2016-04-21 07:44:00

Ungaria. Reuniune europeană pentru pastorația universitară


21 aprilie 2016. Între 27 și 29 aprilie, se desfășoară la Institutul de Teologie al diecezei din Szeged, în Ungaria, întâlnirea anuală a episcopilor și a delegaților naționali ai pastorației universitare și ai pastorației tineretului din cadrul Conferințelor Episcopale din țările europene.

Organizată de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa, întâlnirea din acest an, de la Szeghed, își propune ca, în cadrul dezbaterilor, să acorde o atenție deosebită ascultării interogativelor tinerilor, legate de problematicele cu care se confruntă. Episcopilor li se vor alătura și delegații responsabili cu pastorația universitară și a tineretului pentru a pregăti împreună Simpozionul din 2017. Programul sesiunii de lucrări de la Szeged prevede și intervenții ale unor reprezentanți ai autorităților religioase și civile din Ungaria.

"Doar pornind de la ascultare este posibilă însoțirea și călăuzirea pastorală, în mod rodnic, a copiilor și tinerilor din școli, licee și universități. De aceea, la Szeghed dorim să ascultăm mai ales trebuințele, aspirațiile și dificultățile tinerilor din Europa și abia după aceea să intrăm în dialog cu ei pentru a răspunde la așteptările pe care le au, verificând succesiv, împreună cu ei, răspunsurile formulate": a spus părintele Michael Remery, vice-secretar al Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. "Am dorit săi invităm pe reprezentanții pastorației tineretului și ai pastorației universitare, pentru că ambele îi pun pe tineri în centrul activității lor".

Lucrările prevăd de asemenea prezentarea unor proiecte inovatoare în contextul pastorației universitare și a tinerilor și, de asemenea, o prezentare a activităților desfășurate în Ungaria în acest sector.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.