2016-05-03 09:07:00

În inima lui Dumnezeu și în centrul Bisericii: homleșii se vor întâlni cu Papa


3 mai 2016. În luna noiembrie a acestui an, mii de persoane din țările Europei, care au trăit sau continuă să trăiască pe stradă, vor veni la Roma pentru a se întâlni cu papa Francisc, cu o săptămână înaintea încheierii Jubileului Milostivirii.

Pontiful îi va primi în audiență în data de 11 noiembrie, în ziua comemorării liturgice a sfântului Martin de Tours, supranumit Martin cel Milostiv, despre care se istorisește că a dat unui cerșetor jumătate din mantia sa, pe când era încă păgân, soldat în armata Imperiului Roman. Întâlnirea cu acel cerșetor a fost pentru Martin un moment de har din care a izvorât impulsul convertirii. Papa Francisc dăruiește deseori șefilor de stat și de guvern o medalie reprezentând gestul sfântului Martin de Tours, pentru a le aminti necesitatea de a promova drepturile și demnitatea celor săraci. Duminică, 13 noiembrie, persoanele fără acoperiș venite a Roma vor participa la Sfânta Liturghie prezidată de papa Francisc.

Evenimentul este organizat de asociația "Fratello". Într-un comunicat emis de promotori, se citește: "Acest moment de pelerinaj și de întâlnire cu papa Francisc le va oferi persoanelor celor mai fragile din societatea noastră, aflate deseori în situații de excluziune, posibilitatea de a descoperi că locul lor este în inima lui Dumnezeu și în centrul Bisericii".

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.