2016-06-15 11:39:00

De la cerșetori, la discipoli: audiența generală la papa Francisc


RV 15 iun 2016. Vindecarea orbului din Ierihon (Lc 18,35-43), a fost pagina Evangheliei despre care papa Francisc a vorbit la cateheza audienței generale de miercuri, pe tema ”Milostivirea e lumină”. Orbul din Evanghelie, a remarcat Sfântul Părinte, reprezintă persoanele de astăzi care sunt marginalizate din cauza dezavantajelor fizice sau de altă natură. Iar când orbul își ridică glasul și invocă ajutorul lui Isus, mulțimea îl dojenește ca să-l reducă la tăcere, ca și cum nu ar avea dreptul să vorbească.
Papa Francisc: ”De câte ori noi, când vedem atâta lume pe stradă – nevoiași, bolnavi, cei care nu au de mâncare – ne simțim deranjați. De câte ori, când ne găsim în fața atâtor refugiați, ne simțim deranjați. Este o ispită pe care o avem cu toții. Cu toții, și eu! De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează amintindu-ne că indiferența și ostilitatea ne fac orbi și surzi, ne împiedică să-i vedem pe frații noștri și nu ne permit să-l recunoaștem în ei pe Domnul. Indiferență și ostilitate. Uneori, indiferența și ostilitatea devin chiar agresiune și insultă: «alungați-i de aici, duceți-i în altă parte!»”.

Pontiful s-a oprit la cateheză asupra unui detaliu interesant. Evanghelistul spune că cineva din mulțime i-a explicat orbului motivul pentru care se adunase multă lume în locul acela: ”Trece Isus, Nazarineanul!” (v. 37). Trecerea lui Isus este indicată prin același cuvânt prin care în cartea Exodului se vorbește de trecerea îngerului care îi salvează pe israeliți în țara Egiptului (cf Ex 12,23). Este trecerea paștelui, începutul eliberării: când trece Isus, are loc întotdeauna eliberarea, are loc întotdeauna mântuirea. Cu alte cuvinte, spre deosebire de mulțime, orbul îl vede pe Isus cu ochii credinței, iar Isus s-a oprit și a poruncit să fie adus la el (v. 40). În acest fel, ”Isus îl ia pe orb de la marginea drumului și îl pune în centrul atenției”.
Papa Francisc: ”Să ne gândim și noi, când eram în situații grele, chiar în situații de păcat, cum a fost chiar Isus cel care ne-a luat de mână și ne-a luat de la marginea drumului și să ne dăruiască mântuirea. (…) Trecerea Domnului este o întâlnire de milostivire care pe toți îi unește în jurul său pentru a permite să-l recunoaștem pe cel care are nevoie de ajutor și de consolare. Și în viața noastră Isus trece și când trece Isus, iar eu îmi dau seama, este o invitație de a mă apropia de El, de a fi mai bun, de a fi un creștin mai bun, de a-l urma pe Isus”.

În fine, papa Francisc a scos în evidență întrebarea pe care Isus o adresează orbului de la Ierihon: ”Ce vrei să fac pentru tine?” (v. 41). Fiul lui Dumnezeu, a remarcat Sfântul Părinte, acum stă în fața orbului ca un slujitor smerit. El, Isus, Dumnezeu, spune: ce vrei să-ți fac, cum vrei să te slujesc? Dumnezeu se face slujitorul omului păcătos. Orbul cere să vadă din nou iar dorința lui este împlinită. Iar orbul, notează evanghelistul, a început să vadă și l-a urmat pe Isus, preamărindu-l pe Dumnezeu. Simțindu-se iubit de Isus, cel vindecat devine discipol.
Papa Francisc: ”De la cerșetor, la discipol: aceasta este și calea noastră. Noi toți suntem cerșetori, cu toții. Avem întotdeauna nevoie de mântuire. Și noi toți, zi de zi, trebuie să facem acest pas: de la cerșetor, la discipol. În acest fel orbul pornește pe urmele Domnului și începe să facă parte din comunitatea sa. Cel pe care au vrut să-l facă să tacă, acum dă mărturie cu glas tare pentru întâlnirea sa cu Isus din Nazaret iar «tot poporul care a văzut îl lăuda pe Dumnezeu» (v. 43)”.

Episodul vindecării orbului din Ierihon arată că ”Isus își revarsă milostivirea sa asupra tuturor celor pe care îi întâlnește: îi cheamă, îi face să vină la el, îi adună, îi vindecă și îi luminează, creând un nou popor care celebrează faptele minunate ale iubirii sale milostive. Să ne lăsăm și noi chemați de Isus”, a încheiat Sfântul Părinte, ” și să ne lăsăm vindecați de Isus, iertați de Isus, și să mergem pe urmele sale preamărindu-l pe Dumnezeu!”.

La saluturile finale, înainte de cântarea rugăciunii ”Tatăl nostru”, papa Francisc a menționat în mod special preoții nou sfințiți din dieceza italiană Brescia și seminariștii din Mișcarea Focolarelor și i-a îndemnat să fie ”tot mai mult conformi cu Cristos, Bunul Păstor, mărturisind inima sa milostivă”.

Primiți la încheiere Binecuvântarea Apostolică a Sfântului Părinte.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.