2016-05-19 11:55:00

Card. Bagnasco la 50 de ani de preoție: izvorul carității pastorale este Domnul, nu noi


RV 19 Mai 2016 În discursul de la deschiderea lucrărilor Conferinței episcopilor italieni, papa Francisc spunea că „preotul nu are o agendă fixă” pentru că el „îi încredințează Domnului fiecare zi din viața sa”. Cardinalul Angelo Bagnasco, președinte al Conferinței episcopale italiene, a reluat și dezvoltat această idee în cadrul predicii de la Sfânta Liturghie celebrată ieri, 18 mai 2016, în Bazilica Sfântul Petru din Vatican, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de preoție.  

Vorbind despre viața și activitatea preotului, cardinalul Bagnasco a spus: „Știm deja din experiență că este imposibil să trăim din programe și activități, iar munca generoasă este pentru noi, rodul este în mâinile lui Dumnezeu. Toți avem nevoie de o inimă caldă, iar, după cum știm, căldura interioară, capabilă să umple viața și să îmbrace fiecare acțiune îndreptată spre eternitate, nu este dată de succes ci de a sta cu umilință în voia lui Dumnezeu: în pace. Acesta este secretul vieții noastre de preoți”.

Prelatul și-a exprimat apropierea sa afectuoasă față de papa Francisc. „Ne rugăm”, a spus cardinalul, „strâns legați de Sfântul Părinte, care se roagă cu noi și pentru noi, aproape de mormântul sfântului Petru. Ne rugăm pentru Papa și pentru misiunea sa de păstor universal”.

Președintele Conferinței episcopilor italieni a spus că privind înapoi, la anii de preoție, „putem înțelege mai bine că Domnul este izvorul carității pastorale, nu noi, nu voința noastră. Doar iubirea Sa pentru noi ne face capabili și ne împinge să îi iubim pe frații noștri, să devenim o bucată de pâine pentru foamea oamenilor și să fim o mână milostivă a lui Cristos care îi primește, ascultă și însoțește pe cei săraci și slabi în trup și spirit. Pentru aceste lucruri nu trebuie să încetăm să îi mulțumim lui Dumnezeu. Să ne rugăm, dragi prieteni, unii pentru alții”, a spus cardinalul Bagnasco în finalul predicii, „pentru preoții noștri și pentru comunitățile încredințate grijii noastre de preoți și păstori”.

(rv – I. Ursuleac)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.