2016-05-20 10:48:00

Dieceza de Iași: Sărbătoarea copiilor 2016, la Nicolae Bălcescu (BC)


RV 20 mai 2016. ”Să creștem milostivi ca Tatăl!”, este tema stabilită pentru Sărbătoarea copiilor din dieceza de Iași, care anul acesta va avea loc pe 4 iunie în parohia Nicolae Bălcescu, jud. Bacău: informează pe site-ul ”tinericonectati.ro” Oficiul pentru Pastorația Tineretului. ”Este o sărbătoare a credinţei şi a bucuriei”, subliniază organizatorii, ”la care copiii din întreaga dieceză se adună în jurul lui Isus, cel mai bun prieten al copiilor, de la care doresc să înveţe să crească în milostivire”.

Dacă pe de o parte, ”copiii au nevoie să simtă că sunt iubiţi, că sunt îngrijiţi, că cei mari se preocupă de creşterea lor”, pe de alta, Sărbătoarea își propune să transmită copiilor convingerea ”că cei mari, în numele lui Isus, au grijă de ei, îi ajută să se apropie de Dumnezeu, îi educă pentru a trăi aşa cum Isus însuşi doreşte”. În același timp, atenția educativă față de copii îi ajută pe cei mari să învețe la rândul lor valorile spirituale și morale care însoțesc anii copilăriei: ”puritatea credinţei, gingăşia trăirilor, seninătatea sufletului, încrederea totală... În orice copil este ascuns un vis al lui Dumnezeu!”.

Tema aleasă pentru Sărbătoarea copiilor din acest an, ”Să creştem milostivi ca Tatăl!”, receptează, evident, atmosfera Jubileului Extraordinar al Milostivirii, pentru a însoți copiii familiilor creștine ”pe drumul creşterii în milostivire”.

În dieceza de Iași, prima întâlnire interparohială a copiilor a avut loc la Bacău pe 27 aprilie 2002, la inițiativa asociației Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” și a avut ca temă îndemnul lui Isus din Evanghelie: ”Lăsaţi copiii să vină la mine!” (Mt 19,14). Din 2005 ”Ziua copilului”, cum se numea până atunci, a devenit ”Sărbătoarea copiilor” și a fost extinsă la copiii din toate parohiile diecezei moldave. În 2015, Sărbătoarea copiilor a avut loc la Rotunda, lângă Roman, sub genericul ”Isus e în inima mea”. 

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.