2016-09-04 11:36:00

Viața Maicii Tereza, semn al iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate


4 septembrie 2016. „Dacă auziți că vreo femeie nu vrea să păstreze copilul și dorește să avorteze, căutați să o convingeți să îmi aducă acel copil. Eu îl voi iubi, văzând în el semnul iubirii lui Dumnezeu”, a spus Maica Tereza la Oslo, în data de 10 decembrie 1979, când i-a fost acordat premiul Nobel pentru pace. Sunt greu de numărat pruncii care au devenit au devenit copiii de suflet ai Maicii Tereza. De câțiva ani, călugărița care se definea "un creion în mâinile lui Dumnezeu" a devenit pentru brazilianul Marcilio Haddad Andrino, un membru al familiei, ajungând să facă parte din viața soților Andrino, după ce Marcilio a fost vindecat în mod inexplicabil de punct de vedere medical, prin mijlocirea Maicii Tereza, miracol care a permis canonizarea de duminică, 4 septembrie, a fondatoarei Misionarelor Carității.

De profesie inginer, în 2006, când avea 33 de ani, Marcilio a început să sufere de violente dureri de cap. Doi ani mai târziu, în 2008, medicii aveau să-i descopere opt abcese cerebrale, în urma cărora s-a instalat o formă gravă de hidrocefalie. "Aveam o relicvă a Maicii Tereza, pe care mi-o dăduse parohul, înainte de a mă căsători", istorisește Fernanda, soția lui Marcilio, prezentă la recentul Miting al prieteniei între popoare, de la Rimini.  Fernanda așeza relicva pe capul soțului și se ruga în acea perioadă de grea încercare, care avea să intensifice legătura lor de iubire. La rândul său, Marcilio a istorisit: "Pe 9 decembrie 2008, m-am trezit cu o durere de cap insuportabilă. Nu reușeam nici să vorbesc. I-am cerut soției să se roage pentru mine căci îmi simțeam capul plesnind de durere. Numeroșii medici care m-au vizitat atunci au constatat că situația era foarte compromisă. Câteva ore mai târziu, m-am trezit în sala de operație, fără nicio durere de cap și cu o imensa stare de pace interioară. 'Ce se întâmplă? De ce mă aflu aici?', am întrebat. Chirurgul mi-a spus că urma să fiu operat însă, dat fiind că mă simțeam mai bine, fusese luată decizia de a fi operat a doua zi, urmând să fiu dus în secția de terapie intensivă."

Pentru Marcilio, nu era doar o îmbunătățire temporară a situației, după cum s-ar putea crede. "În ziua următoare – a continuat Marcilio – imaginile investigațiilor de specialitate au indicat o reducere de 70% a abceselor și dispariția hidrocefaliei. După trei zile, am făcut alte analize. Dispăruseră chiar și cicatricele abceselor. Așa am descoperit că mă vindecasem.

De Crăciun, întors acasă, Marcilio a stat de vorbă cu preotul care l-a însoțit de parcursul bolii,  cel de la care a primit Maslul. "Din dialogul cu el" – a spus – "a rezultat certitudinea că Maica Tereza a mijlocit pentru noi. Fernanda s-a rugat pentru mine fără încetare, implorându-i mijlocirea."

Marcilio nu doar s-a vindecat, prin mijlocirea Maicii Tereza, reluându-și complet activitatea, dar a devenit între timp și tatăl a doi copii. El nu vrea ca vindecarea sa să fie considerată un privilegiu. "Milostivirea lui Dumnezeu este destinată tuturor. Acesta este mesajul Maicii Tereza de Calcutta". "Sper ca această canonizare a Maicii Tereza să deschidă popoarele spre învățătura milostivirii reciproce", a spus Marcilio, în vreme ce soția lui, Fernanda, a spus că simte o gratitudine imensă față de Dumnezeu și de Maica Tereza, o gratitudine care crește și se reînnoiește ori de câte ori își vede soțul și fiii".

Cu numele de mireană Agnes Gonxha Bojaxhiu,  Maica Tereza de Calcutta s-a născut la 26 august 1910, în orașul Skopje, aflat în prezent în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. În adolescență, a frecventat un grup de tineri condus de un preot iezuit care a îndemnat-o la deschidere față de posibilitatea de a-și consacra viața lui Dumnezeu și de a fi călugăriță misionară. Avea să intre mai întâi în rândul Surorilor din Loretto, la 17 ani fiind trimisă la Calcutta, unde a predat la un liceu. Înțelegând că vocația ei era diferită, simțindu-se chemată la slujire în mijlocul locuitorilor din periferii, printre cei mai săraci și abandonați, Maica Tereza a părăsit mănăstirea pentru a merge să predea copiilor săraci din cartierele mărginașe și a-i îngriji la domiciliu pe bolnavii aflați în condiții de sărăcie extremă.  După un an, câteva dintre elevele de la liceul unde predase i s-au alăturat și, împreună, au început să se îngrijească de muribunzii care zăceau pe străzi. În 1950, este recunoscută  Congregația Misionarele Carității, de drept diecezan, devenind în 1965, congregație de drept pontifical. În anul morții sale, 1997, congregația număra 3842 de călugărițe active în 594 de case, din 120 de națiuni, inclusiv în România.

În casele Surorilor Carității au găsit alinare și ajutor muribunzi, bătrâni fără adăpost, copii abandonați, mai ales cei cu forme grave de handicap, mame singure, tinere fugite din sclavia prostituției, femei victime ale violenței domestice și bolnavi de HIV-SIDA.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.