2016-06-25 14:16:00

Papa Francisc în Armenia: a doua zi a călătoriei apostolice


RV 25 iun 2016. Cu o vizită de intensă emoție și reculegere, în cursul dimineții la Memorialul ”Marelui Rău” de la Tzitzernakaberd, o Sfântă Liturghie celebrată la Gymri (Kumairi), al doilea oraș al țării și majoritar catolic, dar și un prânz la orfelinatul călugărițelor congregației ”Doamna Noastră a Armeniei”, papa Francisc a continuat sâmbătă vizita sa apostolică de trei zile în Armenia. A trezit, însă, un mare ecou în opinia publică mondială discursul papei Francisc de la întâlnirea, vineri, 24 iunie 2016, cu autoritățile politice, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic la Palatul Președinției din Erevan. Pontiful a folosit termenul ”genocid” pentru a vorbi despre ”Marele Rău” – ”Metz Yegern”, în armeană – masacrul a 1,5 milioane de armeni în 1915 în timpul ocupației otomane. Neașteptată, după reacțiile Turciei din 2015, folosirea termenului ”genocid” din partea papei Francisc a avut intenția de a vindeca, nu de a accentua rănile trecutului: a precizat la un briefing cu jurnaliștii directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi, aflat în suita oficială a papei Francisc. În legătură cu discursul Sfântului Părinte, ne spune mai multe Ionuț Ursuleac.

Vizita la Memorialul Marelui Rău
Revenind la agenda de sâmbătă a călătoriei apostolice efectuată de papa Francisc în Armenia, primul gest al zilei a fost vizita de omagiu a Sfântului Părinte la Memorialul Marelui Rău de la Tziternakaberd, ”Colina rândunelelor”. Memorialul a fost ridicat în amintirea masacrului din 1915 la care a fost supusă populația armeană în timpul ocupației otomane. Inaugurat în 1967, situl de importanță esențială pentru identitatea Armeniei a fost extins în 1995 cu un muzeu care păstrează amintirile și documentele despre această tragedie. Pontiful Roman, însoțit de patriarhul Karekin al II-lea, a fost primit la Memorial de președintele țării, Serj Saksyan, mergând împreună pe aleea din fața monumentului. Pontiful a păstrat câteva momente de reculegere și a depus o coroană de flori. După Rugăciunea de mijlocire, Pontiful Roman a semnat în Cartea de onoare a Memorialului și a scris aceste cuvinte: 

În fața Flăcării veșnice a fost recitată rugăciunea Tatăl Nostru, urmată de două lecturi biblice: una din Scrisoarea către Evrei, în care autorul recunoaște meritul destinatarilor de a fi îndurat o mare încercare, și una din Evanghelia după Sf. Ioan, în care Isus spune discipolilor săi: ”Tot ce veți cere în numele meu, voi face”. La încheiere, Sfântul Părinte a pronunțat Rugăciunea de mijlocire: ”Isuse Cristoase, care îi încununezi pe sfinții tăi și împlinești voința credincioșilor tăi și privești cu iubire și blândețe la făpturile tale, ascultă-ne din cerurile sfințeniei tale, prin mijlocirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunile sfinților tăi și ale celor pe care-i amintim astăzi. Ascultă-ne, Doamne, și fie-ți milă, iartă-ne, răscumpără și iartă păcatele noastre. Fă-ne vrednici de a te preamări, cu simțăminte de mulțumire, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururi, în vecii vecilor. Amin”.

Succesiv, Sfântul Părinte, patriarhul Karekin și președintele Sarksyan au mers împreună pe terasa muzeului. Tot aici, întâlnirea mișcătoare cu mai mulți copii și descendenți ai armenilor persecutați care au fost găzduiți în 1923 la reședința pontificală de la Castelgandolfo.

În amintirea vizitei, papa Francisc a vărsat apă la rădăcina unui copac din grădina Memorialului. Înainte de a pleca, vizibil pătruns de emoția și atmosfera spațiului, Sfântul Părinte a semnat în Cartea de onoare și a scris aceste cuvinte: ”Aici mă rog, cu durere în inimă, pentru ca să nu se mai întâmple niciodată asemenea tragedii, pentru ca umanitatea să nu uite și să învingă răul prin bine. Dumnezeu să dăruiască iubitului popor armean și lumii întregi pace și mângâiere! Dumnezeu să păstreze amintirea poporului armean! Memoria nu trebuie diluată, nici uitată: memoria este izvor de pace și de viitor”.

Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc la Gymri, în Armenia
De la Memorialul ”Marelui Rău” de la Tzitzernakaberd, Sfântul Părinte a plecat la aeroportul din Erevan pentru a ajunge la ora locală 10.35 la Gyumri. Cu aproape 150 de mii de locuitori, Gyumri este al doilea oraș al țării, situat la o altitudine de 1.500 de metri. Numit ”orașul meșteșugăriei și al artelor”, Gyumri a fost principalul centru industrial al țării până în 1988, când un puternic cutremur a provocat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale.

Sfântul Părinte a celebrat Sfânta Liturghie în Piața Vartanans din Gyumri la ora 11.00, avându-i alături la altar pe patriarhul armeno-catolic de Cilicia, Krikor Bedros al XX-lea, pe arhiepiscopul ordinarius pentru armenii catolici din Europa Orientală, mons. Raphael Francois Minassian, zeci de preoți și zeci de mii de credincioși. La începutul Sfintei Liturghii în ritul roman sau latin, patriarhul Karekin al II-lea, catolicosul tuturor armenilor, a adresat un cuvânt de salut papei Francisc și participanților la celebrarea euharistică. Liturghia votivă a milostivirii divine a fost celebrată în italiană și armeană, dar Rugăciunea credincioșilor a cuprins și alte limbi: rusă, arabă, franceză, spaniolă și engleză. La predica Sfintei Liturghii, papa Francisc a pus accentul pe trei cuvinte cheie: memorie, credință și milostivire. Predica papei Francisc de la Gyumri, în servicul prezentat de Anca Mărtinaș Giulimondi.

Alte întâlniri pe agenda călătoriei apostolice în Armenia
După Sfânta Liturghie papa Francisc a făcut o vizită la orfelinatul îngrijit de călugărițele congregației ”Doamna Noastră a Armenei” și a rămas la prânz alături de orfani. În cursul serii, Pontiful vizitează catedralele armeno-apostolică și armeno-catolică din Gyumri, după care merge la Erevan pentru Întâlnirea ecumenică de rugăciune pentru pace din Piața Republicii.

Duminică, ultima zi a călătoriei apostolice, întâlnirea Sfântului Părinte cu episcopii armeno-catolici, prezența la Sfânta Liturghie armeno-apostolică de la Ecimiadzin, vizita la Mănăstirea Khor Virap și, la ora locală 18.30, plecarea spre Roma.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.