2016-05-06 10:25:00

Papa. Milostivirea divină, justa mângâiere în suferințele pustiitoare


6 mai 2016. Toți avem nevoie de consolarea și de iubirea lui Dumnezeu, rugăciunea fiind medicamentul cel mai bun pentru suferințele noastre, după cum a spus papa Francisc la veghea de  rugăciune pentru "Ștergerea lacrimilor", desfășurată joi, 5 mai, la ora 18, în bazilica Sfântul Petru. Prin rugăciune, ajungem să simțim prezența consolatoare a lui Dumnezeu care ne susține și ne insuflă speranță, a amintit pontiful în prezența tecii cu preţiosul relicvariu în care sunt păstrate lacrimile vărsate de imaginea Maicii Domnului de la Siracusa,  o icoană în relief, din ghips, reprezentând neprihănita Inimă a Preacuratei, care a lăcrimat între 29 august şi 1 septembrie 1953. Imaginea era expusă la căpătâiul patului matrimonial, în casa unor tineri căsătoriţi, Angelo Iannuso şi Antonina Giusto, din Siracusa, în sudul Italiei.

Papa Francisc: "Câte lacrimi nu sunt vărsate în fiecare clipă, peste tot pe pământ; una diferită de cealaltă, formează împreună un ocean de tristețe ce invocă milă, compasiune, consolare. Cele mai amare sunt lacrimile provocate de răutatea omenească; lacrimi ale acelor persoane cărora le-a fost smuls cineva drag în mod violent; lacrimi de bunici, de mame, de tați, de copii."

Referindu-se la ochii îndurerați ai acelora care, de multe ori, rămân 'cu privirea fixată pe apus' reușind cu greu să întrezărească 'răsăritul unei zile noi', pontiful a amintit de cât de mare nevoie este de consolare divină, în astfel de cazuri:

Papa Francisc: "Avem nevoie de milostivirea, de consolarea care vine de la Domnul. Cu toții avem nevoie. Invocarea consolării lui Dumnezeu care, cu bunătate, vine să șteargă lacrimile de pe chipul nostru: în aceasta constă puținătatea dar și măreția noastră".

Amintind că în momentele de tristețe, de suferință cauzată de boală, în angoasa persecuției, în durerea doliului, fiecare caută un cuvânt de consolare, simțind intens nevoia cuiva care să ne stea alături și să aibă compasiune pentru noi, pontiful a spus că în momentele de profundă întristare, când ne simțim dezorientați, în stare de confuzie, plini de întrebări fără răspuns, nu este suficientă rațiunea pentru a face lumină în adâncul nostru, având mai ales nevoie de călăuzirea inimii pentru a fi în măsură să înțelegem misterul ce învăluie singurătatea noastră. Însă, iubirea lui Dumnezeu rămâne unica în măsură să șteargă lacrimile suferinței, cu ajutorul comunității 'fiilor cerești'.

"Numeroase persoane, trăind experiența suferinței, pornesc zilnic la drumul vieții astfel încât Învierea Domnului să devină o trăire concretă chiar și în pustiitoarea suferință a pierderii bunului uman cel mai de preț: un fiu", s-a spus într-una din mărturiile împărtășite la Veghea de Rugăciune pentru ștergerea lacrimilor, condusă de papa Francisc, în bazilica vaticană.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.