2016-06-22 12:06:00

Să ne încredințăm voinței Domnului, milostivirii sale: Papa, la audiența generală


22 iunie 2016. "Milostivirea purifică inima": acestei teme i-a fost dedicată cateheza audienței generale de miercuri, 22 iunie, din Piața Sfântul Petru. Inspirată din capitolul 5 al Evangheliei după sfântul Luca, reflecția pontifului s-a oprit asupra rugăminții adresate lui Isus de un lepros: "Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți".

Acest om – a spus pontiful referindu-se la leprosul din Evanghelie – nu cere doar să fie vindecat, ci să fie "curățat", adică însănătoșit în întregime, trupește și sufletește. De fapt, lepra era văzută ca o formă de pacoste de la Dumnezeu, cel afectat fiind considerat impur. Leprosul trebuia să stea la distanță față de toți ceilalți, nu putea intra în templu și nu era admis să participe la niciun serviciu divin.

În ciuda situației, acel om nu se resemnează nici în fața bolii și nici a normelor care fac din el un exclus. Pentru a ajunge la Isus, leprosul nu se teme și, încălcând legea, intră în oraș pentru a-l întâlni pe Isus. Evanghelia istorisește că, văzându-l pe Isus, "a căzut cu fața la pământ și l-a rugat spunând: 'Doamne, dacă vrei poți să mă cureți'". Analizându-i gesturile și cuvintele, pontiful a spus:
Papa Francisc: "Tot ceea ce face și spune acest om considerat impur este expresia credinței sale. Recunoaște puterea lui Isus: este sigur că are putea să-l vindece și că totul depinde de voința sa. Această credință este forța care i-a permis să rupă orice convenție, să caute o întâlnire cu Isus și, îngenunchind în fața Lui, îl cheamă 'Doamne'. Implorarea adresată de lepros lui Isus ne spune că, atunci când ne adresăm lui Isus, nu trebuie să facem discursuri lungi. Sunt suficiente câteva cuvinte, dar care să fie însoțite de încrederea deplină în atotputernicia și bunătatea sa. A ne încredința voinței lui Dumnezeu înseamnă de fapt să ne încredințăm infinitei sale milostiviri."

Descriind efectul avut asupra lui Isus de comportamentul leprosului, papa Francisc îl descrie ca fiind "profund impresionat", potrivit fragmentului din Evanghelia după sfântul Luca, în care se relatează că Isus "întinzându-și mâna, l-a atins, spunându-i: 'Vreau. Fii curățat'". Oprindu-se asupra gestului făcut de Isus, care întinde mâna spre lepros și chiar îl atinge, papa Francisc a observat:
Papa Francisc: "De câte ori nu întâlnim și noi pe câte un sărac care ne iese înainte? Și, poate că suntem chiar generoși și milostivi cu el, dar de obicei nu-i atingem mâna. Îi oferim o monedă, dar evităm să-i atingem mâna și-i aruncăm bănuțul, uitând astfel că acea persoană reprezintă trupul lui Isus Cristos, al Celui care ne învață să nu ne temem să-l atingem pe cel sărac și exclus, pentru că El este prezent în acea persoană. Atingerea unui sărac ne poate purifica de ipocrizie, făcându-ne să ne preocupăm pentru condiția lui de viață. A-i atinge pe cei excluși. Azi sunt însoțit de acești tineri refugiați. Mulți cred că ar fi fost mai bine dacă ar fi rămas în țara lor, dar acolo sufereau mult. Sunt refugiații noștri, dar mulți îi consideră niște excluși. Vă rog, sunt frații noștri. Creștinul nu exclude pe nimeni, face loc oricui, permite tuturor să vină ". 

La încheierea catehezei, papa Francisc ne-a îndemnat să reflectăm cu sinceritate la propria nimicnicie, la situațiile în care acoperim ipocrizia prin 'bune maniere' și, așezându-ne în genunchi în fața lui Dumnezeu, să ne rugăm: "Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți". În cadrul catehezei, papa Francisc a mărturisit că seara, înainte de a se culca, face chiar această rugăciune, spunând apoi, de cinci ori, "Tatăl nostru", după numărul rănilor lui Isus, îndemnându-ne să facem și noi la fel.

Primiți acum binecuvântarea Sfântului Părinte de la încheierea audienței generale de miercuri, 22 iunie, dedicată milostivirii care purifică inima.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.