2016-08-01 13:00:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 1 august 2016


RV 01 Aug 2016 Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc: Tinerii, speranța viitorului, cu două condiții: memorie și curaj
La încheierea celei de a XXX-a ediții a Zilei Mondiale a Tinerilor, duminică, 31 iulie 2016, papa Francisc s-a întâlnit cu voluntarii și organizatorii evenimentului de la Cracovia. Sfântul Părinte și-a arătat recunoștința față de „angajamentul, generozitatea și dedicarea” arătată de voluntari, care s-au pus în slujba tinerilor pelerini sosiți din toată lumea în Polonia pentru a lua parte la eveniment. Episcopul Romei a arătat că a pregăti o Zi Mondială a Tinerilor reprezintă o întreagă aventură, care implică multă generozitate. 
Plecând de la vorbele episcopului coordonator al Zilei Mondiale a Tinerilor, monseniorul Andrzej Muskus, care a spus că tinerii sunt speranța viitorului, Pontiful Roman a subliniat că pentru acest lucru este nevoie de două condiții: memorie și curaj.

P. Lombardi: Memorie, speranță și curaj, mesajul Zilei Mondiale de la Cracovia
Papa Francisc și-a încheiat călătoria apostolică în Polonia. Avionul la bordul căruia se afla pontiful împreună cu delegația papală și cu jurnaliștii care l-au însoțit pe papa Francisc a decolat de pe aeroportul din Cracovia în jurul orei 19.30, cu aproximativ o oră de întârziere față de orarul prevăzut. La încheierea acestei a XV-a călătorii apostolice internaționale, părintele Federico Lombardi, care din data de 1 august a.c., după 10 ani, își încheie misiunea de director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a acordat un scurt interviu pentru Radio Vatican.

Dumnezeu ne iubește așa cum suntem: tweet-urile papei Francisc
Duminică, 31 iulie 2016, în ultima zi a Întâlnirii Mondiale a Tinerilor de la Cracovia, papa Francisc a transmis mai multe mesaje de la contul său Twitter @Pontifex. După celebrarea Sfintei Liturghii de încheiere a Zilei Mondiale a Tinerilor, Sfântul Părinte a scris: „Dumnezeu ne iubește așa cum suntem și nici un păcat, defect sau greșeală nu îl va face să își schimbe ideea”.
Înainte de a se întâlni cu voluntarii și organizatorii Întâlnirii Mondiale a Tinerilor, Pontiful Roman a transmis un nou mesaj tweet. „Dumnezeu contează pe tine pentru ceea ce ești, nu pentru ceea ce ai”, a spus Papa. „În ochii Săi contezi, iar valoarea ta este inestimabilă”.
Tot duminică după-amiază, episcopul Romei s-a adresat pe Twitter astfel: „Isus îți vorbește în fiecare zi. Fie ca Evanghelia sa să devină a ta și să fie 'navigatorul tău' pe căile vieții”.
În fine, înainte de a porni spre Roma, papa Francisc a avut un gând de mulțumire adresat tinerilor și sfântului Ioan Paul al II-lea. „Un imens 'mulțumesc' vouă, dragi tineri!”, a scris urmașul lui Petru pe Twitter. „Sfântul Ioan Paul al II-lea s-a bucurat din cer și vă va ajuta să duceți peste tot bucuria Evangheliei”.

 Doamne, schimbă inimile teroriștilor! Papa, la mormintele a doi tineri preoți martiri
În cadrul vizitei apostolice în Polonia, a existat un moment neprogramat, însă foarte intens, mai ales din perspectiva situației mondiale actuale. Este vorba despre scurta vizită pe care pontiful a făcut-o la Biserica “Sfântul Francisc” din Cracovia, unde sunt păstrate și venerate relicvele a doi martiri franciscani – Mihai Tomaszek, Zbigniew Strzalkowski – uciși în Peru, în august 1991, de teroriști din grupul Sendero Luminoso. Vizita a avut loc sâmbătă, 30 iulie, în cursul după-amiezii, înainte de participarea la Veghea de rugăciune cu tinerii.

Pr. Federico Lombardi, o nouă misiune
Părintele Federico Lombardi, fost director a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al Fundației vaticane „Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea”. Numirea a fost făcută printr-o scrisoare a cardinalului secretar de Stat Pietro Parolin și este valabilă de la 1 august 2016. 

Sărbătoarea Iertării de la Assisi
În marea sa bunătate, Domnul ne oferă și în acest an, în zilele de 1 și 2 august, posibilitatea dobândirii harului iertării, har obţinut de Sfântul Francisc, de la papa Honoriu al III-lea, pentru noi toţi, inclusiv pentru noi cei de azi.
Este vorba despre indulgenţa plenară pentru sine şi pentru răposaţi, ce poate fi dobândită vizitând  orice biserică parohială sau franciscană şi îndeplinind condiţiile obişnuite, spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii, reînnoirea propriei credinţe şi comuniunea în rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte. 
Sărbătoarea se numeşte Porţincula după numele capelei, aflată azi în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor" în Porţiuncula, ridicată din dorinţa papei Pius al V-lea în secolul al XVI-lea, aflată la circa 4 kilometri de Assisi.
La Assisi, celebrările au început luni, 1 august, printr-o Sfântă Liturghie prezidată de Ministrul General al Fraților Minori, părintele Michael A Perry, continuând cu sosirea pelerinilor din cadrul Marșului franciscan, ajuns în acest an la cea de-a 36-a ediție, cu titlul „La poarta cerului” și, cu începere de la ora 19, desfășurarea pelerinajului diecezei și a orașului Assisi.
În data de 2 august, se celebrează Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a celui de-al optulea centenar al Iertării de la Assisi. Cu această ocazie, în data de 4 august, papa Francisc va merge în pelerinaj la Porțiuncula. (RV/AM)

Aici, emisiunea zilei:








All the contents on this site are copyrighted ©.