Papa intervievat de jurnaliști, la întoarcerea din Armenia (text integral)

RV 27 iun 2016. Sfântul Părinte s-a întors duminică seară din Armenia, unde a efectuat o călătorie apostolică de la 24 la 26 iunie a.c. După aterizarea pe aeroportul Roma-Ciampino în jurul orie locale 20.40, Pontiful a făcut ca de obicei o vizită de mulțumire la icoana Maicii Domnului ”Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore. Nelipsită, conferința de presă pe care Sfântul Părinte o întreține cu jurnaliștii la întoarcerea dintr-o călătorie apostolică. Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, întrebările și răspunsurile papei Francisc:

La întrebarea jurnalistului Arthur Grigorian, de la televiziunea publică armeană, cu privire la sentimentele și impresiile Sfântului Părinte, dar și la mesajul său pentru viitorul Armeniei, papa Francisc a răspuns:
Papa Francisc: «Să ne gândim la viitor și apoi să mergem în trecut. Îi doresc acestui popor dreptate și pace. Și mă rog pentru aceasta, pentru că este un popor curajos. Mă rog ca să găsească dreptatea și pacea. Știu că sunt mulți cei care lucrează pentru aceasta și am fost foarte mulțumit când am văzut săptămâna trecută o fotografie cu președintele Putin și președinții armean și azer. Cel puțin își vorbesc. Dar și cu Turcia: președintele republicii, în discursul său de bun venit, a fost foarte clar. A avut curajul să spună: Să ne punem de acord, să ne iertăm și să privim spre viitor. Este un gest de mare curaj. Armenii sunt un popor care a suferit foarte mult. Icoana poporului armean, și acest lucru mi-a venit în gând în timp ce mă rugam astăzi, este viața de piatră și blândețea de mamă. A dus pe umeri multe cruci, și sunt cruci de piatră – care se pot vedea – dar nu și-a pierdut blândețea, arta, muzica, acele sferturi de ton atât de greu de înțeles, și cu mare genialitate. Un popor care a suferit foarte mult în istorie și numai credința, credința l-a ținut în picioare. Faptul că a fost prima națiune creștină nu este suficient. A fost prima națiune creștină pentru că Domnul a binecuvântat-o, pentru că a avut sfinții ei, a avut episcopi sfinți, martiri. În efortul de rezistență și-a făcut acea piele de piatră, să-i spunem astfel, dar nu și-a pierdut blândețea unei inimi de mamă. Armenia este și mamă. Aceasta este a doua întrebare. Acum mergem la prima. Într-adevăr eu aveam multe legături cu armenii. Mergeam deseori la ei la Sfânta Liturghie. Am mulți prieteni armeni. Am un lucru care de obicei nu îmi place să îl fac din motive de odihnă, dar mergeam la cină cu ei, iar voi faceți cine lungi. Sunt bun prieten atât cu arhiepiscopul Kissag Mouradian, din Biserica Armeană Apostolică, cât și cu cel catolic, Boghossian. Dar am înțeles în acel timp că pentru voi este mai importantă apartenența la poporul armean decât apartenența la Biserica Apostolică sau la cea Catolică. Astăzi m-a salutat un argentinian de origine armeană, pe care arhiepiscopul îl făcea să stea lângă mine, atunci când mergeam la liturghii, ca să-mi explice unele ceremonii sau cuvintele pe care eu nu le înțelegeam.» 

Întrebarea cu privire la folosirea spontană a termenului ”genocid” a fost pusă papei Francisc de corespondentul agenției ”France Presse”, Jean-Louis de la Vaissière. Pe o temă atât de dureroasă, a remarcat jurnalistul, credeți că folosirea acestui termen este utilă pentru pacea din această regiune complicată?
Papa Francisc: «Vă mulțumesc. În Argentina, când se vorbea de exterminarea armenilor, se folosea întotdeauna cuvântul ”genocid”. Eu nu cunoșteam alt cuvânt. În catedrala din Buenos Aires, pe al treilea altar din stânga, am pus o cruce de piatră în amintirea ”genocidului armenilor”. A venit arhiepiscopul – cei doi arhiepiscopi armeni, cel catolic și cel apostolic – pentru inaugurare. La fel a făcut și arhiepiscopul apostolic în biserica catolică Sfântul Bartolomeu, altă biserică, unde a făcut un altar în comemorarea Sfântului Bartolomeu. Dar dintotdeauna eu nu am cunoscut alt cuvânt. Eu vin cu acest cuvânt. Când ajung la Roma, aud un alt cuvânt, ”Marele Rău” sau ”teribila tragedie”, dar în armeană, și nu știu să-l spun. Și mi se spune că nu, că acel cuvânt, ”genocid”, este jignitor, că trebuie să se folosească celălalt. Eu am vorbit întotdeauna de cele trei genociduri din secolul trecut, întotdeauna trei. Primul, armean, apoi, cel al lui Hitler și ultimul, cel al lui Stalin. Trei. Sunt și altele mai mici, unul în Africa [Rwanda], dar în orbita celor două războaie mari, există acestea trei. Și am întrebat de ce. Se spune: ”Unii simt că nu e adevărat, că nu a fost un genocid”. Un altul îmi spunea, un reprezentant al legii mi-a spus acest lucru care m-a interesat foarte mult: ”Cuvântul genocid este un cuvânt tehnic, este un cuvânt cu o valoare tehnică, și nu e sinonim cu exterminare. Se poate spune exterminare, dar a declara un genocid presupune acțiuni de reparare și așa mai departe”. Aceste lucruri mi le-a spus un jurist. Anul trecut, când pregăteam discursul, am văzut că Sfântul Ioan Paul al II-lea a folosit acest cuvânt, le-a folosit pe amândouă: Marele Rău și genocid. Eu am citat între ghilimele acel cuvânt. Și nu a căzut bine: a venit o declarație din partea guvernului turc, Turcia în câteva zile a rechemat la Ankara ambasadorul – care este un om bun, Turcia ne-a trimis un ambasador de înaltă ținută – și s-a întors acum două-trei luni. A trebuit să ținem post diplomatic, dar are dreptul: dreptul de a protesta îl avem cu toții, nu? În discursul de anul acesta, la început nu exista acest cuvânt, este adevărat. Răspund pentru că eu l-am adăugat. Dar după ce am ascultat tonul discursului președintelui, dar venind și cu trecutul meu legat de acest cuvânt și după ce l-am spus anul trecut în bazilica San Pietro, în public, ar fi fost foarte ciudat să nu spun cel puțin la fel. Dar prin aceasta eu am vrut să subliniez un alt lucru și, dacă nu mă înșel, cred că am spus: ”În acest genocid, ca și în celelalte două, marile puteri internaționale se uitau în altă parte”. Aceasta a fost acuzația. În cel de al Doilea Război Mondial, unele puteri aveau fotografii cu liniile de tren care duceau la Auschwitz: ar fi avut posibilitatea să bombardeze și nu au făcut-o. Un exemplu: în contextul Primului Război, în care a existat problema armenilor, și în contextul celui de al Doilea Război, unde a existat problema cu Hitler și Stalin, iar după Yalta, lagărele și toate celelalte, nimeni nu vorbește? Trebuie să se sublinieze acest fapt și să se pună întrebarea istorică: de ce nu ați făcut aceasta, voi, marile puteri? Nu acuz, pun o întrebare. E ciudat: se uitau, într-adevăr, la război, la atâtea lucruri, dar la poporul acela… Și nu știu dacă e adevărat dar aș dori să văd dacă e adevărat că atunci când Hitler îi persecuta pe evrei, ar fi spus: ”Dar cine își mai aduce aminte astăzi de armeni? Să facem la fel cu evreii!”. Nu știu dacă e adevărat, poate este numai o vorbă, dar eu am auzit acest lucru. Istoricii ar putea să caute și să vadă dacă e adevărat. Cred că am răspuns. Dar acest cuvânt nu l-am spus niciodată cu dorința de a jigni, ci mai degrabă ca o constatare obiectivă.» 

La întrebarea jurnalistei Elisabetta Piqué ("La Nación"), referitoare la un așa-numit "minister petrin în comun", cu un papă activ și celălalt contemplativ, cu referință la papa emerit Benedict al XVI-lea, respectiv papa Francisc, Sfântul Părinte a răspuns:
Papa Francisc: «A existat o epocă în Biserică în care erau trei papi; cândva, în Biserică existau chiar și trei [n.n. repetă papa râzând]. Eu n-am citit acea declarație pentru că n-am avut timp, aceste lucruri… [n.n. se referă la o presupusă declarație pe care ar fi făcut-o prefectul Casei Pontificale, mons. Georg Gänswein]. Benedict este Papă emerit. El a spus cu claritate, în acel 11 februarie, că-și dădea demisia începând cu ziua de 28 februarie, că s-ar fi retras pentru a ajuta Biserica cu rugăciunea. Iar Benedict este în mănăstire, unde se roagă. Am fost să-l vizitez de multe ori sau i-am telefonat… . Zilele trecute mi-a scris o scurtă scrisoare, semnată cum semna el de obicei, făcându-mi urări în vederea acestei călătorii… . Și nu o dată, ci de nenumărate ori, am spus că este asemenea unui bunic înțelept avut casă. Chiar și direct i-am zis acest lucru, iar el râde [n.n. când i-o spun]. Însă el este pentru mine Papa emerit, este bunicul înțelept, este bunicul înțelept care mă ocrotește prin rugăciunea sa. Nu voi uita acel discurs făcut cardinalilor în data de 28 februarie, când a spus: 'Printre voi se află cu siguranță succesorul meu. Promit ascultare ', și a așa a făcut. Am auzit spunându-se – dar nu știu dacă este sau nu adevărat, poate că sunt doar zvonuri, deși se potrivește cu caracterul său – că unii s-au dus să i se plângă, spunându-i că acest nou Papă… ei bine, i-a dat afară. În cel mai educat stil bavarez, desigur, dar i-a invitat să iasă afară. Și dacă nu este adevărat acest zvon, oricum este ticluit bine, căci se potrivește foarte cu caracterul Papei emerit: un om de cuvânt, un om drept, [n.n. repet] drept, drept.
Apoi, nu știu dacă vă amintiți că eu i-am mulțumit public lui Benedict al XVI-lea pentru că a deschis poarta papilor emeriți. Însă, acum 70 de ani, episcopii emeriți nu existau; azi există… și, odată cu prelungirea vieții, apar bolile, și [n.n. împreună cu ele] se ivește și întrebarea: 'se poate susține Biserica, la o anumită vârstă, cu suferințele anilor înaintați, sau nu este posibil?'.  Și el, în mod curajos, cu rugăciune și curaj, dar și cu știință, cu teologie, a decis să deschidă poarta papilor emeriți. Au fost [papi] odinioară, acum sunt emeriți. Poimâine [n.n. 29 iunie] se împlinesc 65 de ani de când Benedict al XVI-lea a fost sfințit preot. La aniversare va fi prezent fratele lui, Georg, pentru că au fost sfințiți preoți împreună. Va fi o mică ceremonie, cu responsabilii departamentelor vaticane și câteva persoane, pentru că el a dorit să fie o ceremonie foarte modestă, la care voi fi prezent și eu. Îi voi adresa câteva cuvinte acestui mare om de rugăciune, de curaj, acestui Papă emerit, care nu este un al doilea Papă, ci un om al lui Dumnezeu, fidel cuvântului dat. Este o persoană foarte inteligentă, fiind pentru mine asemenea unui bunic înțelept prezent în casă.» 

Jurnalistului de la Itar-Tass, Alexej Bukalov, care i-a solicitat papei Francisc o reflecție asupra sinodului pan-ortodox, Sfântul Părinte i-a răspuns:
Papa Francisc: «Părerea este pozitivă. S-au făcut pași înainte: nu sută la sută, ci un pas înainte. Motivele pe care le-au înaintat sunt sincere din punctul lor de vedere și cu timpul se pot rezolva. Cei patru care nu au mers voiau să facă un pas puțin mai înainte. Însă, cred că primul pas se face așa cum se poate. Precum copiii…, când fac primul pas îl fac cum pot; întâi merg de-a bușilea și abia mai apoi ajung să facă primii pași adevărați. Eu sunt mulțumit. Au vorbit despre multe aspecte. Cred că rezultatul este pozitiv. Chiar și faptul că aceste Biserici autocefale s-au reunit, în numele ortodoxiei, pentru a se privi în ochi, pentru a se ruga împreună și a discuta, și chiar pentru a spune o glumă, este foarte pozitiv. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu. La următorul sinod vor fi mai numeroși. Domnul fie binecuvântat!»

La întrebarea jurnalistului Edward Pentin, de la 'National Catholic Register', cu privire la rezultatele Brexit-ului și la posibilitatea ca dezintegrarea Europei să conducă la un război, Sfântul Părinte a răspuns:
Papa Francisc: «Este deja război în Europa! Apoi există un aer de diviziune, și nu doar în Europa, ci în interiorul acelorași țări. Amintiți-vă de Catalonia, anul trecut Scoția… Nu spun că aceste diviziuni sunt periculoase, dar trebuie să le studiem bine și, înainte de a face un pas înainte pentru o diviziune, trebuie să discutăm bine între noi și să căutăm soluții acceptabile. Eu nu știu, nu am studiat care sunt motivele pentru care Regatul Unit a dorit să ia această decizie. Dar sunt decizii – și cred că acest lucru l-am spus deja odată, nu știu unde, dar l-am spus – de independență, care se fac pentru emancipare. De exemplu, toate țările noastre latino-americane și țările din Africa, s-au emancipat de la coroanele de Madrid, de Lisabona, iar în Africa de la Paris, Londra, Amsterdam, Indonezia mai ales… Emanciparea este de înțeles, deoarece în spate este o cultură, un mod de a gândi. În schimb secesiunea unei țări – încă nu vorbesc de Brexit – ne gândim la Scoția, este un lucru care a luat numele – și asta o spun fără a ofensa, folosind acel cuvânt al politicienilor – de 'balcanizare' – fără a vorbi de rău Balcanii. Este un pic o succesiune, nu este emancipare, iar în spate sunt istorii, culturi, rău înțelese; și multă bunăvoință în alții. Acest lucru trebuie să îl avem clar. Pentru mine unitatea este superioară conflictului, mereu! Dar sunt diverse forme de unitate; și fraternitatea – și aici ajung la Uniunea Europeană – este mai bună decât dușmănia sau decât distanțele. În ceea ce privește distanțele, fraternitatea este mai bună. Și punțile sunt mai bune decât zidurile. Toate acestea trebuie să ne facă să reflectăm. Este adevărat, o țară spune: 'Eu sunt în Uniunea Europeană, dar vreau să am anumite lucruri care sunt ale mele, ale culturii mele…'. Și pasul – aici ajung la premiul Carol cel Mare – pe care trebuie să îl facă Uniunea Europeană pentru a-și regăsi puterea pe care a avut-o în rădăcinile sale este un pas de creativitate și chiar de 'ruptură sănătoasă': adică a da mai multă independență, a da mai multă libertate țărilor Uniunii Europene. A gândi o altă formă de uniune, a fi creativi. Creativi în ceea ce privește locurile de muncă, economia. Astăzi în Europa este o economie 'lichidă' care face – de exemplu în Italia – ca tinerii de la 25 de ani în sus să nu aibă locuri muncă: 40 %. Este ceva ce nu funcționează în această Uniune masivă… Dar să nu aruncăm copilul cu tot cu apa murdară! Să încercăm să reconsiderăm lucrurile și să le recreăm… Deoarece recrearea lucrurilor umane – chiar și ale personalității noastre – este un parcurs și trebuie făcut mereu. Un adolescent nu este la fel ca o persoană adultă sau ca o persoană bătrână: este același și nu este același, se recreează în mod continuu. Și aceasta îi dă viață și dorință de a trăi, dă fecunditate. Și aceasta o subliniez: astăzi cele două cuvinte-cheie pentru Uniunea Europeană sunt creativitate și fecunditate. Aceasta este provocarea. Așa gândesc eu».

Tilmann Kleinjung, jurnalist la radioul național german, l-a întrebat pe papa Francisc cum îl vede pe Martin Luther și cum vede călătoria apostolică la Lund, care va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, cu ocazia împlinirii a cinci sute de ani de la Reformă. Pontiful Roman a răspuns:
Papa Francisc: «Eu cred că intențiile lui Martin Luther nu au fost greșite: era un reformator. Poate unele metode nu erau juste, dar în acel timp, dacă citim istoria scrisă de Ludwig von Pastor, de exemplu – un luteran german care apoi s-a convertit când a văzut realitatea acelui timp și a devenit catolic – vedem că Biserica nu era chiar un model de imitat: era corupție în Biserică, era deșertăciune lumească, era atașament față de bani și putere. Și pentru acest lucru a protestat. Apoi, era inteligent și a făcut un pas înainte justificând de ce făcea asta. Și astăzi luteranii și catolicii, cu toți protestanții, sunt de acord asupra doctrinei justificării: asupra acestui punct atât de important el nu greșise. El a făcut 'un medicament' pentru Biserică, apoi acest medicament s-a consolidat într-o stare de fapt, într-o disciplinăeligent și a făcut un pas înainte justifi, într-un mod de a crede, într-un mod de a face, în mod liturgic. Dar nu a fost el singurul: a fost Zwingli, Calvin… Și în spatele lor cine era? Principiile, 'cuius regio eius religio'. Trebuie să ne punem în istoria acelui timp. Nu este o istorie ușor de înțeles, nu este simplă. Apoi lucrurile au mers înainte. Astăzi dialogul este foarte bun și acel document asupra justificării cred că este unul din documentele ecumenice cele mai bogate, cele mai bogate și mai profunde. Sunteți de acord? Sunt diviziuni, dar depinde și de Biserici. La Buenos Aires erau două biserici luterane: una gândea într-ul mod, cealaltă în altul. Chiar în însăși Biserica Luterană nu este unitate. Se respectă, se iubesc… Diversitatea este cea care poate ne-a făcut mult rău nouă tuturor și astăzi încercăm să reluăm calea pentru a ne reîntâlni după cinci sute de ani. Eu cred că trebuie să ne rugăm împreună, să ne rugăm. Pentru aceasta rugăciunea este importantă. Al doilea: a lucra pentru săraci, pentru persecutați, pentru multă lume care suferă, pentru refugiați… A lucra împreună și a ne ruga împreună. Și teologii să studieze împreună, căutând… Dar aceasta este o cale lungă, foarte lungă. Odată am spus glumind: 'Eu știu care va fi ziua unității depline. Care? Ziua de după venirea Fiului omului!'. Pentru că nu se știe… Duhul Sfânt va face acest har. Dar între timp, trebuie să ne rugăm, să ne iubim și să lucrăm împreună, mai ales pentru săraci, pentru lumea care suferă, pentru pace și multe alte lucruri, împotriva exploatării oamenilor… Multe lucruri pentru care se lucrează în comun». 

Cécile Chambraud, de la cotidianul francez "Le monde", s-a referit, în întrebarea adresată Sfântului Părinte, la comisia pentru a reflecta asupra chestiunii privitoare la diaconatul pentru femei. "Există deja această comisie? Care vor fi întrebările asupra cărora trebuie reflectat pentru a găsi o soluție", a întrebat jurnalista de limbă franceză.
Papa Francisc: «Odinioară, un președinte argentinian le spunea și-i sfătuia pe președinții altor țări ca, atunci când vor ca o problemă să nu se rezolve, să constituie o comisie.
Primul surprins să aflu de existența unei comisii am fost chiar eu, pentru că dialogul avut cu călugărițele, care a fost înregistrat și publicat ulterior în 'L'Osservatore Romano' era altceva, pe linia unei posibile comisii, însă altceva [n.n. față de ce a apărut în presă]. "Știm că în primele secole existau femei diacon. S-ar putea studia acest aspect? S-ar putea face o comisie de studiu". Astfel au pus problema, la acea întâlnire, femeile consacrate, cerând o comisie de studiu, făcând acest lucru în mod educat și cu spirit de iubire față de Biserică. Eu le-am povestit că am cunoscut un teolog sirian, acum decedat, care a redactat în italiană ediția critică a operei Sfântului Efrem. Vorbind cu el la micul dejun – pe vremea când, venind la Roma, stăteam la "Casa del Clero", în Via della Scrofa, unde locuia acest teolog – mi-a explicat despre femeile diacon: "Da, [existau], dar nu se știe bine ce erau, dacă erau hirotonite", [n.n. spunea el]. Este sigur că existau aceste femei care îl ajutau pe episcop în trei aspecte: primul, în administrarea Botezului femeilor, pentru că există Botezul prin scufundare; al doilea, în ungerea de dinainte și de după Botez. Al treilea – care vă va face să râdeți – se referă la situațiile în care nevestele mergeau la episcop pentru a se plânge că soții lor le băteau; atunci episcopul chema pe una dintre femeile diacon care controla dacă pe corpul femeii existau vânătăi care să dovedească violența de care-și acuza soțul. Și, la întrebarea adresată de femeile consacrate referitoare la posibilitatea de a fi studiată chestiunea, am răspuns afirmativ, spunând că voi cere Congregației pentru Doctrina Credinței să constituie o comisie în acest sens. În ziua următoare, titlurile din massa-media recitau: "Biserica deschide porțile femeilor diacon!" Așa să fie oare? Eu m-am cam supărat cu mijloacele de comunicare, pentru că, astfel făcând, nu se comunică adevărul. Am vorbit cu prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței care mi-a spus: "Există deja un studiu făcut de Comisia teologică internațională, în anii '80. Succesiv, am vorbit cu președintele acestei comisii cerându-i să facă o listă cu persoanele care ar putea face parte dintr-o viitoare Comisie de studiu. Acum, pe masa mea există două liste cu nume de persoane, cea a președintelui comisiei teologice și cea a prefectului departamentului vatican pentru doctrina credinței, în vederea constituirii acestei comisii (…).»

Următoarea întrebare i-a fost adresată papei Francisc de jurnalista Cindy Wooden, de la CNS. Pornind de la premiza că, zilele trecute, cardinalul german Marx, vorbind la o mare și importantă conferință despre Biserica în lumea modernă, desfășurată la Dublin, a spus că "Biserica Catolică trebuie să ceară scuze comunității gay pentru că a marginalizat aceste persoane", Wooden l-a  întrebat pe pontif ce gândește despre această afirmație, ținând cont și de faptul că, în contextul masacrului din Orlando, mulți au spus că și comunitățile creștine au avut o influență în alimentarea urii față de homosexuali.
Papa Francisc: «Repet ceea ce am spus în prima călătorie și repet totodată ceea ce spune Catehismul Bisericii Catolice: că nu trebuie discriminați, că trebuie să fie respectați, însoțiți din punct de vedere pastoral. S-ar putea condamna, nu din motive ideologice, ci din motive – să le spunem – de comportament politic, prin anumite manifestări puțin cam prea ofensive pentru alții. Însă, aceste aspecte nu intră în problematică; chestiunea este alta: dacă prolema este o persoană care trăiește această condiție, dar care are bunăvoință și-l caută pe Dumnezeu, cine sunt eu pentru a o judeca? Trebuie să le însoțim cât mai bune pe aceste persoane, potrivit indicațiilor Catehismului. Catehismul este clar în această privință. Dar, există tradiții în unele țări, în unele culturi, care au o mentalitate diferită în privința acestei chestiuni. Eu cred că Biserica trebuie să ceară scuze nu doar acestor persoane care sunt gay, pe care le-a jignit  – după cum a spus cardinalul "marxist" [n.n. râde] – dar trebuie să ceară scuze și săracilor, femeilor și copiilor exploatați; trebuie să ceară scuze pentru că a binecuvântat multe arme. Biserica – și când spun Biserica mă refer la creștini – trebuie să ceară scuze pentru că nu s-a comportat bine de multe ori. Biserica este sfântă, noi suntem păcătoși. (…) Îmi amintesc de cultura catolică închisă de la Buenos Aires, din vremea când eram copil. Nu era permis să se intre în casa unei familii divorțate: asta se întâmpla în urmă cu 80 de ani. Cultura s-a schimbat și, har Domnului, în calitate de creștini, trebuie să cerem multe scuze, nu doar în privința acestui aspect: iertare nu doar scuze! Iertare, Doamne! (…)»

Ultima din șirul întrebărilor adresate pontifului în avion, la întoarcerea din cea de-a 14-a călătorie apostolică internațională, desfășurată în Armenia, între 24 și 26 iunie, a fost a directorului Sălii de Presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi. Întrebarea s-a referit la apropiata călătorie a pontifului în Polonia, cu prilejul Zilei Mondiale a Tinerilor, din programul căreia fac parte și vizitele la Auschwitz și Birkenau.  Întrebat dacă a ales să adreseze un cuvânt sau dacă preferă să se reculeagă în tăcere în cele două locuri, pontiful a răspuns:
Papa Francisc: «Acum doi ani, la cimitirul militar din localitatea italiană Redipuglia, am mers în tăcere pentru a comemora 100 de ani de la Marele Război. Apoi, s-a celebrat o Sfântă Liturghie în cadrul căreia am ținut o omilie, însă acolo era altceva… . Însă,[ n.n. de această dată] am ales tăcerea (…) Aș vrea să merg în acel loc al ororii fără discursuri, fără lume, doar cu strictul necesar de persoane. Însă, fără a adresa un salut. Nu, nu! Vreau să intru singur, să mă rog și să primesc de la domnul harul lacrimilor. Atât.»

(rv - A. Dancă - A. Mărtinaș - I. Ursuleac)