2016-08-29 09:41:00

Mongolia, sfințit primul preot autohton: catolici în creștere


29 august 2016. Biserica din Mongolia, cea mai tânără comunitate catolică din lume, a sărbătorit consacrarea primului preot autohton. În catedrala Sfinții Petru și Paul, din capitala Ulan Bator, Joseph Enkeeh-Baatar a fost sfințit preot duminică, 28 august a.c., primul preot de origine mongolă urmând să-și desfășoare misiunea sacerdotală în mica comunitate catolică din Arvaiheer, alcătuiră din 21 de credincioși. Evenimentul este istoric, semnalând o creștere a Bisericii din continentul asiatic, în ultimii ani.

Părintele Bernardo Cervellera, directorul agenției "Asia News", a explicat importanța momentului, într-un interviu pentru Radio Vatican, solicitat de colegul nostru Salvatore Tropea:
R. – Este un moment important, fiind vorba despre primul preot dintr-o comunitate care a prin viață din cenușă,  care nu exista de fapt. Primii misionari au început să stabilească relații de prietenie cu aceste mici comunități și faptul că, în prezent, există și un preot este un dar foarte mare pentru această Biserică, însemnând că semințele cultivate de misionari au fost rodnice. A activa în Mongolia înseamnă să te confrunți, pe de o parte, cu o cultură caracterizată de șamanism, prin urmare preoții sunt văzuți ca un punct de întâlnire dintre Cer și pământ, dintre Dumnezeu și om; pe de altă parte, există o puternică tradiție budistă, tibetană. Prin urmare, faptul că există acum un preot în Mongolia, care aparține acestei culturi și care, pe de altă parte, a primit vestirea lui Isus Cristos, poate realiza într-adevăr acea misiune de inculturație, atât din punct de vedere cultural cât și teologic, ce este cu mult mai dificil de îndeplinit pentru un misionar străin.

Părintele Cervellera a oferit câteva elemente privind creșterea Bisericii din Mongolia, nu doar din punct de vedere numeric dar și din perspectiva apostolatului și a evanghelizării:
R. – Biserica a crescut foarte lent și cu răbdare, prin relații de prietenie, oferindu-le copiilor posibilitatea de a avea o grădiniță, un loc destinat recreării și studiului. De asemenea, a oferit ajutor și femeilor care se confruntă cu situații de sărăcie extremă, încercând să găsească un loc de muncă pentru femeile și bărbații care nu aveau nicio sursă de venit. Biserica are posibilitatea acestor forme de ajutor pentru că în Mongolia, prin lege, investitorii străini trebuie să angajeze și personal local. Desigur, pe de o parte, această prevedere constituie o limitare însă, pe de altă parte, oferă Bisericii posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea economică a țării. După prăbușirea imperiului sovietic, Mongolia garantează libertatea  religioasă. Însă, în privința religiilor venite din exterior există mare prudență, din teamă de prozelitism. De aceea, autoritățile sunt foarte atente și eliberează permise cu dificultate, în urma verificărilor și punând o serie de condiții. Însă, chiar dacă în mod lent, Biserica continuă să crească.

Întrebat dacă istoricul eveniment reprezentat de consacrarea primului preot autohton ar putea fi un semnal că în Mongolia și în Asia, în general, Biserica ar putea continua să crească și în viitor, directorul agenției catolice de știri Asia-News a răspuns:
R. – Faptul că în Mongolia a luat naștere prima vocație la preoție exprima intensa sete de Dumnezeu, o vie căutare a contactului cu divinitatea, ce se înregistrează nu doar în această țară ci în întreg continentul asiatic. Aceste popoare care au cunoscut dominația comunistă, au fost obișnuite cu materialismul, acum simțul religios și credința cunoscând o creștere. Trebuie de asemenea specificat că primul preot autohton din Mongolia a fost format în Coreea de Sud, Biserica coreeană fiind foarte dornică și activă în alimentarea unei relații de fraternitatea cu Biserica din Mongolia. Biserica coreeană, una dintre cele mai active din Asia, ajută comunitatea din Mongolia și consideră că, în Asia, evanghelizarea are multe posibilități.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.