au nevoie, acum și întotdeauna. Milioane de credincioși au făcut pelerinajul
la Poarta Sfântă, aici și în bisericile din toată lumea, amintindu-și de faptul că
milostivirea lui Dumnezeu durează pentru totdeauna și este adresată tuturor. Și cu
ajutorul vostru, Biserica va fi capabilă să răspundă pe deplin la tragedia umană a
refugiaților prin fapte de milostivire care să promoveze integrarea lor în contextul
european și dincolo de acesta. Vă încurajez, de aceea, să dați bun venit refugiaților
în casele și comunitățile voastre, astfel încât prima lor experiență în Europa să
nu fie coșmarul de a dormi în frig pe stradă, ci o primire caldă și umană. Amintiți-vă
că ospitalitatea autentică este o valoare evanghelică profundă care alimentează iubirea
și este cea mai mare siguranță a noastră împotriva odioaselor atacuri teroriste”.
(rv - A. Dancă)
All the contents on this site are copyrighted ©. |