2016-07-02 12:23:00

Europa să-și redescopere vocația la unitate: mesaj video al papei Francisc la ”Împreună pentru Europa”


RV 02 iul 2016. ”A fi «Împreună pentru Europa» este astăzi mai necesar ca niciodată. În Europa multor națiuni, voi dați mărturie că suntem fii ai unicului Tată și frați și surori între noi. Sunteți o sămânță prețioasă de speranță, pentru ca Europa să-și redescopere vocația sa de a contribui la unitate între toți oamenii”: afirmă papa Francisc într-un mesaj video proiectat sâmbătă la München, în Germania, în cadrul manifestării intitulate ”Împreună pentru Europa”. Ediția din acest a manifestării este organizată în metropola bavareză de rețeaua ecumenică ”Împreună pentru Europa” între 30 iunie – 2 iulie și se bucură de participarea a peste 300 de Biserici, comunități și mișcări creștine de pe Bătrânul continent. Tema inițiativei: ”Întâlnire, reconciliere, viitor”. Întâmplător, manifestarea ”Împreună pentru Europa” are loc la câteva zile după așa numitul ”Brexit”, referendum-ul din Marea Britanie care a decis despărțirea acestei țări de Uniunea Europeană.

”Pentru abordarea chestiunilor din zilele noastre cu un adevărat spirit european”, remarcă papa Francisc în mesajul său, ”este timpul de a sta împreună”.
Papa Francisc: ”Dincolo de unele ziduri vizibile, se întăresc și cele invizibile, care tind să dezbine acest continent. Sunt ziduri care se ridică în inima persoanelor. Ziduri făcute din teamă și agresivitate, din lipsă de înțelegere față de persoanele de origine diferită sau de convingeri religioase diferite. Ziduri de egoism politic și economic, fără respect pentru viața și demnitatea persoanei”.

Europa, afirmă mai departe papa Francisc, se află într-o lume complexă și în mare mișcare, tot mai globalizată și de aceea, mai puțin eurocentrică.
Papa Francisc: ”Dacă recunoaștem aceste problematici epocale, trebuie să avem curajul de a spune: avem nevoie de o schimbare! Europa este chemată să se gândească și să se întrebe dacă imensul său patrimoniu, impregnat de creștinism, aparține unui muzeu sau mai este capabil să inspire cultură și să-și dăruiască propriile comori omenirii întregi”.

Istoria Europei, a afirmat Sfântul Părinte, ”este istoria unei continue întâlniri între Cer și pământ: Cerul arată deschiderea spre transcendent, spre Dumnezeu, care l-a caracterizat dintotdeauna pe omul european; și pământul reprezintă capacitatea sa practică și concretă de a înfrunta situațiile și problemele”. (…) ”Dacă Europa vrea să fie o familie de popoare, să pună din nou în centru persoana umană, să fie un continent deschis și primitor, să continue să realizeze forme de cooperare nu doar economică dar și socială și culturală”.
Papa Francisc: ”«Împreună pentru Europa»? Astăzi e necesar mai mult ca oricând. În Europa atâtor națiuni, voi dați mărturie că suntem fii ai unicului Tată și frați și surori între noi. Sunteți o sămânță prețioasă de speranță, pentru ca Europa să-și redescopere vocația sa de a contribui la unitatea tuturor oamenilor”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.